A rezistat doar o săptămână! Antrenorul din SuperLiga a plecat: motivul este incredibil
Ciprian Panait a rezistat doar o săptămână în staff-ul tehnic al lui Mehmet Topal, iar din cauza unor disensiuni, antrenorul cu licență Pro a plecat de la club.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/04/schimbare-la-nivelul-bancii-tehnice-la-un-club-de-play-out-din-superliga-e1745335494138.jpg?#)
Numit acum o săptămână în staff-ul Petrolului, pe 15 aprilie, Ciprian Panait a plecat din cadrul clubului prahovean. El are o vastă experiență la nivelul băncii tehnice, dar relația cu Mehmet Topal nu a fost una deloc bună.
Ciprian Panait a plecat de la Petrolul! Relația cu Mehmet Topal a dus la despărțire
Posesor al licenței Pro, Ciprian Panait era adus în urmă cu o săptămână la Petrolul Ploiești, pentru a completa staff-ul turcului Mehmet Topal. Acesta nu a rezistat decât șapte zile alături de gruparea din play-out.
Potrivit GSP, „Mourinho din Giulești” ar fi avut pretenția să dea indicații tactice, iar Mehmet Topal i-ar fi interzis acest lucru prin intermediul delegatului Costel Ilie. La meciul cu Gloria Buzău, turcul a fost permanent la marginea terenului.
Din acest motiv, conducerea ar fi luat decizia de a se despărți de Ciprian Panait, la finalul unei discuții purtate după Petrolul – Gloria Buzău 4-0. Prahovenii se foloseau de licența pro pe care o deține Ciprian Panait. El a refuzat să joace rolul unui paravan, motiv pentru care nu a dorit să mai continue.
Prima reacție a lui Ciprian Panait: „Am venit cu inima deschisă”
„Petrolul este mereu în inima mea! Am venit acasă cu inima deschisă – pentru Ploiești, pentru Petrolul, pentru suporteri, pentru tot ce înseamnă această echipă minunată.
În momentul acesta aș prefera să nu comentez informațiile dumneavoastră. Vă mulțumesc!”, a spus Ciprian Panait. FRF interzice ca echipele din SuperLiga să se folosească de antrenori-paravan.
CV-ul lui Ciprian Panait
- Al-Hilal, Al-Raed, Al-Batin, Sohar SC și Al-Kharaitiyat sunt echipele pe care acesta le-a antrenat de-a lungul timpului
- 48 de ani are Ciprian Panait
Care este reacția ta?






