Accident mortal pe A1. Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un parapet de beton

Un băiat de numai 22 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident de pe A1. Tânărul a intrat cu mașina într-un parapet și a murit pe loc

Jan 10, 2025 - 02:00
 0  3
Accident mortal pe A1. Un tânăr de 22 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un parapet de beton

Un șofer de 22 de ani din Mozăceni, județul Argeș, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs pe Autostrada A1, la kilometrul 106, pe rampa de acces în direcția București.

Un tânăr de 22 a murit într-un grav accident

Incidentul a fost raportat în această seară de către Biroul Poliției Autostrăzii A1. Conform primelor concluzii, tragedia s-ar fi produs din cauza vitezei necorespunzătoare într-o curbă, ceea ce a făcut ca mașina să părăsească drumul și să lovească violent un parapet din beton.

„În această seară polițiștii rutieri din cadrul Biroului Poliție Autostrada A1, au fost sesizați despre faptul că la kilometrul 106, pe breteaua de acces, pe sensul de mers către București, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism.

Conform primelor cercetări, accidentul s-ar fi produs din cauza neadaptării vitezei în curbă, ceea ce a dus la părăsirea carosabilului și intrarea în coliziune cu un parapet din beton”, anunță IPJ Argeș într-un comunicat, potrivit Mediafax.

Medicii de pe ambulanță au depus eforturi uriașe

Echipajele de poliție, ambulanță și pompieri au intervenit de urgență la fața locului. Conducătorul auto, care se afla singur în vehicul, a suferit răni severe. În ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita, tânărul nu a putut fi salvat.

„Șoferul, un tânăr de 22 de ani, din Mozăceni, singurul ocupant al vehiculului, a suferit răni grave, însă în ciuda manevrelor de resuscitare, din nefericire acesta a decedat.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată în finalul comunicatului.

Poliția desfășoară în continuare investigații pentru a clarifica circumstanțele exacte ale accidentului. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Un grav accident a avut loc și în Oradea

Un pieton de 69 de ani a fost ucis într-un accident rutier la Oradea, în timp ce traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, pe culoarea verde a semaforului. Șoferul de 75 de ani nu a observat semaforul roșu și a oprit abia după 30 de metri de la impact. Victima a suferit leziuni fatale, iar bicicleta sa a fost proiectată într-un alt vehicul oprit.

Deși testele au arătat că șoferul nu consumase alcool, situația evidențiază problemele majore de disciplină rutieră din România, unde rata mortalității în accidente este de 4,5 ori mai mare decât în Franța. În aceeași zi, o femeie din Turda a fost grav rănită într-un alt accident rutier, suferind un traumatism cranian sever.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow