Aceasta este cea mai înaltă clădire din lume. Are peste 800 de metri, iar construcția ei a durat 5 ani

Cea mai înaltă clădire din lume este o adevărată capodoperă arhitecturală. Proiectul a fost gata într-un timp record, iar în prezent, atrage milioane de turiști din întreaga lume.

May 18, 2025 - 10:00
 0  0
Aceasta este cea mai înaltă clădire din lume. Are peste 800 de metri, iar construcția ei a durat 5 ani

Care este cea mai înaltă clădire din lume. Are o înălțime impresionantă de 800 de metri, iar ridicarea ei a durat 5 ani. Este considerată o adevărată capodoperă a ingineriei, dar și o inovație arhitecturală.

Unde se află cea mai înaltă clădire din lume

Fără doar și poate, ambițiile inginerești și cele arhitecturale au căpătat dimensiuni uimitoare în ultima vreme. Drept dovadă, mintea umană a făcut echipă cu tehnologia și resursele existente și au reușit să creeze cea mai înaltă clădire din lume.

Burj Khalifa este, în prezent, cea mai înaltă clădire din lume. Aceasta măsoară 828 de metri înălțime și a fost inaugurată în 2010. Proiectul ambițios al construcției sale a debutat în 2004 și a fost gata într-un timp record. Cinci ani mai târziu, Dubaiul s-a putut lăuda cu cea mai mare clădire din lume.

Burj Khalifa poartă numele fostului președinte al Emiratelor Arabe Unite și emir de Abu Dhabi, Khalifa bin Zayed Al Nahyan. Inaugurarea Burj Khalifa a fost un eveniment important și fastuos, la care a participat și șeicul Dubaiului.

Burj Khalifa deține mai multe recorduri

Clădirea Burj Khalifa a fost proiectată de arhitectul american Adrian Smith. Acesta a inclus în proiect elemente reprezentative istorice, dar și culturale care definesc regiunea. Clădirea este compusă din trei elemente dispuse în jurul unui nucleul, iar amprenta de la sol este forma literei Y.

Construcția Burj Khalifa s-a realizat cu peste 330.000 m³ de beton, 103.000 m² de sticlă și 39.000 de tone de oțel armat. Designul său nu a fost ales întâmplător, ci este inspirat de Hymenocallis, o floare a deșertului. Potrivit specialiștilor, această formă rezistă la temperaturi extreme.

Burj Khalifa are 163 de etaje locuibile, la care se adaugă alte niveluri tehnice, dar și un observator spectaculos, situat la etajul 148. În zilele cu soare, norocoșii pot vedea inclusiv granița cu Iranul.

Burj Khalifa nu deține doar recordul de cea mai înaltă clădire din lume. Aceasta se mai poate lăuda și cu cele mai rapide lifturi, cu moschee situată la cea mai mare înălțime, cu piscină la cea mai mare înălțime, dar și cu un restaurant situat la cea mai mare înălțime.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow