Acum are loc Marele Premiu de Formula 1 din Abu Dhabi. Norris, Verstappen și Piastri luptă pentru titlul mondial în ultima cursă a anului

Săptămână decisivă în Formula 1. Trei piloți se luptă în acest weekend pentru titlul de campion mondial. Vezi cine transmite la TV Marele Premiu din Abu Dhabi

Dec 7, 2025 - 15:30
 0  0
Acum are loc Marele Premiu de Formula 1 din Abu Dhabi. Norris, Verstappen și Piastri luptă pentru titlul mondial în ultima cursă a anului

Sezonul de Formula 1 din 2025 se încheie în weekendul 5-7 decembrie. A 24-a și ultima cursă din an are loc la Abu Dhabi, acolo unde se va stabili cine va fi noul campion mondial. Marele Premiu are loc duminică, 7 decembrie, de la ora 15:00.

UPDATE: Acum are loc Marele Premiu de Formula 1 din Abu Dhabi

Turul 10: Podiumul a rămas neschimbat, însă Charles Lecrerc forțează o depășire a lui Lando Norris.

Turul 5: Max Verstappen se află pe primul loc, Oscar Piastri este pe doi, iar Lando Norris completează podiumul.

Turul 1: Max Verstappen pleacă din pole-position cursa. Se anunță un raliu extrem de interesant, nu mai puțin de trei sportivi fiind în cărți pentru titlul mondial.

UPDATE: Max Verstappen pleacă din pole-position în Marele Premiu de Formula 1 din Abu Dhabi

Max Verstappen, pilotul celor de la Red Bull, va pleca din pole-position în ultima cursă a sezonului și rămâne cu șanse mari la titlul mondial. Olandezul a terminat pe primul loc în calificări după o sesiune aproape perfectă.

Lando Norris și Oscar Piastri au încheiat pe locurile 2 și 3. Britanicul trebuie să termine cursa de la Abu Dhabi pe podium pentru a fi sigur de primul loc. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, Max Verstappen ar putea pune mâna pe trofeu dacă trece linia de sosire pe prima poziție.

Cine transmite la TV Marele Premiu de Formula 1 de la Abu Dhabi

Tensiunea atinge cotele paroxismului înainte de ultima cursă a anului. Trei piloți se vor lupta pentru titlul mondial pe circuitul Yas Marina din Emiratele Arabe Unite. Este vorba despre liderul Lando Norris (McLaren, 408 puncte), Max Verstappen (Red Bull Racing, 396 puncte) și Oscar Piastri (McLaren, 392 puncte).

Marele Premiu de F1 din Abu Dhabi, ultimul din acest sezon, va lua startul vineri, 5 decembrie, cu două sesiuni de antrenamente libere, care vor avea loc la orele 11:30 și 15:00. Acestea nu vor fi transmise la TV, dar vor putea fi urmărite pe platforma de streaming AntenaPlay.

A treia și ultima sesiune de antrenamente libere se va desfășura sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 12:30. Calificările vor avea loc sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 16:00, și vor putea fi urmărite la TV pe programul Antena 3 CNN.

Cursa în care se va decide titlul de campion mondial este programată duminică, 7 decembrie, de la ora 15:00. Ea va putea fi urmărită la TV pe Antena 1. Absolut toate sesiunile vor fi disponibile și pe platforma AntenaPlay.

MP de la Abu Dhabi se vede și pe F1 TV

Pasionații de Formula 1 pot urmări toate cursele, inclusiv pe cea de la Abu Dhabi și pe F1 TV, platforma oficială a competiției. Ea oferă trei tipuri de abonament: TV Access, TV Pro și TV Premium.

Cu TV Access, abonament cu un preț de 30 de euro anual, cursele nu pot fi urmărite în timp real, ci doar reluări disponibile ulterior. Pe deasupra, timingul și elemente de telemetrie, date despre uzarea pneurilor și alte astfel de detalii tehnice.

TV Pro, abonamentul care permite și urmărirea sesiunilor în timp real, costă 75 de euro anual. Pentru Varianta Premium, care oferă și rezoluțiile 4K UHD/HDR și posibilitatea de a urmări pe maximum 6 dispozitive simultan, prețul urcă la 100 de euro pe an.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow