Adrian Mutu, previziune sumbră pentru FCSB: „Ar fi surpriza ultimilor 100 de ani”. „Briliantul” a numit o altă dezamăgire din SuperLiga: „A dispărut”

Adrian Mutu nu s-a ferit de cuvinte și a făcut o analiză dură a situației celor de la FCSB în SuperLiga.

Sep 24, 2025 - 18:30
 0  2
Adrian Mutu, previziune sumbră pentru FCSB: „Ar fi surpriza ultimilor 100 de ani”. „Briliantul” a numit o altă dezamăgire din SuperLiga: „A dispărut”

Au trecut 10 etape din SuperLiga, iar Adrian Mutu nu vede cu ochi buni parcursul pe care FCSB, campioana României, l-a avut până acum.

Adrian Mutu, verdict dur pentru FCSB în cazul ratării play-off-ului: „Ar fi surpriza ultimilor 100 de ani”

„Briliantul” e de părere că în cazul în care FCSB va rata play-off-ului, lumea fotbalului românesc va fi martoră la cea mai mare surpriză a campionatului autohton din ultimii 100 de ani. De asemenea, o altă formație l-a dezamăgit pe Adrian Mutu și l-a făcut să-și pună semne de întrebare. Formația lui Ioan Ovidiu Sabău, Universitatea Cluj, care a fost în play-off în stagiunea trecută, nu se prezintă la nivelul așteptat, a concluzionat fostul atacant al naționalei.

„Da, este șocant. Dacă te aștepți ca doar în primele 2-3 etape să fie așa…Te aștepți ca în etapele astea, 10, 11, 12, lucrurile să se regleze. Acum și dacă ar câștiga următoarele 2 meciuri tot nu ar putea să-i prindă pe Slobozia, de exemplu. E șocant, FCSB e în întărziere mare, la fel și CFR. U Cluj parcă a dispărut. Nu mai e ce a fost.  Parcă e U Cluj de dinaintea sezonului trecut.

Ce se întâmplă nu e normal, dar știi că până la urmă în fotbal totul e normal. Tot zicem că nu o să reziste ritmului aceste echipe de sus, dar uite că FCSB și CFR nu-și revin și pot să-și pericliteze serios șansele la play-off. Ar fi surpriza ultimilor 100 de ani, nu 10 sau 20. La ce reprezintă FCSB și ce a câștigat de-a lungul timpului. E ceva incredibil, eu nu cred că se va întâmpla acest lucru”, a spus Adi Mutu, la FANATIK SUPERLIGA.

SuperLiga 2025-2026, campionatul surprizelor

Ultima rundă a SuperLigii a fost una plină de rezultate neașteptate, care vin să confirme că actuala stagiune este una în care oricine poate bate pe oricine. FC Botoșani s-a impus cu FCSB și a urcat pe locul 2, Rapid a fost învinsă, pe teren propriu, de Hermannstadt, 1-2, asta după ce a condus până aproape de final, iar vedetele lui Andrea Mandorlini, de la CFR Cluj, au făcut doar un egal, 1-1, acasă, contra celor de la UTA Arad, într-un meci în care erau considerați favoriți.

Nici Dinamo nu a reușit să-și respecte blazonul și chiar dacă a avut o primă repriză excelentă cu Farul, partea secundă a fost una în care oaspeții au controlat meciul și astfel confruntarea de pe Arena Națională s-a terminat la egalitate, 1-1, și Zeljko Kopic și elevii săi au ratat șansa de a urca pe poziția secundă. Nu în ultimul rând, liderul, Universitatea Craiova, a pierdut, 0-1, la Galați, însă momentan își păstrează locul din clasament, chiar înaintea unui duel de foc: cu Dinamo, vineri, de la ora 21:00, în Bănie.

Adrian Mutu, previziune sumbră pentru FCSB în lupta la play-off: „Ar fi surpriza ultimilor 100 de ani”. „Briliantul” a numit o altă dezamăgire: „A dispărut”

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow