Alertă în Timișoara! Un bărbat a intrat în râul Bega și nu a mai ieșit. Omul a murit. Update

A fost alertă maximă în Timișoara, acolo unde un bărbat a intrat în râul Bega și nu a mai ieșit. Salvatorii au încercat să îl salveze, dar manevrele nu au avut succes.

Jun 26, 2025 - 22:30
 0  2
Alertă în Timișoara! Un bărbat a intrat în râul Bega și nu a mai ieșit. Omul a murit. Update

Joi seara, 26 iunie 2025, a avut loc o operațiune de salvare în Timișoara. Un bărbat ar fi intrat în râul Bega, în zona Splaiul Peneș Curcanul, și nu a mai ieșit la suprafață. Pompierii și scafandrii l-au căutat ore înșir, însă atunci când l-au găsit, nu au reușit să îl salveze.

UPDATE. Bărbatul a murit

Pompierii l-au găsit pe bărbatul dispărut în Bega și au încercat să îl resusciteze, însă manevrele nu au dat rezultate, fiind declarat mort. „Victima (sex masculin) a fost extrasă de echipajul de scafandri și predată echipajelor medicale care au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată”, au declarat reprezentanții ISU Timiș, conform Tion.ro.

Alertă în Timișoara! Un bărbat a intrat în râul Bega și nu a mai ieșit

Polițiștii din cadrul Secției 1 Urbane Timișoara au fost alertați că bărbatul a dispărut în apă, iar imediat au fost trimise mai multe echipaje în zonă. Incidentul a fost raportat în zona Splaiul Peneș Curcanul. Au fost mobilizate două autospeciale de primă intervenție și comandă, două bărci, o autosanitară SMURD și un echipaj de scafandri. În total, 10 pompieri participă la intervenție. În sprijinul echipajelor din Timișoara au fost trimiși și doi pompieri de la Stația Buziaș, împreună cu o autospecială și o barcă.

Cu cât sunt amendați oamenii care înoată în Bega

Cazul vine la câteva ore după ce un alt bărbat a fost amendat cu 1.000 de lei de polițiștii locali din Timișoara, tocmai pentru că făcea baie în râul Bega. Poliția Locală Timișoara avertizează că scăldatul este strict interzis, iar zona este supravegheată permanent de patrule.

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, a fost observat de polițiștii locali în timp ce înota în canalul Bega. Gestul său, considerat periculos, i-a determinat pe oamenii legii să îi dea o amendă de 1.000 de lei, potrivit legislației locale.

Autoritățile locale atrag atenția că scăldatul în râul Bega este interzis, la fel ca și aruncarea de obiecte în fântânile arteziene din oraș. Amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 1.500 lei pentru persoane fizice și pot ajunge la 2.500 lei în cazul persoanelor juridice.

Un bărbat s-a sinucis în râul Bega

Nu este primul incident grav petrecut pe Canalul Bega. Pe 17 mai 2025, un bărbat s-a aruncat de pe un pod din Timișoara, în dreptul străzii Johann Heinrich Pestalozzi. Pompierii și scafandrii au intervenit cu nu mai puțin de 9 bărci, dintre care două dotate cu sonar.

”La data de 17 mai 2025, în jurul orei 15:20, poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană s-ar fi aruncat în apă în Canalul Bega, de pe podul de lângă strada Johann Heinrich Pestalozzi, din Timişoara”, a informat, la rândul său, IPJ Timiş.

După o căutare amplă, victima a fost găsită, dar, din păcate, nu a mai putut fi salvată. Manevrele de resuscitare efectuate de echipajul SMURD nu au avut succes, iar medicul a declarat decesul la fața locului. ”Victima a fost găsită de către echipajul de scafandri. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare si a fost declarată decedată de către medicul de pe echipajul SMURD”, a transmis ISU Timiş.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow