Alex Musi nu mai vrea să audă de FCSB! Cum a fost șicanat fotbalistul lui Dinamo de fanii campioanei României

Ruptura dintre Alexandru Musi și fosta sa echipă, FCSB, pare a fi una definitivă după ce fotbalistul a semnat cu Dinamo.

Aug 31, 2025 - 19:30
 0  1
Alex Musi nu mai vrea să audă de FCSB! Cum a fost șicanat fotbalistul lui Dinamo de fanii campioanei României

Alexandru Musi a semnat cu Dinamo în această vară, fiind oferit ca monedă de schimb în transferul lui Dennis Politic la FCSB. În primul său derby din postura de fotbalist al formației „roș-albe”, Musi a înscris și s-a bucurat, aspect care nu a fost apreciat de fanii adverși. Mijlocașul a vorbit despre o posibilă revenire la FCSB.

Alexandru Musi, șicanat de fanii FCSB-ului. Ce a declarat despre o posibilă revenire la formația „roș-albastră”

Crescut de FCSB, Alexandru Musi a părăsit formația „roș-albastră” în această vară și a ajuns la Dinamo. În urmă cu o lună, fotbalistul a reușit să marcheze contra fostei echipe și a ales să sărbătorească reușita, semn clar al faptului că a trecut definitiv în „tabăra” lui Dinamo. Evident, suporterii celor de la FCSB nu au privit cu ochi buni acest gest.

„Da, mi s-a întâmplat de foarte multe ori (n.r. să se întâlnească pe stradă cu fani ai FCSB-ului). Mi-au spus că nu voi mai juca în cupele europene. Nu le-am răspuns, nu am intrat în conflict cu ei, a declarat Alexandru Musi pentru Orange Sport. Fotbalistul lui Dinamo a vorbit şi despre posibilitatea unei reveniri la FCSB în viitor: „Nu cred că o să mai joc la FCSB. N-au fost momente grele, dar pur şi simplu nu cred că voi mai putea juca la FCSB”.

Ce mesaj a transmis Alexandru Musi fanilor de la Peluza Nord după golul marcat în derby-ul Dinamo – FCSB 4-3

Alexandru Musi a marcat primul gol al lui Dinamo în derby-ul cu FCSB, câștigat cu 4-3. Tânărul fotbalist l-a învins pe Zima cu un șut din careu după o centrare trimisă de Maxime Sivis, iar apoi a ales să se bucure. Prezent la emisiunea FANATIK DINAMO, Musi a vorbit despre această situație.

„Eu m-am dus în colțul opus, unde nu era nimeni, și m-am bucurat. Nu am făcut-o în fața suporterilor de la FCSB. Chiar am vrut să lămuresc treaba asta. Nu m-am bucurat în fața suporterilor de la FCSB și nu o să o fac niciodată. Nu am pentru ce să îmi prezint scuze.

Eu mereu am spus că voi respecta FCSB-ul. Am jucat acolo, am crescut acolo. Am avut și meciuri bune, și mai puțin bune. Am spus de multe ori că respect mult clubul și nu o să înjur vreodată FCSB-ul”, a afirmat fotbalistul în cadrul dialogului cu Cristi Coste.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow