Alex Musi trage tare la antrenamentele lui Dinamo! Cum a fost surprins noul jucător al ”câinilor”: ”Îți stă bine”. Foto

Alex Musi își dorește să confirme după transferul la Dinamo și trage tare încă de la primele antrenamente sub comanda lui Zeljko Kopic.

Jun 13, 2025 - 15:00
 0  0
Alex Musi trage tare la antrenamentele lui Dinamo! Cum a fost surprins noul jucător al ”câinilor”: ”Îți stă bine”. Foto

Inclus ca monedă de schimb în transferul lui Dennis Politic la FCSB, Alex Musi speră să-și revitalizeze cariera la Dinamo și în acest sens trage tare încă de la primele antrenamente ale ”câinilor”.

Primele imagini cu Alexandru Musi la antrenamentul lui Dinamo

Tehnicianul croat Zeljko Kopic a sunat deja adunarea la Dinamo pentru sezonul următor, iar Alex Musi s-a prezentat la antrenamentele echipei după ce a semnat contractul cu gruparea ”roș-albă”.

Îmbrăcat în echipamentul ”cânilor” și purtând un șort cu numărul 7, pe care în stagiunea precedentă l-a avut chiar Dennis Politic, Musi a tras tare la ședința de pregătire încercând să-l impresioneze pe Kopic.

Dinamo a postat în mediul online mai multe fotografii cu jucătorul adus de la campioana FCSB în timpul antrenamentului. ”Îți stă bine în alb și roșu @musi_alex”, a fost mesajul apărut pe contul de Facebook al grupării din Ștefan cel Mare.

Musi, primit bine de suporterii lui Dinamo

Fanii dinamoviști au salutat venirea lui Musi și sunt convinși că acesta va avea un randament foarte bun sub comanda lui Zeljko Kopic, însă așteaptă ca oficialii să mai facă și alte transferuri importante.

”Cred că și el este ambiționat să le dea peste nas celor care nu au avut încredere în el”, ”Mult succes Musi” sau ”Bagă materiale că avem multă treabă anul ăsta și anul viitor… și în viitor!!!”, sunt câteva mesaje ale suporterilor.

”Sunt sigur că după ce se vor crea conexiunile de joc cu grupul, Musi ne va oferi multe motive de bucurie!”, ”Avem încredere în tine că meriți să porți tricoul lui Dinamo!” sau ”Noi te-am primit ca pe unul de la Dinamo, acum tu trebuie să ne demonstrezi că ai valoare”, sunt alte comentarii ale fanilor ”roș-albi”.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow