„Am primit și eu o palmă”. Laura Vass, mărturii cutremurătoare, despre violențele suferite în relațiile amoroase

Laura Vass rupe tăcerea despre abuzurile la care a fost supusă, încă din anii copilăriei. Cum a ajuns artista să accepte actele de violență și în relațiile de iubire.

May 14, 2025 - 19:30
 0  0
„Am primit și eu o palmă”. Laura Vass, mărturii cutremurătoare, despre violențele suferite în relațiile amoroase

Laura Vass, una dintre cele mai cunoscute voci ale muzicii de petrecere din România, a făcut recent declarații șocante despre traumele prin care a trecut. Protejata lui Dan Bursuc a vorbit deschis despre violențele la care a fost supusă în relațiile amoroase, mărturisind că nu a fost ocolită de abuzuri, chiar dacă și-a păstrat până acum discreția asupra acestui subiect dureros.

Laura Vass, drama violențelor fizice din relațiile sale

Laura Vass a vorbit cu lacrimi în ochi despre cele mai grele încercări din viața sa – boala mamei și actele de violență la care a fost martoră, încă din anii copilăriei. Artista a făcut mărturisiri emoționante, povestind despre suferința pe care o trăiește familia ei în tăcere, dar și despre lupta continuă a mamei cu o serie de afecțiuni grave.

A povestit și despre lupta tăcută a mamei sale cu depresia și anxietatea, o realitate ascunsă multă vreme chiar și față de cei apropiați. Potrivit Laurei, certurile din familie au avut un impact profund asupra mamei ei, sugerând că trauma emoțională acumulată de-a lungul anilor a contribuit la starea actuală de sănătate a celei care i-a dat viață.

„Știam că o să și plâng. Mama e bine, deocamdată. Este acasă, la Vaslui, de vreo patru luni de zile. Tatăl meu are grijă de ea, este în grijă lui. Mama se confruntă cu niște boli destul de grave. Alzheimer. Diabet, un diabet destul de avansat. În urma căruia, acum doi ani, a suferit o nefrectomie. Adică i s-a scos un rinichi, ca să înțeleagă toată lumea.

Are și o depresie din asta, o depresie anxioasă. A sferit de atacuri de panică de când noi eram copii, dar noi nu știam. Ea spunea, am nervi stomacali, cu mine nu stați de vorbă. Sau nu te mai certa cu mine. Nu puteai să ridici tonul la ea, că ea simțea simptomele acestea. Fuma, ieșe, își aprindea o țigară, se-ntorcea înapoi. Dar nu vedeam altceva. Stările acestea au fost provocate de certuri cu tata. Alea o afectau mai mult.”, a povestit Laura Vass, la Bursucu în podcast.

Copilăria marcată de violență domestică. „Mi-a fost frică de tatăl meu”

Cu sinceritate și durere în glas, Laura Vass și-a deschis sufletul, oferind o lecție de empatie. În spatele zâmbetului de pe scenă se află o fiică îngrijorată, o femeie care își poartă drama familială cu demnitate.

Continuă să impresioneze prin sinceritatea cu care își deschide sufletul. După ce a vorbit despre lupta mamei cu boala, artista a făcut noi dezvăluiri despre copilăria marcată de violență domestică și lipsa de afecțiune din familie.

„Violență, da! Verbală, fizică. Da! S-a întâmplat să asist la astfel de episoade. Mi-a fost frică de tatăl meu. Nu neapărat că putea să dea în mine, ci din cauza atmosferei… Mi se părea că sunt într-un film zgomotos”, a mărturisit Laura.

Această teamă nu venea doar din gesturi, ci dintr-o tensiune constantă, resimțită în fiecare detaliu din viața de familie. „Vedeam disensiunile dintre ei. Plus că de la o vârstă încolo nu i-am mai văzut nici dormind împreună. Mai mică de 10 ani eram când vedeam că nu se atingeau, nu se strângeau în brațe, nu se pupau… Se rușinau foarte tare în fața noastră dacă exista o glumiță sau ceva.”

Deși trecutul a fost marcat de rupturi și suferință, Laura spune că a observat o transformare în comportamentul tatălui ei, pe măsură ce timpul a trecut. Astăzi, bărbatul are grijă de mama artistei, grav bolnavă, deși lupta zilnică este una dură.

„Și-a dat seama de ce a făcut, în timp, pentru că s-a văzut schimbarea. Este foarte greu pentru tata că să o îngrijească pe mama, că e bărbat. Și are și el o vârstă. Mama e grasă, e măricică. Uită. Nu mai face nimic pentru el. O pui ma masă, mănâncă, se duce la toaletă. Dar, dacă o lași singură nu își ia pastilele, nu vrea nimic. Înțelegi cât de puternică este starea ei de depresie. Că de acolo pleacă lipsa ei de motivație, de orice.”, a mai explicat artista.

„Visam la o iubire ca-n versuri”. Laura Vass, deziluzii și maturizare emoțională

Protejata lui Dan Bursuc a vorbit deschis despre visurile, rănile și lecțiile sale de viață în plan sentimental. Artista a mărturisit că imaginea idealizată a iubirii, inspirată din muzică și versuri, a contrastat dureros cu realitatea trăită în relațiile personale. Laura recunoaște că a cunoscut iubirea, însă nu în forma idealizată la care visa.

Cu o maturitate dobândită în timp, artista își analizează cu luciditate propriile greșeli și slăbiciuni. Durerea tăcută, trăită pe interior, a lăsat urme adânci, deși Laura a căutat mereu să rămână demnă și să se ridice. Confesiunile Laurei Vass conturează portretul unei femei care a visat, a suferit, a iubit și a învățat. Dincolo de scenă și de hiturile care i-au adus faima, se află o ființă fragilă, dar profundă, aflată într-un continuu proces de vindecare și redescoperire.

„Mereu am visat și am sperat ca o relație să fie diferită față de ceea ce vedeam acasă la părinții mei. Mereu muzica, versurile, idealul… așa speram să fie iubirea, ca în basme. Ca în versurile pe care eu le cântam în piesa cu Sorin Copilul de Aur. Am avut parte de dragostea asta, dar vezi… poveștile de dragoste la o vârstă le trăiești într-un fel, apoi te schimbi și le trăiești altfel.

Bineînțeles că emoția, sentimentele sunt pure, dar dragostea trece și prin caracterul omului. Nu toți au capacitatea de a iubi cu adevărat sau să iubească sănătos. Cumva aici s-au mai așezat niște lucruri în viața mea. Ea dragoste, dar parcă, fără cap.

Eu o trăiam frumos în felul meu, voiam doar să o ofer, dar făceam și eu greșeli. Imatură emoțional. Aveam tendința să mă inhib destul de mult. Dacă mă supăr, cad în tăcere. Ca să nu spun, poate, chiar depresii, de-a lungul timpului. Eu nu am putut să stau prea mult în durere.”, a mai povestit Laura Vass.

„Am primit și eu o palmă. Am reacționat și eu ca și mama, lasă mă că este doar o palmă”

Laura Vass își deschide sufletul în fața publicului cu o sinceritate sfâșietoare. Artista vorbește despre una dintre cele mai delicate și grele teme din viața ei: violența suferită în relațiile amoroase. Fără să caute dramatism gratuit, Laura își spune povestea așa cum a trăit-o — cu frică, negare, atașament și regrete. Laura recunoaște că nu a fost vorba despre un incident izolat.

Artista explică foarte clar dinamica periculoasă a abuzului emoțional și fizic: începe cu iubire, se transformă în atașament, urmat de scuze și justificări pentru comportamente toxice. Poate cea mai dureroasă revelație vine dintr-o concluzie sinceră și lucidă. Povestea Laurei Vass nu este doar o confesiune personală, ci și un semnal de alarmă despre cât de ușor se pot perpetua traumele, dacă nu sunt conștientizate și vindecate. Artista oferă astfel o voce celor care trăiesc, în tăcere, același tip de durere.

„Am primit și eu o palmă. Am reacționat și eu ca și mama, lasă mă că este doar o palmă. Era ca și cum nu voiam să accept că s-a întâmplat. Nu-mi venea să cred ce mi se întâmplă. Nu a fost o singură dată. S-a întâmplat în mai multe relații. Nu mai spun că într-o relație s-a întâmplat și de mai multe ori. Pentru că se instalează treptat toată căderea asta. Și toată lipsa de stimă și de încredere.

Este ceva gradual. Pentru că se întâmplă să înceapă cu iubire, intervine atașamentul. Apoi îi cauți scuze la astfel de ieșiri. Ar fi prea mare schimbarea să iei o decizie bruscă. Și te complaci. Genul acesta de persoană, fie bărbat sau femeie, care devine abuzator verbal sau fizic, cu siguranță o face de la început. Dar nu poți sesiza asta pentru că ești îndrăgostit. Te atrage familiarul la bărbat. Modelul tatălui.”, a mai spus emoționată, vedeta.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow