ANAF, lovitură pentru românii care câștigă bani în străinătate. Vor fi obligați să facă acest lucru

Românii care câștigă bani în străinătate, foarte mulți la număr, ar putea fi afectați de o măsură dură din partea ANAF. Ce li se pregătește.

Apr 26, 2025 - 16:00
 0  1
ANAF, lovitură pentru românii care câștigă bani în străinătate. Vor fi obligați să facă acest lucru

Vești deloc bune pentru românii, foarte mulți la număr, care au încasat și încă mai câștigă bani în străinătate. Ce le ”pregătește” Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Românii care câștigă bani în străinătate, la un pas de a fi taxați de ANAF

Fiscul din România este hotărât să înăsprească supravegherea financiară pentru a strânge cât mai multe fonduri la bugetul de stat. Veniturile, fie ele salariale sau extrasalariale sunt tot mai ușor de identificat, inclusiv cele din anii trecuți.

ANAF-ul nu îi are în vizor doar pe cetățenii din țară, ci și pe cei din străinătate. Nici aceștia nu vor scăpa de verificările instituției fiscale. În ultimii ani, schimbul de informații dintre autoritățile fiscale din diferite țări s-a intensificat.

În prezent, posibilitatea ca veniturile obținute de românii din străinătate să nu fie detectate de ANAF este foarte mică. Asta înseamnă că acei conaționali care nu și-au declarat veniturile obținute legal din străinătate în ultimii ani sunt tot mai expuși riscului de a primi decizii de impunere din oficiu din partea Fiscului. E important de spus că verificările ANAF s-au extins și pentru perioade anterioare anului 2020.

Sfat pentru românii care au înregistrat venituri în străinătate: să le declare pe toate!

În ultimii ani, autoritățile fiscale din țara noastră au început să colaboreze tot mai mult cu partenerii externi. Au început, cei de la ANAF, să primească informații importante grație protocoalelor internaționale de schimb de date fiscale.

Asta nu este deloc o veste bună pentru cetățenii simpli. Românii cu rezidență fiscală în România, care au încasat venituri din străinătate, sunt acum supuși tot mai frecvent verificărilor ANAF. Se verifică inclusiv sumele încasate începând cu 2018 și până în prezent.

Sfatul de la experții financiari pentru cetățeni este simplu: declarați toate veniturile! Nu contează că e vorba de dobânzi, dividende, chirii, venituri din criptomonede sau alte surse. Toate trebuie să fie declarate prin declarația unică (formular D212). Riscați, dacă nu faceți asta, pe lângă obligația de plată a impozitelor și contribuțiilor sociale restante, să suportați penalități și dobânzi semnificative.

”Dacă am venituri care sunt încasate legal din străinătate (atenție, aici, la active virtuale sau la venituri din dobânzi, dividende – orice fel de venit care este impozabil în România și care este plătit legal din străinătate), este, cel mult, o chestiune de timp până la momentul la care ANAF va afla de veniturile respective.

Sfatul este, evident, să le declarăm integral pe toate – nu doar pentru că e moral sau pentru că ne obligă legea, ci și prin prisma riscului pe care ni-l asumăm dacă nu facem acest lucru”, a spus, pentru Avocatnet, Mirela Păunescu, Expert contabil și Consultant fiscal.

Declarația pregătită de ANAF pentru 2026

”Surprizele” pentru cetățeni nu se opresc aici. Pentru veniturile obținute începând cu anul 2025, ANAF are în plan să introducă o versiune precompletată a declarației unice. Se va face asta pe modelul utilizat în alte țări din UE.

Termenul de depunere rămâne 25 mai. Din 2026 contribuabilii ar urma să primească un formular deja completat parțial, pe baza informațiilor colectate din surse interne și internaționale.

Momentan, regulile procedurale privind precompletarea declarației unice nu sunt încă publicate. Experții spun că inițiativa transmite un semnal clar: autoritățile sunt încrezătoare că pot identifica aproape toate veniturile extrasalariale ale persoanelor fizice, fie ele din țară sau din afara României. Românii care nu își îndeplinesc obligațiile fiscale pot primi decizii de impunere din oficiu de la ANAF.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow