Analiștii Fanatik știu ce jucători trebuie să schimbe urgent Mircea Lucescu la echipa națională. „Băiatul ăsta e debusolat total”

Un tricolor al lui Mircea Lucescu a fost luat la țintă în direct la FANATIK SUPERLIGA cu Horia Ivanovici: „Este un recul incredibil”

Sep 11, 2025 - 01:30
 0  1
Analiștii Fanatik știu ce jucători trebuie să schimbe urgent Mircea Lucescu la echipa națională. „Băiatul ăsta e debusolat total”

Este vorba despre Dennis Man, cel care abia s-a transferat de la Parma la PSV Eindhoven, dar nu a reușit încă să se impună la gruparea din Eredivisie.

Marius Șumudică, despre declinul lui Dennis Man: „Nu știu ce se întâmplă”

În direct la FANATIK SUPERLIGA, întrebat de către moderatorul Horia Ivanovici în legătură cu prestațiile slabe din ultima perioadă ale fostului fotbalist de la FCSB, Marius Șumudică a pus această chestiune în principiu pe seama faptului că internaționalul român dă de ceva timp anumite semne că are o oarecare neliniște și în ceea ce privește diferite alegeri făcute vizavi de drumul său din perspectivă profesională.

„Suferim în linia mediană, după care apar diferite greșeli de poziționare, greșeli individuale, dar noi suferim în linia mediană. (n.r. Dacă ar trebui înlocuiți Răzvan și Marius Marin) Nu știu eu acum, nu pot să îi zic eu lui Lucescu pe cine trebuie să bage, nu îmi permit. Sunt mulți care trebuie schimbați după jocul de ieri.

Acum depinde ce vrem să alegem. Dar eu consider că timpul este foarte scurt, depinde și de parcursul fiecăruia la echipa de club. Probabil că va face niște schimbări. Din punctul meu de vedere, foarte mulți dintre ei, la ce au arătat ieri, nu mai pot la nivelul ăsta, este clar că nu mai pot. S-au văzut și i-ați nominalizat și voi.

(…) Cert este că am întâlnit o echipă foarte bună. Au crescut toate. Noi trebuie să ne vedem lungul nasului și să vedem unde activează jucătorii noștri. Nu ne putem compara cu Ungaria, de exemplu, cu o sumedenie de țări care au jucători și joacă la un nivel înalt. Și în Kosovo au jucători care joacă un nivel mai înalt decât România.

Nu e ușor nici pentru Ghiță, în momentul în care joci prima oară la echipa națională… E venit într-un grup la echipa națională, ok, nu la o vârstă fragilă, și joacă în decurs de cinci zile două meciuri titular. Nu e ușor. Nu e ușor să joci în locul lui Drăgușin. Noi acum ne gândim la ceea ce era Drăgușin, de exemplu.

O posibilă explicație pentru această situație: „Am văzut că schimbă impresarii, schimbă echipele, băiatul ăsta este debusolat total”

(n.r. Despre Dennis Man) Recul, este un recul incredibil. Nu știu ce se întâmplă. Am văzut că schimbă impresarii, echipele. Nu știu, băiatul ăsta este debusolat complet. Și ceea ce se întâmplă cu el în viața de zi cu zi se reflectă în apariția la echipa națională. Din punctul meu de vedere, debusolat total, nu poate să dea mai mult în momentul de față.

Nu știu dacă mai e de titular, ai atâtea soluții. Man trebuie să își revină. Dacă nu își va reveni și nu va înțelege că a făcut un pas spre Champions League acum de la o echipă, Parma, care se bătea în subsolul clasamentului, dacă nu va înțelege că trebuie să facă lucrurile ca atare, atunci este pierdere de timp și sunt de acord cu tine, va putea pierde tricoul de titular de la echipa națională.

Probabil va începe să joace Hagi și va reuși să se ridice la un nivel, nu știu ce se va întâmpla. Sunt soluții. Dobre poate să joace foarte bine în partea dreaptă. Ok, ieri nu a ieșit în evidență, același lucru ca Ghiță, un jucător adus care a jucat două meciuri într-un timp foarte scurt la echipa națională. Cu Canada destul de bine, ieri bine în prima repriză, în a doua repriză s-a cam stins.

E un câștig pentru echipa națională, eu îl cunosc foarte bine, știu cum se pregătește și este un câștig. Este un jucător care rupe ritmul și care 1 contra 1 nu are frică de adversar”, a spus Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA. 

Jucătorii care ar trebui să fie schimbați de Mircea Lucescu la echipa națională

De asemenea, cu aceeași ocazie, Horia Ivanovici a numit „tricolorul” care în viziunea sa ar trebui să fie titularizat de selecționerul Mircea Lucescu în viitorul apropiat. În plus, a întocmit și o listă a fotbaliștilor care au jucat mult sub așteptări în Cipru:

„Eu aș juca cu Sava, eu l-am văzut pe Sava cum apără. Eu am văzut meciurile din Italia, cum apără Sava. E și foarte periculos să nu schimbi nimic? Ce faci, intri cu aceeași echipă cu Austria?

(…) Hai să îi nominalizăm noi. Marinii, care au jucat extrem de slab, Stanciu foarte slab, Man catastrofă, în minutul 30 îl scoteam. A zis și Lucescu. Rațiu slab. Man, eu nu înțeleg ce se întâmplă cu Man. Nu mai are încredere în el cred că, nu?”. 

Cum vede Dănuț Lupu situația din prezent de la echipa națională a României

Pe de altă parte, Dănuț Lupu, prezent în studio, a apreciat că, în contextul foarte multor schimbări operate la nivel de prim 11 în perioada următoare, există și un anumit risc, destul de mare, din punctul său de vedere.

„Vreți schimbare, ce schimbare? Și dacă nea Mircea va face aceste schimbări și îl va bate Austria 3-0 și după pierdem și calificarea la baraj? Dacă schimbi 5-6 jucători, îți trebuie să ai timp să antrenezi echipa aia. În 3 zile, cât îi are nea Mircea, nu poți să faci mare lucru.

Și eu sunt de acord că Mitriță ar fi trebuit să joace. Dar nu cred că în meciurile decisive poți să schimbi 5-6 jucători. Care e generația următoare? În afară de Stanciu și Burcă, în rest toți… Problema e că noi la echipa națională nu avem nimic la mijloc. Nici ce avem, nici ce vine, nici ce o să vină.

E diferență foarte mare de la echipa națională la echipa de club. La echipa de club te antrenezi zi de zi cu anumiți jucători, știi.

Ce a spus despre Dennis Man și Virgil Ghiță

Nu a schimbat echipa de la meciul cu Canada și după 20 de minute avea 2-0. Îl mai critica cineva, îi mai spunea cineva ceva? Că jucătorii nu au fost în stare să facă patru pase consecutive, nu e vina lui Lucescu. Eu îl cunosc pe nea Mircea și l-am avut antrenor la vreo trei echipe, nu a fost niciodată adeptul paselor lungi.

Uite și Drăguș a jucat prost și ieri a jucat bine. (n.r. Despre Dennis Man) Da, dar uite, s-a dus la un club mult mai bun, l-a băgat să joace și nu a jucat nimic. Sunt jucători care au un moral foarte scăzut. Rațiu, pentru mine un jucător extraordinar, a ratat transferurile, omul se visa pe cai și a ajuns pe măgar înapoi. Nu are răutatea aia în care să dovedească faptul că trebuia să se ducă pe calul ăla alb.

Și în Suedia, și în Kosovo, copiii, când se duc la fotbal, nu plătesc. În România, ca să-ți duci copilul la fotbal, trebuie să plătești. În general, toți sportivii mari au ajuns copiii amărâți, nu copiii cu bani.

(n.r. Despre Virgil Ghiță) Cu teamă, când venea mingea la el ziceai că vine bomba atomică”, a spus și fostul internațional în direct la FANATIK SUPERLIGA. 

Florin Gardoș, despre Ghiță și Burcă: „Slabi per total amândoi”

Florin Gardoș, de asemenea fost internațional, a analizat prestațiile celor doi fundași centrali folosiți de Mircea Lucescu în Cipru și, în plus, a opinat că în viitorul apropiat ar trebui în principiu ca selecționerul să mizeze mai mult pe câțiva jucători tineri:

„Eu văd în principiu doi jucători, trei, care cred eu că ar trebui să intre, tocmai pentru că nu mai avem șanse. Mă gândesc la Borza, care e tânăr, la Louis Munteanu, care probabil era titular, dar din păcate s-a accidentat, și un fundaș central, care nu știu cine ar putea să fie. Poate Matei Ilie, poate Akdag, dacă vrea să vină, mă gândesc la cei de la U21 care au jucat bine la EURO.

Și sigur va reveni Drăgușin. Ușor-ușor trebuie să pregătești generația următoare. Stanciu, eu chiar cred că trebuie să fie titular în continuare. Atâta timp cât e în Serie A și joacă, trebuie să fie titular.

Răzvan Marin a arătat în Europa acum o săptămână, două. Au jucat slab, dar nu poți să nu ții cont de faptul că Marius Marin joacă în Serie A, la Pisa. El poate să joace foarte bine în trei săptămâni și cu Austria să fie bombă. Celălalt Marin joacă în Europa.

Noi nu avem jucători în primele cinci ligi. O să vină unul din Liga 1 să joace mai bine decât ăla din Serie A? De ce? Doar că joacă bine în Liga 1. Eu nu cred în chestia asta.

(n.r. Despre Virgil Ghiță) Nu pot să zic că a făcut un meci strălucit. Slabi per total amândoi (n.r. fundașii centrali). Ok, au avut multe intervenții aeriene bune amândoi, dar per total cred că la ambele goluri le-am găsi…”. 

Concluziile lui Marius Mitran după Cipru – România 2-2: „Meciurile astea trebuie folosite ca pregătire pentru barajul din primăvară”

Nu în ultimul rând, Marius Mitran a apreciat că ar fi nevoie la echipa națională ca meciurile rămase din aceste preliminarii să fie folosite pentru pregătirea meciurilor de baraj din primăvara anului viitor, situație în care „tricolorii” au ajuns după ce și-au câștigat grupa din ultima ediție de Nations League.

„Astea nu mai sunt meciuri decisive, astea trebuie folosite ca pregătire pentru barajul din primăvară. Și să anunți asta: ne canalizăm energiile pentru cele două meciuri decisive din primăvară. Ca va și un al doilea, dacă trecem de primul. Și atunci folosim niște meciuri grele. Sigur, nu o să schimbăm 8 jucători.

Eu cred că niște jucători care au arătat în Europa, ca Olaru, ca Șut… Au arătat în Europa, nu au arătat aici. Mircea Lucescu nu mai are acest timp. Nu mai are nici el fizic, nu mai e un antrenor, să fim cinstiți acum, e un antrenor de peste 80 de ani. (n.r. Despre Dennis Man) În condițiile în care se duce la un club mai sus decât clubul de la care pleacă, nu? E evident”, a spus el la FANATIK SUPERLIGA. 

Contre acide în direct după Cipru - România 2-2

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow