Andrei Nicolescu a fixat suma pentru transferul lui Alexandru Musi: „Dinamo și-a asumat”

Alexandru Musi are șanse minime să continue la FCSB de la vară, iar Dinamo este una dintre formațiile care și-au manifestat interesul pentru acesta.

May 14, 2025 - 02:00
 0  1
Andrei Nicolescu a fixat suma pentru transferul lui Alexandru Musi: „Dinamo și-a asumat”

Evoluțiile lui Alexandru Musi l-au supărat pe Gigi Becali, iar patronul celor de la FCSB este decis să îl cedeze la o altă formație din vară. Andrei Nicolescu a transmis că fotbalistul de 20 de ani este una dintre prioritățile celor de la Dinamo în perioada de transferuri.

Concurență pentru Alexandru Musi? „Nu o să facem licitație”

Alexandru Musi a revenit la FCSB în vara anului 2024, dar evoluțiile sale din acest sezon nu l-au convins pe finanțatorul Gigi Becali. Fotbalistul evaluat de Transfermarkt la 800.000 de euro poate ajunge la Dinamo, Universitatea Cluj sau chiar Rapid.

Andrei Nicolescu a înaintat o ofertă pentru jucătorul FCSB-ului, dar aceasta nu a fost pe placul patronului roș-albaștrilor, însă negocierile continuă. Administratorul special al lui Dinamo a vorbit despre această mutare, dar a subliniat că echipa lui Kopic nu se va înscrie într-o licitație.

„Dinamo și-a asumat o sumă de transfer pentru Musi. E mai mică decât 500.000, dar e pe acolo. Nu o să facem licitație cu siguranță. Mă îndoiesc că rezolvă cei de la U Cluj transferul lui Musi. Nu cred că se întâmplă ceva pe repede înainte.

Dacă vreodată se va pune problema pentru un astfel de transfer (n.r. ca cel al lui Politic la FCSB), vom fi atenți la două perspective: financiară și rivalitatea dintre cluburi. E greu să ajungem la o astfel de discuție concretă. Nu exclud, pentru că am declarat și în trecut că la Dinamo nu este nimeni de nevândut”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Digi Sport.

  • 49 de meciuri, 5 goluri și 2 pase decisive sunt cifrele lui Alexandru Musi la FCSB

Gigi Mustață a avut o discuție cu Alexandru Musi

De cealaltă parte, Gheorghe Mustață a precizat că a avut o discuție cu Musi, în care l-a impulsionat pe tânăr să fie mai implicat în joc și să renunțe la individualism.

„Am avut și o discuție cu Musi, i-am explicat, important este pentru el să fie puțin mai serios, să fie puțin mai concentrat pe joc, pentru că nu este ok să ne supărăm imediat.

Sunt foarte mulți jucători care au trecut pe la noi și nu prea au jucat, dar când au intrat în teren și au dat viața pe teren și au arătat că merită să joace la noi.

I-am explicat, e tânăr. Și cred că va înțelege ușor-ușor că seriozitatea în fotbal este alta decât cea din prezent. Individualismul la el este o problemă. Joacă prea individual și nu cred că e ok. Dar sper să fi înțeles!”, a comentat Gigi Mustață la FANATIK SUPERLIGA.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow