Andrei Nicolescu, anunț despre transferuri după ce Dinamo a ieșit din insolvență: „Puteam să aveam până acum 15 jucători”
Andrei Nicolescu a vorbit despre țintele lui Dinamo pe piața transferurilor după ce clubul a ieșit din insolvență și va putea evolua din sezonul următor în cupele europene
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/nicolescu.jpg?#)
Dinamo a ieșit din insolvență și acum poate să-și impună un obiectiv clar pentru sezonul următor. Odată cu acest verdict, „câinii roșii” vor putea evolua în cupele europene începând cu sezonul următor, așa că Andrei Nicolescu va fi nevoit să formeze un lot ce se va bate la play-off.
Încep transferurile la Dinamo? Andrei Nicolescu a explicat strategia clubului
Dinamo a primit o veste foarte bună din punct de vedere legal, însă, momentan, nu arată bine din punct de vedere sportiv. Clubul a ieșit din insolvență și va avea dreptul să evolueze în competițiile organizate de UEFA, însă lotul lor s-a subțitat foarte tare față de sezonul precedent.
Dinamoviștii au pierdut deja jucători exponențiali precum Selmani, Olsen, Politic sau Homawoo, însă nu au adus foarte mulți înlocuitori cu experiență. Până în acest moment, clubul din „Ștefan cel Mare” a făcut doar trei transferuri importante, dintre care doi tineri: Cristi Mihai (20 de ani), Alexandru Musi (20 de ani) și Charalampos Kyriakou (30 de ani).
„Noi toți așteptăm transferuri. Sunt pretenții foarte mari. Puteam să avem până acum 15 jucători transferați. E vorba de alegerea unor jucători, care au pretenții exclusiviste pentru campionatul României. Nu am văzut să se facă transferuri spectaculoase la alte formații, în afară de 1-2 echipe din SuperLigă.
Nu orice fel de jucător putem aduce. E nevoie de mai multe runde de negocieri pentru acești jucători. E un proces pe care l-am acceptat. Vrem ca peste 80% din fotbaliștii aduși să fie un câștig pentru noi. Trebuie mult mai multă atenție în alegeri. Faptul că unele transferuri întârzie, este o consecință a alegerilor noastre”, a spus Andrei Nicolescu, conform Digi Sport.
Ultimul transfer al lui Dinamo are 69 de selecții în naționala Ciprului
Ultimul jucător adus de Dinamo este cipriotul Charalampos Kyriakou, care a evoluat cea mai mare parte a carierei în campionatul intern pentru Apollon Limassol. Mijlocașul în vârstă de 30 de ani are și 69 de selecții pentru naționala din Cipru, acolo unde nu a izbutit să înscrie niciun gol.
„Visul meu, când am început să joc fotbal, a fost să joc în străinătate. Această ocazie a venit când eram în vacanță, să fiu sincer. Antrenorul m-a sunat și am vorbit cu el și el a făcut clicul. M-a convins că este timpul să fac ceva bun, ceva special. Dar ok, din vorbe totul este ușor, este timpul să mergem pe teren și să arătăm că vorbele pe care le spunem nu sunt doar cuvinte”, a spus Charalampos Kyriakou pentru 48 TV.
Care este reacția ta?






