Andrei Vochin a numit cel mai valoros antrenor din România: „Grozavu(l) SuperLigii”. Analiza care ar trebui să le sperie pe FCSB și CFR

Într-o SuperLigă în care banii se numără mai repede decât punctele, iar valoarea loturilor pare să dicteze ordinea finală, sezonul acesta ne arată cât de înșelătoare poate fi fotografia de pe Transfermarkt. Am comparat pozițiile din clasamentul la zi cu ierarhia valorică a loturilor și a ieșit o radiografie care spune ceva ce nu mai încape între linii: adevărata diferență în fotbalul românesc nu e dată numai de firma jucătorilor, ci și de sănătatea clubului și, în mod special, de calitatea antrenorilor. Unii dintre ei își depășesc statutul, în timp ce alții se ascund în spatele cifrelor mari.

Primul nume care sare în ochi este Leo Grozavu. Botoșaniul lui, echipă evaluată la un nivel care nu sperie pe nimeni, stă sus, în aerul rarefiat al podiumului. Ce se întâmplă acolo nu e întâmplare, nu e noroc, nu e conjunctură. Este meseria unui antrenor care știe să transforme materiale ieftine în fotbal curat. Grozavu e, după acest algoritm, cel mai valoros antrenor al campionatului. Lucrează cu ce are, dar scoate mai mult decât pare posibil.

FC Botoșani ocupă doar locul 11 în ierarhia SuperLigii la valoarea medie a lotului

La Rapid, Costel Gâlcă semnează un alt tip de supraperformanță: calculată, rece, aproape clinică. Lotul giuleștenilor e bun, dar nu e cel mai scump, fiind depășit de FCSB și de CFR. Asta nu-l împiedică să stea pe primul loc. Gâlcă nu a reinventat roata, dar a pus disciplina acolo unde Rapidul trăia prea mult din emoție. Diferența o face controlul. Iar controlul acesta nu există fără stabilitate: salarii la zi, reguli clare, respect reciproc. Rapidul de azi nu e doar o echipă antrenată bine, ci și una administrată sănătos.

La Dinamo, Zeljko Kopic reprezintă povestea care câștigă teren fără să ceară aplauze. Cu un lot nu foarte generos și o presiune cât stadionul, croatul ține echipa în prima jumătate a clasamentului, peste formații cu bugete dublu sau triplu. Dinamo nu joacă spectaculos, dar joacă matur. Exact atât cât să înțelegi că rezultatele vin din mână de antrenor. Dar vin și dintr-o ordine interioară pe care clubul începe, în sfârșit, să o respecte: stabilitate financiară, atmosferă decentă, un început viguros de normalitate.

Bogdan Andone, la FC Argeș, confirmă ceea ce știam: poate lua o echipă mică și o poate așeza corect în teren, până la punctul în care devine greu de bătut. Argeșul nu e o revelație, e un produs al unui antrenor care știe să valorifice fiecare detaliu. Dar e și rezultatul unui club care a înțeles că nu poți cere performanță dacă nu oferi, la timp, ce promiți.

FC Argeș, locul 14 la valoarea medie a lotului și locul 5 în clasamentul la zi al SuperLigii!

La polul opus, echipe cu loturi uriașe – FCSB, CFR – sunt în cădere liberă față de propriile investiții. Diferența dintre ce ar trebui să fie și ce este realmente arată limpede: valoarea lotului nu ține loc de valoare pe bancă. Și nici o bancă bună nu poate compensa un club haotic, unde presiunea, neîncrederea și deciziile la impuls fac mai mult rău decât orice adversar.

Concluzia? Într-un campionat în care jucătorii vin și pleacă, singura monedă stabilă rămâne competența. Dar competența nu înflorește în vid. Performanța apare acolo unde munca antrenorului întâlnește un management cu capul pe umeri, salarii la timp și respect pentru reguli. Iar sezonul acesta, câțiva antrenori au dovedit că pot bate piața tocmai pentru că lucrează într-un mediu care nu îi sabotează.