Andrei Vochin, semnal de alarmă pentru revelația SuperLigii: „Vedetele Botoșaniului: Leo Grozavu, Mailat, un director financiar și un dobitoc”

La FC Botoșani, anul 2025 pare să fie o lecție concentrată despre cum s-ar putea pierde două trenuri europene în mai puțin de șase luni — unul din neatenție, celălalt din neglijență. Sau invers. Și, culmea, în cel mai bun start de sezon din istorie.

Episodul 1

S-a petrecut în primăvară, când clubul nu a obținut licența UEFA pentru acest sezon. Motivul? Dosarul nu a fost depus. Nu incomplet. Nu greșit. Nu pierdut. Ci pur și simplu… lipsă. Nu s-a depus.

Asta într-o perioadă în care Botoșaniul, deși era în play-off, începea să joace bine, să se adune, să urce în clasament și să atace locurile care permiteau barajul pentru Europa. Echipa mergea, dar din birouri cineva trăgea frâna. Și așa s-a dus visul european. Înfrânt și pe teren, după ce fusese decapitat din zona administrativă.

Valeriu Iftime, patronul clubului, a ieșit public și a recunoscut greșeala. A fost sincer și autoironic: „am fost un fraier”. Apoi, într-un registru mai puțin poetic, a identificat și cauza: „S-a comis, de către cineva din club, o mare eroare de management”, spunea Iftime. „Un director financiar. N-a fost atent, a crezut că nu e important să demareze atunci dosarul și apoi a fost prea târziu. Când am aflat eu deja era în zadar. Nu vreți să știți ce iureș am făcut atunci când am aflat, pentru că îmi doream foarte, foarte tare Europa. Îmi pare rău de mor. Vă dați seama că am făcut anchetă și directorul respectiv susține că m-ar fi întrebat în luna decembrie dacă să ne înscriem sau nu pentru Europa și că eu i-aș fi zis ceva de genul: noi suntem la retrogradare și vouă vă arde de Europa? Poate, la câte am pe cap, e posibil să-i fi zis și asta. Culmea e că nu sunt niște criterii de neîndeplinit, banii aceia care trebuiau achitați oricum trebuie plătiți”, a explicat, astă-primăvară, Valeriu Iftime.

Nu l-a numit, nu l-a expus, dar l-a fixat ca vinovat principal pe „acel director”.

Episodul 2

Până să ne revenim din această sinceritate neașteptată, acum câteva zile, FIFA a sancționat clubul cu interdicție la transferuri pentru trei perioade de mercato. Motivul? Un litigiu neîncheiat la timp, cu un fost jucător, probabil gestionat greșit, probabil uitat într-un sertar. Detaliile contează mai puțin. Cert e că birourile au lovit din nou.

„Da, este adevărat. Nu au știut ai mei. A fost adresă trimisă din august, dar un dobitoc de la mine nu a citit mailul și asta a fost. Trebuia să plătim niște bani, dar nu știu exact suma. Sunt două luni de când a dormit omul de la mine din club.

Este un fotbalist de pe vremea lui Andone, a jucat doar un meci prin Cupa României. Noi nu am urmărit cazul și acum trebuie să plătim niște bani. Nu e problemă, că îi transfer mâine și rezolvăm situația. Dar este o rușine că ai primit pentru 50.000 de euro sau cât este o suspendare de la FIFA. În momentul în care plătesc, se ridică interdicția, sigur”, a explicat, din nou patronal Iftime.

După o așa stupizenie chiar că te macină întrebarea:

Cine e dobitocul?

E cel care a ratat termenul pentru licență? E cel care nu a răspuns scrisorilor FIFA? E contabilul, juristul, administratorul, paznicul de noapte?

Sau, poate, e o întrebare greșit pusă.

Pentru că într-un club de fotbal – la fel ca într-o companie sau într-o instituție publică – responsabilitatea nu e un firicel care urcă, prin tavan, până la omul de la butoane. E invers. Pornește de sus și coboară, prin decizii, proceduri, control și, mai ales, prin cultura organizațională.

Oricât de vinovat ar fi acel „personaj” – și oricât de gravă ar fi greșeala lui – întrebarea esențială este: cum a fost posibil ca o astfel de greșeală să treacă neobservată de nimeni? Și mai ales: cum a fost posibil ca responsabilitatea unor decizii strategice să stea pe umerii unui singur om, fără supraveghere, fără verificare, fără plan B?

E lăudabil că Valeriu Iftime își asumă o parte din vină. Sinceritatea nu e un gest frecvent în fotbalul românesc. Dar dincolo de fraza cu fraierul și cu dobitocul, ar fi de dorit și un pas mai departe: să înțelegem că greșelile administrative nu sunt ghinioane sau accidente, ci semnale clare că sistemul din interiorul clubului are slăbiciuni. Și, da, uneori e vorba și de oameni greșiți în posturi greșite. Dar, întotdeauna, primul responsabil e cel care i-a pus acolo.

Așa că, la final, când tragem linie, poate întrebarea nu e „cine e dobitocul?”, ci cine îl angajează, cine îl păstrează, cine îl lasă să ia decizii? Iar răspunsul, oricât de inconfortabil ar fi, e mereu același: cel care conduce.

Nu e o tragedie, nu e nici sfârșitul fotbalului la Botoșani. Dar e un semnal de alarmă. Când vrei performanță, nu e suficient să ai un antrenor bun și jucători talentați. Trebuie să ai și un club care funcționează. Iar un club care funcționează începe cu o întrebare simplă: avem proceduri sau avem noroc?

Pentru că norocul, se știe, e cel mai slab fundaș din lume.