Animalul drăgălaș, dar sălbatic care se plimbă nestingherit prin Cetatea Alba Carolina. ”Omoară o grămadă de găini și alte animale prin zonă”. Video

Un animal sălbatic dă târcoale, din ce în ce mai des, prin Cetatea Alba Carolina. Localnicii l-au filmat și s-au amuzant, însă sunt conștienți că pot provoca pagube în gospodării

Jun 22, 2025 - 15:30
 0  0
Animalul drăgălaș, dar sălbatic care se plimbă nestingherit prin Cetatea Alba Carolina. ”Omoară o grămadă de găini și alte animale prin zonă”. Video

Vulpile au început să iasă pe străzi și se plimbă printre oameni, chiar în județul Alba. Localnicii le admiră, însă sunt îngrijorați cu privire la pagubele pe care le pot provoca prin gospădării.

Animalul care se plimbă nestingherit pe străzi

Localnicii din Alba Iulia văd, tot mai des, cum vulpile se plimbă pe străzi, mai ales seara. Un bărbat a filmat animalele, iar imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare.

În același timp, acesta a punctat faptul că vulpile pot intra prin gospodăriile oamenilor, pentru a mânca găini. „Bănuiesc că pe lângă drăgălășenie (n.a. vulpile)… omoară o grămadă de găini și alte animale prin zonă”.

Comentariile la postarea acestuia nu au întârziat să apară. Mai în glumă, mai în serios, un utilizator susține că animalele sălbatice „au păcălit chiar și autoritățile locale”.

În același timp, un alt internaut susține că vulpile „te scapă de șoareci și șobolani”. Autorul videoclipului a răspuns la acest comentariu: „De rațe și de găini deocamdată”.

Medicii fac avertizări. 17 persoane au ajuns la spital, după ce au fost mușcate de vulpi

Între timp, cu astfel de animale s-au întâlnit și bucureștenii. Vulpile au fost filmate cum se plimbă prin cartierele Giulești și Crângași, dar au fost văzute și prin unele zone din Sectorul 1.

„Am văzut o vulpiță, umblă de obicei seara, sunt drăgălașe, nu cred că sunt periculoase, mă rog, pot să aibă poate și rabie”, a declarat un localnic, potrivit stirileprotv.ro.

Medicii din cadrul spitalului Matei Balș fac avertizări. Din 2024 și până în februarie 2025, 17 persoane au ajuns la unitatea medicală din cauza mușcăturilor. Astfel, specialiștii atrag atenția și spun că rana netratată corespunzător poate avea urmări grave.

 „Dacă am avut ghinion să fim muscați, trebuie să ajungem cât de repede la un centru antirabic și urmează vaccinarea antirabică care se face în mai multe zile după o schemă bine stabilită. În afară de profilaxia pentru rabie, adică pentru turbare și care poate să presupună inclusiv imunoglobuline, vaccinarea antirabică, vaccinarea antitetanică, există și alte lucruri specifice, s-ar putea să fie o mușcătură importantă, să fie nevoie de chirurgie, să fie nevoie de niște măsuri locale, să asocieze antibiotic și așa mai departe, plus că e o perioadă de urmărire”, a declarat Adrian Marinescu, medic infecționist, conform sursei menționate.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow