Anunț de impact pentru naționala României! UEFA vrea să schimbe formatul din calificările pentru Mondial

UEFA schimbă formatul din calificările pentru Campionatul Mondial. Ce presupune noua schemă și ce înseamnă asta, de fapt, pentru naționala României.

Oct 16, 2025 - 15:00
 0  1
Anunț de impact pentru naționala României! UEFA vrea să schimbe formatul din calificările pentru Mondial

Preliminariile pentru Campionatul Mondial încă nu s-au încheiat, deși țări precum Anglia sau Arabia Saudită au obținut deja calificarea la turneul final de anul viitor. UEFA vrea să schimbe formatul. Cum va arăta și ce înseamnă asta pentru naționala României.

UEFA schimbă formatul calificărilor pentru Campionatul Mondial

Discrepanța între calificările la Campionatul Mondial din Europa și celelalte continente se simte și în prezent, atât din punct de vedere al perioadelor de desfășurare cât și din punctul de vedere al modalității de obținere a calificării la turneul final.

Italienii de la tuttomercatoweb s-au plâns pe seama acestui aspect, invocând lipsa principiului meritocrației. „Calificările la Cupa Mondială UEFA, în ultimii doi ani, au devenit aproape ridicole”, au notat jurnaliștii din peninsulă.

UEFA are de gând să modifice actuala structură, pentru ca nivelul să fie mai ridicat iar partidele din campania de calificare să mie mult mai echilibrate prin felul în care au fost distribuite.

Cum va arăta noua structură a preliminariilor pentru Campionatul Mondial

Potrivit L’Equipe , UEFA își dorește să facă calificările mai meritocratice și, de asemenea, mai interesante. Modelul pe care vrea să se bazeze este cel care există deja în Champions League, implementat încă din stagiunea trecută.

Practic, toate echipele angrenate (54 de naționale, fără Rusia) în preliminarii ar evolua într-o ligă și vor disputa un anumit număr de meciuri. Vor exista astfel și întâlniri tari precum Franța – Germania, Italia – Spania, Anglia – Olanda, dar și confruntări între echipele mai mici și granzi.

Cum va afecta noul format echipa națională a României

Noul format este important și pentru naționala României, nelipsită din campaniile de calificare la Mondial. Cum există în total 54 de naționale care participă, ideea unei singure ligi nu sună tocmai fezabil, clasamentul fiind uriaș în acest caz.

De aceea, se ia în calcul împărțirea în două grupe mari, de câte 27 de echipe. Într-un asemenea scenariu, România ar avea de la început un număr fix de meciuri contra unor adversare trase la sorți, nivelul acestora fiind diversificat.

Comparând cu campania celor de la FCSB în sezonul trecut de Europa League, când bucureștenii au înfruntat în 8 meciuri adversare de calibre diferite și au ajuns ulterior în primăvara europeană, ne putem gândi că și naționala României poate reuși să se califice la edițiile viitoare ale Campionatului Mondial după un parcurs la fel de bun într-un format de acest gen.

Clasament preliminarii. Pe ce loc se află naționala României

După 6 meciuri din preliminariile pentru Campionatul Mondial, naționala României se află pe locul 3, cu 10 puncte, grație victoriei obținute la București cu 1-0 contra Austriei. Iată cum arată clasamentul complet al grupei H:

Pe ce loc e România în preliminarii

Cum mai poate ajunge România la Cupa Mondială din 2026

Toate cele trei formații care păstrează deocamdată șanse la primele două poziții, Austria (15 puncte), Bosnia Herțegovina (13 puncte) și România, cu 10 puncte, mai au două meciuri rămase de disputat (15 și 18 noiembrie).

Pentru ca „tricolorii” să termine preliminariile pe prima poziție în grupă, este nevoie să se întâmple următorul scenariu:

  • România: victorie și cu Bosnia, în deplasare, și cu San Marino, acasă
  • Austria: eșec cu Cipru, înfrângere sau remiză acasă cu Bosnia Herțegovina (în caz de egalitate cu Bosnia Herțegovina, departajarea cu România se va face la golaveraj)
  • Bosnia Herțegovina: eșec acasă cu România, victorie sau remiză în deplasare cu Austria (în caz de victorie în Austria, departajarea cu România se va face la golaveraj)

Pentru ca „tricolorii” să termine preliminariile pe locul 2 în grupă, este nevoie să se întâmple următorul scenariu:

  • România: victorie și cu Bosnia, în deplasare, și cu San Marino, acasă
  • Austria: orice rezultat în deplasare cu Cipru, victorie sau remiză acasă cu Bosnia Herțegovina
  • Bosnia Herțegovina: eșec acasă cu România, eșec în deplasare cu Austria

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow