Anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat în cursul zilei de duminică
Vin date noi despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Ce spun medicii de la Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu” despre fostul președinte.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/ion-iliescu-starea-sanatate-spital-ati-medic-pat-salon.jpg?#)
Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a venit, duminică, 15 iunie, cu informații de ultimă oră despre starea de sănătate a fostului președinte al României, Ion Iliescu. Acesta a fost internat la ATI (Anestezie și Terapie Intesivă) încă de marți, pe 10 iunie.
Ion Iliescu rămâne internat la terapie intensivă, dar trece printr-o ușoară ameliorare. A reușit să stea la marginea patului
În continuare, conform unui comunicat emis de unitatea medicală din Capitală, fostul șef de stat rămâne internat în secția de terapie intensivă a spitalului. Recent, medicii de aici au anunțat că fostul președinte a tolerat bine mai multe proceduri medicale efectuate în scop diagnostic și terapeutic. El este îngrijit de o echipă multidisciplinară de medici de la spital.
”Având în vedere situația medicală și complexitatea diagnosticelor, s-a decis menținerea internării în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale sub atenta supraveghere a echipei de specialiști din cadrul spitalului”, a transmis unitatea medicală.
Noutatea din anunțul de duminică este aceea că starea generală se menține stabilă, sub tratament, dar se vede o tendință de ușoară ameliorare, transmit reprezentanții unității medicale, pe Facebook.
Grație acestei ameliorări, medicii spitalului din București mai spun că, duminică, Ion Iliescu a reușit să se ridice și să stea la marginea patului. ”Totodată, pacientul beneficiază de proceduri de kinetoterapie adaptate condiției medicale și a reușit cu sprijin să stea la marginea patului.
Reamintim faptul că este vorba despre un pacient în vârstă de 95 de ani, cu afecțiuni cronice multiple, peste care a survenit o boală pulmonară severă care a condus la o deteriorare importantă a stării de sănătate”, a mai anunțat spitalul.
Ion Iliescu a fost internat săptămâna trecută la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, cu probleme respiratorii
Reamintim că Ion Iliescu a fost internat luni la Spitalul ”Agrippa Ionescu”, cu probleme respiratorii. Ulterior, de marți, 11 iunie, fostul președinte a ajuns pe secția de Terapie Intensivă a spitalului.
Diagnosticul preliminar pentru fostul președinte a fost de ”formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată loco-regional”. Până acum, Ion Iliescu făcea controale periodice la Spitalul Elias.
Fostul președinte fusese operat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare ”Prof. C.C. Iliescu” din Capitală, în 2019. Atunci a fost diagnosticat cu pericardită lichidiană – tamponadă cardiacă.
Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930, la Oltenița, județul Călărași. A condus România în trei mandate: între 1989 și 1992, ca președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale după Revoluția din decembrie 1989, între 1992 și 1996 și între 2000 și 2004. A mai fost și senator al PSD în perioada 1996-2000 și ulterior președinte de onoare al Partidului Social Democrat.
Care este reacția ta?






