Anunț important pentru bugetari. Bolojan, despre tăieri și restructurări: „S-a sărit calul. Avem sporuri unele peste altele”

Premierul Ilie Bolojan a făcut anunțul despre cele mai importante tăieri și restructurări din România în contextul crizei

Jun 27, 2025 - 19:00
 0  2
Anunț important pentru bugetari. Bolojan, despre tăieri și restructurări: „S-a sărit calul. Avem sporuri unele peste altele”

Anunț important pentru bugetari din partea lui Ilie Bolojan. Premierul a vorbit despre tăieri și restructurări și a explicat ce decizii a luat Guvernul în ceea ce privește criza bugetară.

Ce anunț important a făcut Ilie Bolojan pentru bugetari

Potrivit celor declarate în cadrul unei conferințe de presă, Ilie Bolojan a decis că este momentul să se facă curățenie în domeniile în care se oferă sporuri pe bandă rulantă, iar numărul angajaților este mult prea mare comparativ cu rezultatele oferite.

Premierul a vorbit despre o serie de măsuri pe care deja a început să le implementeze, atât în cazul instituțiilor din subordinea Executivului, cât și în instituțiile de stat.

„Trebuie să facem asta și în regim de urgență, dar și pe termen lung, să atacăm venituri și cheltuieli structurale care să reașeze bugetul, ca să scădem an de an deficitul, să fie rezonabil și să nu împovăreze generațiile viitoare.

Sporuri pe bază de performanță. În ceea ce privește scăderea de cheltuieli, lucrăm pe mai multe componente, inventariem tot ce înseamnă comitete, comisii, sinecuri și în fiecare ședință de guvern vom ataca această zonă.

Astăzi am început cu o structură care ține de guvern – un comitet format din 17 persoane care aveau un venit de 4.000 euro net pe lună. L-am transformat într-un comitet de 5 persoane cu un venit de 1.000 euro net pe lună”, a declarat Ilie Bolojan în cadrul conferinței de presă organizate la Guvern.

Premierul vorbește despre tăieri și restructurări

O mare problemă se referă la sporurile din sistemul bugetar. Date fiind cheltuielile majore făcute cu aceste venituri extra salariale, Ilie Bolojan a decis să impună restricții serioase.

„Avem un număr mare de sporuri permise de lege, unele dintre el au fost abuzate. Avem sporuri unele peste altele. Vă dau un exemplu: sporul pentru antenă. Asta înseamnă că un om din sistemul public care stă în fața unui calculator, beneficiază de acest spor. Sporul de fonduri europene, important, e legat de numărul de ore lucrate. Avem situații în care pierdem fonduri europene, proiectele nu sunt terminate la timp. Sporurile vor fi reevaluate și trebuie legate de performanță.

O a doua componentă importantă la care trebuie să lucrăm imediat este creșterea veniturilor. Aici este una aspect pe fond de creștere prin îmbunătățirea colectării, eliminarea evaziunii. Dar suntem puși în situația să pregătim un pachet de măsuri fiscale, anunțat săptămâna viitoare, care înseamnă câteva direcții”, a explicat primul ministru.

El a mai notat faptul că în multe instituții „s-a sărit calul” când a venit vorba de sporuri. Și nu sporurile sunt neapărat problema, ci cantitatea lor și cuantumurile nejustificate.

„În multe zone s-a sărit calul, atât din punct de vedere al extinderii numărului de angajați și al numărului de sporuri. S-a dovedit că se poate lucra cel puțin la fel de bine și cu mai puțini oameni”, a mai afirmat premierul României.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow