Aproape de tragedie: podeaua unui tramvai din București, străpunsă de o șină, lângă Piața Regina Maria

Incident grav în București. Încă un tramvai a avut podeaua străpunsă de o șină. Două linii de transport au fost blocate.

Jun 6, 2025 - 18:00
 0  1
Aproape de tragedie: podeaua unui tramvai din București, străpunsă de o șină, lângă Piața Regina Maria

O tragedie uriașă a fost aproape de a fi consemnată vineri, 6 iunie, în transportul din București. La orele după amiezii, încă un tramvai a avut podeaua străpunsă de o șină. Din fericire, niciun călător nu se afla în acel loc.

Grav incident în Capitală: o șină a străpuns podeaua unui tramvai. Două linii de transport blocate

La începutul primăverii, pe 4 martie, o șină de tramvai a străpuns podeaua unui tramvai de pe linia 36 din București. Atunci, numai norocul a făcut ca nimeni să nu se afle pe scaunul din mijlocul de transport.

La nici trei luni distanță, un incident similar are loc în Capitală. Vineri, 6 iunie, un tramvai care se deplasa pe linia 32 a fost avariat de o șină ruptă care a pătruns prin podea. Metalul ruginit a intrat chiar dreptul semnului care arată unde pot staționa persoanele cu dizabilităţi.

În urma acestui incident, tramvaiele de pe liniile 23 şi 32 au fost blocate de la ora 14:39 până la 15:45. Apoi, traficul a fost reluat în condiţii normale. De notat că tramvaiul avariat este unul marca Imperio. El va intra repede în trafic, dat fiind faptul că nu s-au produs daune majore, spun autoritățile.

Într-o reacție oficială după acest eveniment neplăcut, Societatea de Transport București (STB) a anunțat că ”liniile 23 și 32 sunt blocate, pe sensul de mers spre Depoul Alexandria”. S-a spus că este vorba despre simple ”deficiențe la șină”.

Șina care a străpuns tramvaiul, aproape de a răni o femeie

Zona unde s-a rupt şina este bulevardul Regina Maria. Tronsonul a fost realizat în anul 2003. Tehnicienii STB s-au deplasat deja la faţa locului pentru a analiza cauzele acestei rupturi.

Persoana care a încărcat fotografia pe grupul Infotrafic Bucureşti şi Ilfov notează că evenimentul de azi a fost cât pe se să se transforme într-o tragedie. ”O doamnă stătea lângă zona prin care a intrat șina și era cât pe ce să o lovească, dar norocul tuturor a fost ca nu era tramvaiul asa plin”, a scris cea care a imortalizat incidentul.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow