Arabia Saudită – Emiratele Arabe Unite, întrerupt de arbitru! Probleme la meciul lui Cosmin Olăroiu
Cupa Arabiei a ajuns la momentul finalelor. Însă, întâlnirea dintre Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, pentru medalia de bronz, a fost întreruptă de arbitru.
Decizia cavalerului fluierului a venit chiar înainte de startul părții secunde a finalei mici. Care este motivul pentru care s-a hotărât ca jocul dintre Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite să fie întrerupt.
De ce s-a întrerupt partida Arabia Saudită – Emiratele Arabe Unite
Echipa națională a Emiratelor Arabe Unite, pregătită de Cosmin Olăroiu, a pierdut categoric semifinala cu Maroc, scor 0-3, și a ajuns să joace cu Arabia Saudită în finala mică de la Cupa Arabiei.
Meciul pentru medalia de bronz a fost programat pe Khalifa International Stadium din Doha, cu începere de la ora 13:00. Prima repriză dintre cele două formații s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
Însă, partea secundă nu a mai putut începe din cauza unei ploi torențiale care s-a abătut peste capitala Qatarului. Arbitrul chilian Cristian Garay a ieșit pe teren împreună cu jucătorii celor două echipe, dar a constatat că mingea nu sare din cauza bălților de pe teren și a decis să trimită formațiile înapoi la cabine.
Ce se întâmplă mai departe cu meciul formației lui Olăroiu
Conform regulamentului, arbitrul va aștepta o oră pentru a vedea dacă vremea va permite reluarea jocului. În caz contrat, împreună cu observatorul va decide dacă se va mai aștepta sau partida va fi reprogramată pentru o altă zi.
Furtuna care s-a abătut asupra orașului Doha ar putea influența și marea finală dintre reprezentativele Iordaniei și Marocului. Întâlnirea pentru medalia de aur de la Cupa Arabiei este programată tot joi, 18 decembrie, de la ora 18:00, pe Lusail Iconic Stadium.
Cosmin Olăroiu a ratat calificarea la Cupa Mondială cu Emiratele Arabe Unite
Reprezentativa Emiratelor Arabe Unite a ratat calificarea la Cupa Mondială de anul viitor. Formația pregătită de Cosmin Olăroiu a jucat un play-off cu Irak pe care l-a pierdut în minutele de prelungire și a irosit șansa de a ajunge la la barajul inter-continental.
În ciuda acestei ratări, tehnicianul român are parte de susținere în Emiratele Arabe Unite. Analiști consideră că Olăroiu poate aduce stabilitatea de care este nevoie la echipă pentru performanțe viitoare.
Care este reacția ta?