Artistul din România care s-a căsătorit în mare secret. Iubita lui e mai tânără
Celebrul cântăreț român care și-a unit destinul cu aleasa inimii sale, departe de ochii curioșilor. Partenera e mai mică decât el.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/02/un-cuplu-care-tocmai-s-a-casatorit.jpg?#)
Poveștile de iubire se pecetluiesc de cele mai multe ori în fața altarului. Cel mai probabil acest lucru și l-a spus și artistul din România care s-a căsătorit în mare secret. Iubita lui e mai tânără și au o relație care durează de foarte mulți ani.
Cântăreții care și-au unit destinele într-un mod foarte discret
După o legătură amoroasă de 16 ani, un cântăreț renumit din țara noastră a făcut pasul cel mare. Acesta a confirmat că și-a unit destinul cu aleasa inimii sale, o tânără care lucrează la un post de radio cunoscut din România.
Acesta este nimeni altul decât Tavi Colen (57 de ani). Fostul solist al formației Talisman a declarat că Emma Ștefan nu mai este doar iubita sa, ci mai mult de atât. Frumoasa solistă i-a devenit soție, însă vedeta nu a dezvăluit când a avut loc nunta.
Ceremonia a fost una discretă. Cei doi au făcut atât cununia civilă, cât și pe cea religioasă, în fața lui Dumnezeu. Emma (36 de ani) a îmbrăcat rochia de mireasă, însă nu a postat nicio imagine pe social media de la nunta sa.
„Emma nu e logodnica, ea e soția mea! Am făcut și cununia religioasă, și pe cea civilă. E secretul nostru când a fost. Vreți să vă spunem chiar tot?! Nu e chiar secret, dar e lumea noastră, universul nostru, e treaba noastră asta”, a dezvăluit Tavi Colen pentru click.ro.
Tavi Colen, aprecieri pentru soția sa, Emma
„De Dragobete, am surprins-o foarte frumos, prin muncă. Cu alte cuvinte, am pus-o la treabă, am avut de cântat, și mai avem și de 1 și de 8 martie. Ea cred că cel mai bine ea se simte pe scenă. Mă bucur foarte mult pentru ea că a evoluat foarte mult.
E muncitoare, a luat lecții de canto. Și personal s-a dezvoltat foarte mult, a evoluat muzical și spiritual foarte bine. Sunt mândru de ea! Lucrăm la niște piese de dragoste împreună”, a mai spus Tavi Colen, mai arată sursa menționată.
În momentul de față, artistul spune că își dorește să se bucure de liniște. Pe de altă parte, cântărețul spune că este mulțumit cu echilibrul pe care îl are în sânul familiei sale, având un fiu de 17 ani dintr-o relație anterioară.
Tavi Colen are numai cuvinte de laudă pentru băiat, care este atacantul echipei Rapid, la juniori. Vedeta își dorește să fie sănătos și să se bucure mai mult de fiul său, cât și de timpul petrecut alături de frumoasa sa soție.
Care este reacția ta?






