Așa arăta „strămoșul europenilor”! Descoperirea istorică legată de oameni preistorici născuți pe actualul teritoriu al României

Așa arăta, de fapt, strămoșul europenilor! Chipul unui vânător de acum 10.000 de ani a fost reconstruit digital, iar cercetătorii au făcut o descoperire uimitoare. Ce indică demersurile științifice despre conexiunea dintre acești oameni preistorici și spațiul românesc?

Strămoșul europenilor, legături neașteptate cu spațiul românesc

Istoria străveche rămâne plină de mistere, însă datorită progreselor tehnologice, cercetătorii reușesc să reconstruiască tot mai clar chipurile și originile oamenilor care au trăit acum 10.000–12.000 de ani.

Un exemplu este un vânător din zona Niprului, Ucraina de astăzi, al cărui chip a fost refăcut digital. Analizele genetice arată că acesta făcea parte dintr-o comunitate preistorică din care proveneau și indivizi născuți pe actualul teritoriu al României.

„Caracteristicile robuste ale craniului și morfologia acestuia sugerează legături cu clusterul genetic EHG, care a jucat un rol crucial în modelarea peisajului genomic al Europei preistorice.

Fie prin ascendență directă, fie prin amestec, aceste populații au contribuit la grupuri ulterioare precum culturile Yamnaya și cea a ceramicii cu șnur, făcând descoperiri precum cea de la Vasylivka vitale pentru înțelegerea rădăcinilor expansiunii indo-europene”, admit specialiștii de la Ancient Log.

Chipul unui strămoș: reconstrucție cu ajutorul inteligenței artificiale

În zona Vasylivka, în anii ’50, arheologii sovietici au scos la iveală un cimitir străvechi. Aceștia susțin că erau urmele unei comunități preistorice de vânători-culegători care trăiau acum 12.000–10.000 de ani pe malurile Niprului. Printre descoperirile importante s-a numărat și craniul unui bărbat care, susțin specialiștii, veniseră din zona Dunării.

Cu ajutorul tehnologiei moderne, specialiștii au putut reconstrui chipul vânătorului de la Vasylivka. Bărbatul avea în jur de 40 de ani când a murit și este considerat un reprezentant al grupului genetic care a dus mai târziu la formarea culturilor Yamnaya și a ceramicii cu șnur – puncte-cheie în istoria genetică a Europei.

„Dezgropat lângă râul Nipru, în regiunea Dnepropetrovsk a Ucrainei, craniul de la Vasylivka III este o fereastră rară și remarcabilă către populațiile de vânători-culegători estici, din perioada mezolitică.

Cel mai probabil a trăit acum 10.000 de ani și a avut vârsta de aproximativ 40 de ani, la momentul decesului. Acest individ reprezintă unul dintre cei mai timpurii locuitori umani cunoscuți ai stepei nord-pontice, în perioada de tranziție de după ultima eră glaciară”, punctează cei de la Ancient Log.

Dovezi ale legăturilor dintre comunități preistorice din Ucraina și actualul teritoriu al României

Un aspect deosebit de interesant este că, potrivit specialiștilor, printre indivizii înmormântați în acest sit preistoric se aflau și persoane originare de pe teritoriul actual al României, mai exact din zona Porților de Fier. Un indiciu important în acest sens îl reprezintă pandantivele specifice descoperite în morminte, alături de rămășițele umane.

„Alte documente privind cercetarea de teren, indică prezența unor pandative cu dinți faringieni de pește dar și cu scoici, ducând la sugestia autorului articolului că o parte a indivizilor înhumați în cimitir proveneau din zona Porților de Fier ale Dunării”, arată Dmytro Haskevych, în același articol.

Potrivit aceluiași specialist de la Departamentul de Preistorie al Institutului de Arheologie al Academiei de Științe din Kiev, ar fi existat un schimb de parteneri între comunitățile mezolitice de pe malurile Niprului și cele din zona Porților de Fier, ceea ce sugerează formarea unor cupluri mixte între cele două regiuni.

„Există o regularitate, în faptul că cei mai mulți bărbați și femei tinere din cimitir au valori condiționale „dunărene” δ13C în intervalul de la −20 la −21‰ , ceea ce presupune schimbul reciproc de parteneri de căsătorie între cei născuți la Porțile de Fier și cei din zona Niprului. O rută pe apă este discutată ca un mod mai probabil de comunicare între aceste regiuni”, arată Dmytro Haskevych.