Atac furibund la adresa lui Florin Talpan, după procesul CSA Steaua – FCSB: „Îi recomand multă lămâie. Dacă nu ia, îi dăm noi”

Colonelul Florin Talpan a fost atacat dur după ce CSA Steaua a avut câștig de cauză în procesul cu FCSB pentru palmares.

Jun 9, 2025 - 17:30
 0  1
Atac furibund la adresa lui Florin Talpan, după procesul CSA Steaua – FCSB: „Îi recomand multă lămâie. Dacă nu ia, îi dăm noi”

Marian Iancu, fostul patron al Politehnicii Timișoara, a lansat un atac la adresa lui Florin Talpan, după ce colonelul a sărbătorit victoria obținută de CSA Steaua în procesul cu FCSB pentru palmares.

Florin Talpan, atacat de un fost patron din Superligă: „Poate încetează cu șantajul și cu minciuna”

Marian Iancu a afirmat în repetate rânduri că, în opinia sa, FCSB este continuatoarea clubului Steaua, iar fostul conducător al Politehnicii Timișoara a lansat un atac puternic la adresa colonelului Florin Talpan, care a sărbătorit victoria obținută recent de CSA Steaua în Instanță.

„Domnului Talpan, cu drag și cu infinită plăcere, îi recomand multă lămâie! Multă, multă lămâie! Dacă nu ia, îi dăm noi! Poate îi trece și încetează cu șantajul și cu minciuna.

FCSB este continuatoarea în plan fotbalistic, intern și internațional, a clubului Steaua. Asta a constatat instanța și are autoritate de lucru judecat!”, a fost mesajul cu subînțeles al lui Marian Iancu, postat pe pagina sa de Facebook.

Florin Talpan, premiat de suporteri la aniversarea Stelei

Pe 7 iunie, clubul Steaua a împlinit 78 de ani, iar în cadrul evenimentului organizat de gruparea „roș-albastră”, Florin Talpan a primit un trofeu din partea suporterilor pentru victoria obținută în procesul pentru palmares cu cei de la FCSB.

„Un trofeu foarte frumos și le mulțumesc suporterilor. Mă bucur că lumea apreciază în continuare munca mea, față de cei din Minister care stau ascunși în birou. Eu am luptat pentru Statul Român și am recuperat marca, numele și palmaresul după ce niște personaje care nu își merită gradul în armata română au dat… sau ce au făcut ei cu Becali, nu mă mai interesează.

Le mulțumesc tuturor suporterilor care mi-au fost alături și azi chiar au demonstrat că au fost cu mine. Clubul Sportiv al Armatei trebuie să promoveze, trebuie să ajungă acolo unde îi este locul. Merită, iar eu voi face tot ce îmi stă în putință să aduc această echipă în Liga 1”, a afirmat Florin Talpan pentru FANATIK.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow