Atacuri cu drone și alte muniții. Armata pakistaneză a bombardat frontiera de vest a Indiei

Pakistanul a atacat frontiera de vest a Indiei. Atacurile cu drone au fost respinse. Conflictul dintre cele două țări escaladează.

May 9, 2025 - 11:30
 0  2
Atacuri cu drone și alte muniții. Armata pakistaneză a bombardat frontiera de vest a Indiei

Armata indiană a anunțat că forțele pakistaneze au lansat „multiple atacuri” cu drone și alte muniții de-a lungul întregii frontiere de vest a Indiei. Bombardamentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri.

Pakistanul atacă India

Tensiunile dintre cele două țări a început atunci când India a atacat mai multe puncte din Pakistat, pe care le-a considerat „tabere teroriste”, ca presiuni în urma atacului mortal asupra turiștilor hinduși, conform Reuters.

În acest context, armata indiană a anunțat că s-au lansat mai multe atacuri în care s-au utlizat drone și diverse muniții, de-a lungul frontierei de vest. De asemenea, atacurile au fost respinse eficient și nu s-au anunțat victime.

Totuși, zeci de oameni au murit în ultimele zile. Armata indiană a declarat că trupele pakistaneze au recurs la „numeroase încălcări ale armistițiului” de-a lungul frontierei, conform sursei menționate.

O „tentativă majoră de infiltrare” a fost „dejucată” în regiunea Samba din Kashmir joi noaptea, a declarat Forța de Securitate a Frontierei din India, iar bombardamentele cu artilerie grea au persistat în zona Uri vineri, potrivit unui oficial de securitate care a dorit să rămână anonim.

„Mai multe case au luat foc și au fost avariate în bombardamentele din sectorul Uri. O femeie a fost ucisă și o alta rănită în bombardamentele de peste noapte”, a declarat oficialul, relatează sursa citată.

Sirenele s-au auzit timp de mai bine de două ore în orașul Amritsar, din granița cu India, iar turiștii au părăsit regiunea cu mașinile, imediat ce aeroportul a fost închis.

Și în alte zone de frontieră s-au luat măsuri de precauție. Școlile și centrele de pregătire au fost închise în regiunea Bikaner din statul deșertic Rajasthan, iar locuitorii din apropierea graniței cu Pakistanul au declarat că li s-a cerut să se mute mai departe și să ia în considerare mutarea la rude sau utilizarea unor locuințe asigurate de guvern, relatează Reuters.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow