Australian Open 2025. Surpriză uriașă! Un triplu finalist de Grand Slam, eliminat în turul 2

Australian Open 2025 este primul turneu de Grand Slam al anului, iar spectacolul va fi la cote maxime! FANATIK îți oferă programul complet și scorurile live, în fiecare zi!

Jan 15, 2025 - 15:00
 0  2
Australian Open 2025. Surpriză uriașă! Un triplu finalist de Grand Slam, eliminat în turul 2

Anul 2025 începe în tenisul mondial cu Australian Open. La fel ca în fiecare an, turneul de la Antipozi este cel care deschide anul și care propune spectacol la cele mai înalte cote, pe suprafață de tip hard. România este și ea reprezentată pe tabloul feminin, iar FANATIK îți prezintă toate amănuntele esențiale despre prima competiție esențială a sezonului!

UPDATE: Casper Ruud a părăsit Australian Open

Norvegianul Casper Ruud, cap de serie numărul 6 și locul 6 ATP, a părăsit prematur Australian Open, fiind eliminat în turul 2 de cehul Jakub Mensik, poziția 48 în ierarhia mondială.

Puștiul de 19 ani s-a impus cu scorul de 6-2, 3-6, 6-1, 6-4, după 2 ore și 44 de minute și va juca în faza următoare cu învingătorul partidei dintre canadianul Felix Auger-Aliassime, favorit 29, și spaniolul Alejandro Davidovich Fokina.

UPDATE: Qinwen Zheng, eliminată în turul 2 la Australian Open. Ce au făcut Alcaraz și Djokovic

Finalistă la Australian Open în 2024, campioana olimpică Qinwen Zheng (22 de ani) a fost eliminată în turul 2 de la Australian Open, fiind învinsă de nemțoaica Laura Siegemund.

Chineazoaica de pe locul 5 în clasamentul WTA a pierdut cu 6-7(3/7), 3-6, de adversara sa (locul 97 WTA), care o va întâlni în turul al treilea pe Anastasia Pavliucenkova (locul 32) sau pe Anastasia Potapova (locul 36).

rezultate feminin

Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, este în căutarea singurului Grand Slam care îi lipsește și a trecut de japonezul Yoshihito Nishioka (65 ATP), în turul 2 al Australian Open.

Spaniolul în vârstă de 21 de ani s-a impus cu 6-0, 6-1, 6-4 în puţin peste o oră şi 20 de minute, obţinând a doua sa victorie consecutivă în trei seturi, după un start de turneu deja rapid în faţa kazahului Alexander Shevchenko (77 ATP). Alcaraz îl va înfrunta în turul trei pe portughezul Nuno Borges (locul 33 mondial).

În schimb, Novak Djokovic (locul 7 ATP) a câștigat în patru seturi, scor 6-1, 6-7(4/7), 6-3, 6-2, în fața unui alt portughez, Jaime Faria (locul 125 ATP). În turul al treilea, Nole va da piept cu cehul Tomas Machac (locul 25 ATP).

rezultate masc

UPDATE: Monica Niculescu joacă miercuri la dublu

Organizatorii turneului de Grand Slam de la Australian Open au anunțat programul zilei de miercuri, 15 ianuarie, singura româncă prezent pe teren urmând să fie Monica Niculescu.

Ea și americanca Sofia Kenin, favorite 10 în proba de dublu feminin, vor  întâlni în primul tur perechea Miyu Kato/Renata Zarazua (Japonia/Mexic). Partida este prima din sesiunea de seară de pe terenul 12 și nu va începe mai devreme de ora 06.30 în România. Înainte va avea loc un meci de dublu masculin și două de dublu feminin.

UPDATE: Rezultatele zilei a 3-a de la Australian Open

Nici ziua a 3-a de la Australian Open nu a fost lipsită de surprize, rusul Andrey Rublev și grecoaica Maria Sakkari părăsind competiția încă din primul tur.

Rublev, cap de serie numărul 9, a fost învins în 3 seturi de puștiul brazilian Joao Fonseca (18 ani), venit din calificări, scor 6-7 (1), 3-6, 6-7 (5). Pe tabloul feminin, Sakkari, favorită 31, a cedat în fața columbiencei Camila Osorio, scor 4-6, 7-6 (4), 4-6.

Australian Open 2025

Australian Open 2025

Australian Open 2025

Australian Open 2025

UPDATE: Lovituri de excepție la Australian Open

Olandezul Botic van de Zandschulp și italianul Lorenzo Musetti au atras atenția în cea de-a treia zi de la Australian Open, reușind lovituri extraordinare care au fost aplaudate la scenă deschisă.

Van de Zandschulp a surprins asistența cu o execuție tehnică de mare finețe în setul 3 al meciului cu favoritul gazdelor Alex de Minaur. Urcat la fileu, olandezul a fost surprins de un lob al adversarului, însă s-a redresat la timp și cu spatele la joc a trimis fantastic printre picioare adjudecându-și punctul. În final, victoria i-a aparținut australianului, care s-a impus cu 6-1, 7-5, 6-4.

Într-o altă partidă din primul tur al tabloului masculin, italianul Musetti și-a adjudecat primul set al întâlnirii cu compatriotul său Matteo Arnaldi după un schimb fantastic încheiat cu un passing în lung de linie de zile mari. Musetti a câștigat și meciul cu scorul de 7-6 (4), 4-6, 7-6 (5), 6-3.

UPDATE: Daniil Medvedev, calificare cu emoții în turul 2 la Australian Open

Daniil Medvedev (28 de ani, locul 5 ATP) s-a calificat cu emoții în turul al doilea de la Australian Open. Sportivul rus a trecut în cinci seturi de thailandezul Kasidit Samrej (23 de ani, 418 ATP), scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1 și 6-2.

Meciul a fost atât de strâns încât Medvedev și-a pierdut din nou mințile! Rusul și-a distrus racheta, pe care a lovit-o de mai multe ori de fileu, când Samrej a ajuns la două mingi de câștigarea setului secund.

La finalul confruntării, Medvedev l-a lăudat pe Samrej. ”Dacă va juca așa în fiecare meci, viața sa poate fi bună: bani, femei, cazino, orice își dorește”, a spus tenismenul rus despre oponentul său.

Partida a durat trei ore și opt minute, mult peste așteptări ținând cont de diferența de statut dintre cei doi tenismeni. În turul al treilea, Daniil Medvedev îl va întâlni pe americanul Learner Tien (19 ani, 121 ATP).

UPDATE: Emma Răducanu, calificare impresionantă în turul 2

Britanica cu origini românești Emma Răducanu (61 WTA) a reușit una dintre suprizele turului 1 de pe tabloul feminin de la Australian Open. Ea a reușit să o învingă cu scorul de 7-6 (4), 7-6 (2) pe Ekaterina Alexandrova (31 WTA), cap de serie numărul 26, după un meci care a durat 2 ore și 19 minute. În runda următoare, ea va juca împotriva Amandei Anisimova (35 WTA), care a trecut în primul tur de Maria Lourdes Carle cu scorul de 6-2, 6-3.

Printre alte rezultate înregistrate până acum în ziua 3 de pe tabloul feminin, se remarcă victoria chinuită a braziliencei Beatriz Hddad Maia (17 WTA) în fața argentinencei Julia Riera (146 WTA) cu scorul de 4-6, 7-5, 6-2, după un meci care a durat 2 ore și 42 de minute.

australian open
Primele rezultate înregistrate pe tabloul feminin în ziua 3 de la Australian Open

UPDATE: Victorii pentru Taylor Fritz, Matteo Berrettini și Holger Rune

Taylor Fritz, cap de serie numărul 4, nu a avut nicio emoție cu calificarea în turul secund pe tabloul masculin de la Australian Open. El l-a învins în minim de seturi, cu scorul de 6-2, 6-0, 6-3, pe Jenson Brooksby, după un meci care a durat doar o oră și 49 de minute.

Matteo Berrettin, în schimb, a avut nevoie de două ore și 59 de minute pentru a trece în patru seturi, scor 6-7 (4), 6-4, 6-1, 6-3, de Cameron Norrie, în timp ce Holger Rune s-a chinuit serios cu Zhizhen Zhang, pe care l-a învins în seturi, scor 4-6, 6-3, 6-4, 3-6, 6-4, după 3 ore și 12 minute.

UPDATE: Novak Djokovic şi Carlos Alcaraz s-au calificat în turul 2 de la Australian Open

Novak Djokovic a reușit calificarea în turul 2 de la Australian Open după 4 seturi cu Nishesh Basavareddy (4-6, 6-3, 6-4, 6-2). Sârbul a revenit după primul set pierdut surprinzător și continuă astfel turneul de la Melbourne.

Carlos Alcaraz continuă se asemenea parcursul la Australian Open. Ibericul și-a obținut biletul pentru turul 2 după 3 seturi contra lui Alexander Shevchenko (6-1, 7-5, 6-1).

Nick Kyrgios, australianul care concura pentru țara sa, a fost eliminat în primul tur. Britanicul Jacob Fearnley s-a dovedit mai bun luni dimineață, scor 7-6 (3), 6-3, 7-6 (2).

Bulgarul Grigor Dimitrov a părăsit și el prematur competiția după duelul cu italianul Francesco Passaro. Cel din urmă conducea cu 7-5, 2-1, moment în care Dimitrov s-a retras din cauza unei accidentări.

UPDATE: La ce oră se joacă meciul dintre Gabriela Ruse și Irina Begu

După ce Anca Todoni și Sorana Cîrstea au părăsit Australian Open, este rândul să vedem cine va reuși să se impună dintre Gabriela Ruse și Irina Begu. Meciul dintre cele două va avea loc în noaptea de luni spre marți, după ora 03.30, ora României, informează Eurosport.

Confruntarea dintre cele două românce va urma după meciul de pe tabloul masculin dintre Gabriel Diallo și Luca Nardi. Begu și Ruse au mai jucat doar o singură dată una împotriva celeilalte, în 2o20, în cadrul unui turneu amical.

UPDATE: Jelena Ostapenko și Victoria Azarenka, eliminate în primul tur

Jelena Ostapenko (22 WTA) a fost eliminată prematur de la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Sportiva din Letonia, campioană la Roland Garros în 2017, a cedat în minimum de seturi în fața Belindei Bencic (294 WTA).

Fostă jucătoare de Top 10 WTA, Bencic s-a impus după o oră și 57 de minute, scor 6-3, 7-6(6). În turul secund, Bencic va da piept cu Suzan Lamens (77 WTA) din Olanda.

O altă eliminare surpriză a fost cea a bielorusei Victoria Azarenka (24 WTA). Fostă campioană la Melbourne, Azarenka a cedat tot în minimum de seturi împotriva Luciei Bronzetti (76 WTA). Sportiva din Italia s-a impus, scor 6-2, 7-6(2) după două ore și 6 minute de tenis.

UPDATE: Iga Swiatek, calificare fără emoții în turul secund

Poloneza Iga Swiatek, cap de serie numărul 2 la Australian Open, s-a calificat fără nicio emoție în turul secund, după ce a învins-o într-o oră și 23 de minute pe Katerina Siniakova (locul 46 WTA) cu scorul de 6-3, 6-4. În runda secundă, Swiatek va da piept cu Rebecca Sramkova (locul 49 WTA).

UPDATE: Stefanos Tsitsipas a fost eliminat în turul 1 la Australian Open

Surpriză imensă pe tabloul masculin de la Australian Open, unde grecul Stefanos Tsitsipas, cap de serie numărul 11, a fost eliminat încă din primul tur. El a fost învins în 4 seturi de americanul Alex Michelsen (locul 41 ATP), cu scorul de 5-7, 3-6, 6-2, 4-6. Partida a durat două ore și 45 de minute.

UPDATE: Toate rezultatele zilei de duminică, 12 ianuarie

Rezultate Australian Open 12 ianuarie

Rezultate Australian Open 12 ianuarie

UPDATE: Lucas Pouille – Alexander Zverev 4-6, 4-6, 4-6

Germanul Zverev a câștigat în fața francezului Pouille după trei seturi. El s-a impus cu 6-4, 6-4, 6-4 și a avansat în runda următoare a turneului de Grand Slam după un meci ce a durat 2 ore și 22 de minute.

UPDATE: Aryna Sabalenka a oferit un moment fabulos după victoria cu Sloans Stephens

Victoria obținută după două seturi cu Sloans Stephens i-a dat o stare foarte bună de spirit lui Aryna Sabalenka. Sportiva a dansat alături de Jelena Dokic, fosta jucătoare profesionistă de tenis și actuală comentatoare.

Momentul s-a desfășurat chiar pe suprafața de joc, iar martorii au fost chiar cei 14.000 de spectatori prezenți. Videoclipul cu cele două dansând a ajuns viral pe rețelele sociale.

UPDATE: Aryna Sabalenka – Sloans Stephens 6-3, 6-2

Aryna Sabalenka s-a calificat în runda următoare de la Australian Open. Sportiva din Belarus în vârstă de 26 de ani a obținut biletul spre faza următoare a competiției după doar două seturi contra adversarei din America (6-3, 6-2 scor final).

UPDATE: Casper Ruud – Jaime Munar 6-3, 1-6, 7-5, 2-6, 6-1

A fost un meci cu adevărat nebun între Ruud și Munar. Norvegianul și-a asigurat calificarea în turul 2 la Australian Open abia după 5 seturi. El va juca în runda următoare cu cel care câștigă duelul Basilashvili – Mensik.

Australian Open 2025 începe astăzi. Val de retrageri pe tabloul feminin

Ediția din 2025 a Australian Open este cea de-a 113-a ediție a turneului și a 57-a din era Open. Printre cele mai așteptate prezențe la startul competiției era cea a Simonei Halep, care a primit inițial un wild card din partea organizatorilor. Fostul lider al ierarhiei mondiale la feminin s-a retras, însă, din cauza unor dureri la umăr și genunchi.

După Simona Halep, și-au anunțat retragerea de la Australian Open și alte sportive importante. Este vorba despre Barbora Krejcikov (nr. 10 WTA), Karolina Pliskova (45 WTA), Caroline Wozniacki (73 WTA) și Bianca Andreescu (130 WTA). Cu toate acestea, competiția va fi una atractivă, iar la startul ei vor lua parte liderul mondial și câștigătoarea din 2024, Aryna Sabalenka, poloneza de pe 2 Iwa Swiatek sau americanca Coco Gauff, clasată pe locul 3 la nivel global.

Și la masculin se anunță o întrecere pe cinste. După ce i s-a refuzat participarea la ediția din 2022, pentru că a refuzat să se vaccineze anti-COVID19, Novak Djokovic a fost carantinat la un hotel. Sârbul a dezvăluit recent că bănuiește că ar fi fost otrăvit în perioada în care a fost carantinat. El a câștigat turneul în 2023 și vrea să repete performanța în acest an, dar va avea parte de un traseu dificil.

Vor participa, pe tabloul masculin, cei mai importanți jucători ai planetei. Este vorba despre liderul și campionul en-titre, Jannik Sinner, neamțul Alexander Zverev, dar și cel care vrea să ducă mai departe moștenirea retrasului Rafa Nadal, spaniolul Carlos Alcaraz. Nu va lipsi nici rebelul și, cu siguranță, favoritul publicului Nick Kyrgios.

Program Australian Open 2025. Cu cine joacă favoriții

Au fost stabilite meciurile care se vor juca, la masculin și feminin, în prima zi de la Australian Open 2025. Programul zilelor următoare va fi anunțat ulterior. Iată meciurile din data de 12 ianuarie, ora prezentată fiind ora României și putând să se modifice în funcție de ce se întâmplă în meciurile anterioare.

Programul zilei 1 pe tabloul masculin la Australian Open 2025. Sursa foto: Flashscore
Programul zilei 1 pe tabloul masculin la Australian Open 2025. Sursa foto: Flashscore
Programul zilei 1 pe tabloul feminin la Australian Open 2025. Sursa foto: Flashscore
Programul zilei 1 pe tabloul feminin la Australian Open 2025. Sursa foto: Flashscore

Cote la pariuri pentru Australian Open 2025

Favorită pe tabloul feminin este liderul mondial, belarusa Aryna Sabalenka, urmată de Iga Swiatek și Coco Gauf. Spun cotele la paruri, însă, aceeași poveste? Iată cum arată top 5 al favoritelor, conform bookmakerilor:

  1. Aryna Sabalenka – cota 3,25
  2. Coco Gauff – cota 5,00
  3. Iga Swiatek – cota 6,00
  4. Elena Rybakina – cota 12,00
  5. Qinwen Zheng – cota 18,00

Situația pare mai dezechilibrată pe tabloul masculin, principalul favorit al competiției având o cotă mai mică la victorie. Așa arată top 5 al cotelor pentru competiția ATP:

  1. Jannik Sinner – cota 2,20
  2. Carlos Alcaraz – cota 4,50
  3. Novak Djokovic – cota 6,00
  4. Alexander Zverev – cota 12,00
  5. Daniil Medvedev – cota 17,00

Care sunt româncele care vor juca la Australian Open

La Australian Open 2025 vor participa nu mai puțin de cinci românce, în primul tur! Din păcate, chiar și în cel mai optimist scenariu, în turul 2 nu ar putea rămâne mai mult de două, deoarece Irina Begu și Gabriela Ruse vor juca între ele. Pe de altă parte, această confruntare ne dă garanția că vom avea măcar o reprezentantă în turul doi al competiției. Iată meciurile în care vor fi implicate sportivele din țara noastră:

  • Anca Todoni – Qinwen Zheng
  • Irina Begu – Gabriela Ruse
  • Sorana Cîrstea – Elina Svitolina
  • Jaqueline Cristian – Petra Martic

Prima care va intra în competiție este Anca Todoni, ajunsă în turul 1 din calificări. Ea va avea un adversar infernal, în persoana chinezoaicei Zheng, locul 5 mondial. FANATIK va urmări îndeaproape parcursul româncelor și te va ține la curent cu tot ce fac acestea la Melbourne!

Cine transmite la TV Australian Open

Turneul de la Antipozi, care a fost câștigat în 2024 de Jannik Sinner la masculin și Arina Sabalenka la feminin, va fi televizat în acest an pe canalele Eurosport. Competiția poate fi urmărită și în cadrul aplicației MAX, de către abonații la acest serviciu de streaming.

Totodată, FANATIK îți oferă posibilitatea să vezi Australian Open 2025 LIVE VIDEO online. Aici ai imagini și detalii de la cele mai tari meciuri care se vor disputa pe parchetul de la Melbourne în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.

Câți bani sunt în joc la Australian Open 2025

În 2025, Australian Open oferă premii cu aproape 12% mai mari decât la ediția precedentă. Astfel, premiile totale ajung la 59,9 milioane de dolari americani sau 58,2 milioane de euro. Premiile vor fi aceleași la masculin și feminin. Iată cum vor fi împărțiți banii, conform WTA Tennis:

  • Turul 1: 10 puncte și 132,000 dolari australieni (aproximativ 79,484 euro)
  • Turul 2: 70 de puncte și 200,000 dolari australieni (aproximativ 120,431 euro)
  • Turul 3: 130 de puncte și 290,000 dolari australieni (aproximativ 174,625 euro)
  • Optimi: 240 de puncte și 420,000 dolari australieni (aproximativ 252,905 euro)
  • Sferturi de finală: 430 de puncte și 665,000 dolari australieni (aproximativ 400,433 euro)
  • Semifinale: 780 de puncte și 1,100,000 dolari australieni (aproximativ 662,370 euro)
  • Finală: 1300 de puncte și 1,900,000 dolari australieni (aproximativ 1,144,095 euro)
  • Campion: 2000 de puncte și 3,500,000 dolari australieni (aproximativ 2,107,543 euro)

Vezi live Australian Open 2025 pe Eurosport și în aplicația MAX. Aici ai toate rezultatele și programul turneului

Turneul de la Antipozi va fi acoperit în integralitate de FANATIK, care îți va oferi actualizări în fiecare zi. Te ținem la curent cu rezultatele de pe tabloul feminin și masculin, iar de aici poți afla toate amănuntele despre ce fac româncele înscrise în competiție.

Află câți bani câștigă Sorana Cîrstea la Australian Open 2025, dar și ce reușite vor avea Irina Begu, Anca Todoni Jaqueline Cristian sau Gabriela Ruse în primul mare turneu al acestui an!

  • 5 românce vor juca în turul 1 al Australian Open 2025
  • 79,474 de euro va câștiga, garantat, fiecare sportivă care participă în această fază a competiției
  • 2,1 milioane de euro și 2000 de puncte este premiul care va reveni campionilor de la AO 2025

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow