Avertizare ANM: România, lovită de ninsori și viscol. Zonele pentru care a fost emis cod galben și portocaliu
Avertizare ANM în România. Specialiștii au emis mai multe alerte meteo valabile în următoarele zile. Ninsoarea, viscolul și gerul se întorc în România la mijlocul lunii aprilie.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/04/meteo.jpeg?#)
România intră din nou sub influența unui val de aer polar, iar meteorologii au emis mai multe avertizări care anunță vreme extrem de rece, ninsori și vânt puternic. Începând din 9 aprilie, de la ora 10:00, și până pe 11 aprilie, la ora 21:00, va fi valabilă o informare meteo generală care vizează mai multe fenomene periculoase.
Avertizare ANM: Ninsori și viscol la mijlocul lunii aprilie
În acest interval, temperaturile vor fi mult mai scăzute decât în mod normal pentru această perioadă din an. Maximele nu vor depăși ziua 12 grade în cele mai calde zone, iar în general vor fi cuprinse între 2 și 12 grade. Noaptea va fi și mai frig, cu temperaturi negative în toată țara. Minimele vor coborî chiar și până la -10 grade în estul Transilvaniei.
Pe timpul nopților și dimineților, va apărea bruma și se va produce îngheț la sol. Sunt posibile și precipitații: ninsori la munte, ninsori în mare parte din centru, nord și nord-est, iar în restul țării – precipitații mixte. Vântul va bate cu putere, în general cu viteze de 45 până la 55 km/h în majoritatea regiunilor.
De asemenea, pentru ziua de 10 aprilie, meteorologii au emis un cod galben de viscol și intensificări ale vântului. Avertizarea va fi valabilă între orele 9:00 și 23:00 și va afecta aproape toată țara. Vântul va sufla cu 50-70 km/h, iar la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele pot atinge 85 km/h.
În Carpații Orientali și Carpații Occidentali va ninge și va fi viscol. Printre zonele afectate se numără Maramureșul, Transilvania, Moldova, iar spre seară, și estul Munteniei și Dobrogea. Se va depune un strat de zăpadă de 10-20 cm la munte și între 5 și 10 cm în sudul și estul Transilvaniei și local în Moldova.
Cod portocaliu de vânt puternic
Tot pe 10 aprilie, în intervalul 12:00 – 23:00, intră în vigoare și un cod portocaliu pentru zonele joase din Mehedinți, Dolj și Olt, dar și pentru zonele montane din Carpații Meridionali, Carpații de Curbură, Munții Banatului și o parte din Munții Apuseni.
În aceste regiuni, vântul va sufla cu putere, ajungând la viteze de 70-90 km/h în zonele joase și 85-120 km/h în zonele înalte. Va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută, chiar sub 50 de metri. Un al doilea cod portocaliu a fost emis pentru aceeași zi, dar între orele 15:00 și 21:00. Acesta vizează județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași. Aici, vântul va sufla cu 70-90 km/h, va ninge viscolit și vizibilitatea va fi extrem de redusă, sub 50 de metri.
Care este reacția ta?






