Barajul Paltinu, coșmarul lui Nicolae Ceaușescu. Incidentul uitat din 1984 care anunța dezastrul din 2025

Criza din 2025 de la Barajul Paltinu a arătat cât de sensibil este sistemul de alimentare cu apă potabilă, dacă un baraj nu este întreținut corect. O problemă tehnic relativ locală s-a transformat într-o reală urgență socială, sanitară și economică.

Barajul Paltinu, probleme încă de la inaugurare. Infiltrații după prima umplere

Barajul Paltinu a fost construit în perioada comunistă, între 1966 și 1971, După prima umplere a lacului s-au constatat infiltrații de apă pe sub baza barajului, motiv pentru care, între 1976 și 1982 s-au făcut lucrări de consolidare. A fost suplimentat voalul de etanșare, s-a amplificat sistemul de drenaj și s-a lucrat la stabilizarea versantului stâng cu ancoraje și blocuri de beton.

Relatările oficiale arată că, după aceste lucrări, ”infiltrațiile au încetat” și barajul a avut o ”comportare normală”, ulterior. Totuși, în timpul inundațiilor din 1984, Barajul Paltinu a ajuns pentru prima dată la pragul de avarie.

Comuniștii, mai interesați să glorifice oamenii muncii decât să evalueze pagubele de la inundații

Anul 1984 a fost marcat de ploi abundente în perioada de primăvară și începutul verii. În țară au fost raportate mai multe inundații locale repetate, nu un singur eveniment major de anvergura celor petrecute la inundațiile din 1970 sau 1975.

Totuși, România se afla în plin progres industrial, iar problema majoră era că sistemele de irigații și barajele mici erau fie prost întreținute, fie încă nefinalizate. Asta a dus la rupturi de diguri și viitori rapide în județe precum Iași, Vaslui, Bacău. Harghita, Argeș, Olt sau Caraș Severin.

Ploile masive au afectat zeci de localități, mii de gospodării inundate și pierderi agricole majore, însă fără victime umane. În general, presa vremii (publicații precum Scînteia sau România Liberă) au minimizat impactul iar relatările au pus accent pe ”mobilizarea exemplară a organelor de partid” și mai puțin pe pagube.

Motivul pentru care Nicolae Ceaușescu nu avea încredere în barajele realizate de proprii ingineri

La începutul anilor ’70, după inundațiile care au lăsat fără case un sfert de milion de persoane, Nicolae Ceaușescu trecuse Consiliul Național al Apelor, subordonat Ministerului Agriculturii, sub autoritatea directă a guvernului, pentru a putea controla mai bine situația.

Se pare că Ceaușescu avea o mare problemă cu barajele din țară, pe care le cataloga drept ”slabe și subdimensionate”, iar digurile care protejau Bucureștiul ”nu aveau nicio valoare”. De asemenea, dictatorul comunist nu suporta ideea de neimplicare a populației în momentele de criză. ”Armata lucra și gură-cască stăteau pe mal unde plângeau, alții râdeau și alții furau”, spunea Ceaușescu, potrivit Newsweek. Acesta este și motivul pentru care presa vremii relata mai ales ”angajamentul oamenilor muncii” decât problemele în sine.

În mai 1984, revista Flacăra publica un articol despre ”ședința COM (Comitetul Oamenilor Muncii) care se mută pe malul unui râu furios cu oameni buni”. Articolul se referă la aversele din Bucegi, care ”au umflat Doftana, pentru început… de 20 de ori” și despre inginerul Mircea Comșa, care a întrerupt ședința cu cei 42 de membrii ai comitetului pentru a rezolva de urgență situația.

”Tovarăși, trebuie să scurtăm ședința, am primit un avertisment”, ar fi spus inginerul.

Criza din 1984, Barajul Paltinu, prima dată sub presiune

În mai 1984, precipitațiile abundente de peste 80-100 mm/24h pe zonele din amonte (Trăisteni) a alimentat debitele afluenților râului Doftana, care a ajuns să depășească 50 mc peste normalul din această perioadă. În scurtă vreme, nivelul de acumulare a ajuns la 85% din capacitatea utilă, situația fiind monitorizată permanent de Hirdorelectrica (pe artunci IRE).

La început de iunie, a apărut prima alertă tehnică: ploile continuau fără pauză iar afluența în lac depășea 90-100 mc/s. Nivelul lacului a ajuns la 95%, aproape de cota maximă de exploatare. În acel moment, operatorii au deschis stăvilarele pentru o deversare controlată. În Valea Doftanei s-au auzit pentru prima dată ”vuietele” specifice evacuării mare de debit.

Doftana ”amenințător de largă”, în amonte de Paltinu

”Luni, ora 7  , la Negrași I Captare, în amonte de Teșila I, aproape de confluența pârâurilor Negrași și Pucioaia. Șeful de formație Valeriu Geantă privește culmile Clăbucetului, Moașei și Pucioasei. Pe Valea Rădila, o liniște spre Prișcu și Căleasa, deci Negrași, pârâu năbădăios, cum îi spun doftănenii, nu pare să-i dea de furcă.

Dar când Geantă urcase spre Captare, în inima munților, văzuse Doftana amenințător de largă, iar torenții de ploaie întrerupseseră toată circulația din zona barajului Paltinul. Noroc că ploile când pică, nu pică în tot bazinul, altfel ar fi nenorocire”, se relatează în Flacăra, ediția mai-iunie 1984.

Muncitorii de la hidrocentrală, speriați de viitură: ”S-a rupt digul”

O săptămână mai târziu, mai notează autorul, bătrânul maistru principal Gheorghe Stănescu explică cum s-a întâmplat deversarea.

”…s-a înfuriat apa și ne-a luat prin surprindere. Doftana a rupt o parte din dig, a mușcat 30 de metri. Pe la 8.30, nimic nu prevestea baiul, apoi nivelul râului a săltat în câteva minute (ni s-a părut) cu peste un metru. Aici (la priza viitoarei microhidrocentrale Teșila I, la confluența Doftanei cu Negrași, n.r.) lucrăm 40 de oameni. Puhoiul se îndrepta spre barajul de protecție și spre bazinul compensator. Dacă s-ar mai fi ridicat cu vreo 20 cm mătura balastul, toată munca noastră și 12 milioane de lei.

Într-un timp măsurat în puține zeci de minute trebuia să improvizăm un baraj din elemente de beton prefabricat. Apoi, cineva parcă a strigat: ”S-a rupt digul”! Am trimis după ajutoare, un minicar la Negrași-Captare și, de unde am putut, din zonă, am concentrat toate mașinile. Cărau anrocamente, balast, un buldozer le împingea. Viteza Doftanei nu depășea 15 km/oră dar ne îngrijora debitul, crescut de peste 30 de ori! (…)

Mult în aval, barajul de la Paltinul, alarmat, a dat drumul apei prin deversare în lacul de acumulare, unde nivelul a săltat rapid cu doi metri”, se mai arată în publicația citată.

Deversări masive la barajul Paltinu. Ce pagube s-au înregistrat în 1984

Totuși momentul critic avea să vină peste alte câteva zile. Potrivit unor surse ale vremii, la 4 iunie 1984, afluența a atins un vârf de 120-140 mc/s, uriaș pentru Doftana. Lacul a atins cota maximă admisă fără risc, așa că s-a luat decizia unor deversări masive pentru a evita depășirea coronamentului.

Mai multe curți grădini și poduri mici au fost afectate, iar la Câmpina, nivelul apei a crescut până aproape de cel am podului rutier. Barajul a continuat să funcționeze pentru câteva zile în limite normale, dat cu rata maximă de descărcare.

Situația s-a stabilizat până la 10 iunie, când ploile s-au redus iar deversarea a scăzut treptat. Chiar dacă debitele au mai rămas mari pentru o perioadă, situația a reintrat sub controlul autorităților. Barajul nu a suferit avarii.

Sfatul inginerului Stoian, care a lucrat la Barajul Paltinu, pentru urmașii săi: ”Omul e trezește singur sau îl trezesc alții”

Specialiștii spun că barajul Paltinu nu a fost niciodată în pericol, în sens de cedare. Construcția reprezintă un arc de beton extrem de stabil, cu parametrii de presiune care au rămas în limite normale pe tot decursul ”incidentului”. Cu atât mai mult cu cât barajul era relativ nou, avea mai puțin de 10 ani și era într-o stare foarte bună.

”Inginerul Marcel Stoian, de fel dintr-o comună apropiată, Cornu, vestită așezare de zidari (tatăl său i-a pus mistria de mic copil) remarcă:

–       Viața noastră de constructori este o viață de eroism mărunt, de cotidian. Luni, pe Valea Doftanei, nimic excepțional. Nu ne dăm seama când facem mult și nici când facem puțin. Au importanță doar faptele, ce lăsăm sau nu lăsăm copiilor. Omul se trezește singur sau e trezit de alții. Noi ne trezim singuri”, a conchis autorul articolului despre criza de la barajul Paltinu din 1984.