Barcelona – Real Madrid 4-3, live video în etapa 35 din La Liga. Show total în „El Clasico”! Catalanii, aproape de titlu după victoria în fața rivalilor. Clasament actualizat
Barcelona - Real Madrid se va disputa în etapa cu numărul 35 din La Liga. Află toate detaliile despre această partidă pe FANATIK.ro.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/barcelona-real-madrid.jpg?#)
Barcelona și Real Madrid se vor întâlni din nou în acest sezon, dar de data aceasta în campionat, în etapa cu numărul 35 din La Liga. Cele două mari rivale vor juca duminică, 11 mai, de la ora 17:15. Pe FANATIK.ro afli totul despre acest meci.
UPDATE: Barcelona – Real Madrid 4-3 (Eric Garcia 19, Yamal 32, Raphinha 34, 45/ Mbappe 5, 14, 70)
Final: Arbitrul fluieră sfârșitul jocului! Barcelona a reușit să se impună și astfel s-a distanțat la 7 puncte de Real Madrid cu doar 3 etape înainte de finalul sezonului.
Min. 90+5: Gol anulat FC Barcelona! Fermin Lopez marchează chiar de ziua lui, însă arbitrul a fost chemat la VAR și a decis să nu valideze reușita.
Min. 90+2: Kylian Mbappe a reușit să împingă balonul în poartă cu călcâiul, însă atacantul francez era înafara jocului și centralul a anulat golul.
Min. 90+1: Mbappe a scăpat singur cu Szczesny, dar portarul polonez a fost mai inspirat și a reușit să elimine pericolul.
Min. 89: Ocazie imensă Real Madrid! Munoz primește balonul în profunzime și scapă singur cu portarul. Debutantul decide să șuteze, însă execuția sa este ratată și mingea trece pe lângă poartă.
Min. 70: GOOOOOOOL Real Madrid! Vinicius îl servește perfect pe Mbappe în gura porții, iar atacantul francez duce scorul la 4-3. Madrilenii au în continuare speranțe la un rezultat pozitiv.
Min. 56: Kylian Mbappe a reușit să treacă ușor de Cubarsi și a șutat la poartă, dar din nefericire pentru atacantul francez, mingea a trecut pe lângă poartă.
Min. 52: Lamine Yamal primește ideal de la Raphinha și marchează, însă reușita sa este anulată din cauza unui ofsaid la atacantul brazilian.
Min. 49: Lamine Yamal șutează de la marginea careului, însă execuția sa trece puțin peste vinclul porții apărate de Courtois.
Min. 46: Jucătorii au revenit pe gazon și sunt gata să ofere spectacol și în actul secund. Elevii lui Carlo Ancelotti trebuie să arate o altă față în cele 45 de minute rămase pentru a putea spera la un rezultat pozitiv în fața rivalilor.
Pauză: Arbitrul Alejandro Hernández Hernández trimite echipele la vestiare. A fost spectacol total în prima repriză, iar nu mai puțin de 6 goluri au fost marcate.
Min. 45+8: Kylian Mbappe îl învinge pe Szczesny, însă reușita sa este anulată pe motiv de ofsaid.
Min. 45: GOOOOOOOL FC Barcelona! Raphinha profită de o gafă a lui Lucas Vasquez și îi fură balonul, pasându-i la scurt timp lui Ferran Torres. Atacantul spaniol i-a întors serviciul brazilianului, iar Raphinha a reușit să puncteze pentru a 4-a oară pentru catalani.
Min. 43: Centralul decide să acorde penalty pentru Real Madrid după o simulare a lui Kylian Mbappe, însă VAR intervine și anulează lovitura de pedeapsă. Atacantul francez a scăpat fără cartonaș, arbitrul sancționând o poziție înafara jocului.
Min. 42: Ocazie imensă pentru Barcelona! Lamine Yamal i-a centrat superb cu exteriorul lui Raphinha, însă atacantul brazilian nu a reușit să cadreze balonul pe spațiul porții.
Min. 34: GOOOOOOOL FC Barcelona! Pedri profită de o nesincronizare dintre Mbappe și Ceballos și le fură balonul. Mijlocașul l-a găsit perfect pe Raphinha în careu, iar atacantul brazilian a marcat fără probleme. Remontada completată de catalani în doar 15 minute.
Min. 32: GOOOOOOL FC Barcelona! Ferran Torres îi așează ideal lui Lamine Yamal, iar tânărul fotbalist are o execuție formidabilă la colțul lung și restabilește egalitatea.
Min. 19: GOOOOOOL FC Barcelona! Ferran Torres deviază cu capul mingea după un corner, iar Eric Garcia ajunge ideal și transformă superb. Catalanii au redus repede din diferență.
Min. 18: Gerard Martin se așează ideal pe un balon și trimite vijelios spre poarta apărată de Courtois, însă portarul este atent și reușește să elimine pericolul.
Min. 17: Lamine Yamal trimite superb din voleu, dar Thibaut Courtois se întinde serios și respinge în corner.
Min 14: GOOOOOOL Real Madrid! Vinicius Junior îi pasează superb lui Kylian Mbappe, care rămâne 1 la 1 cu Szczesny. Atacantul francez arată multă stăpânire de sine și transformă cu ușurință, majorând astfel avantajul madrilenilor.
Min. 8: Eric Garcia a centrat periculos în fața porții, însă Thibaut Courtois intuiește intenția fundașului și respinge în corner.
Min. 5: GOOOOOOL Real Madrid! Kylian Mbappe marchează după o lovitură de pedeapsă. Deși a ghicit colțul ales de francez, Szczesny nu reușește să intervină și scorul se modifică în avantajul madrilenilor.
Min. 3: Kylian Mbappe profită de o nesincronizare a lui Cubarsi și scapă 1 la 1 cu Szczesny. Portarul polonez faultează, iar arbitrul dictează penalty.
Min. 1: Alejandro Hernández Hernández fluieră startul partidei! „El Clasico”, la episodul cu numărul 5 în actualul sezon.
Echipele de start la Barcelona – Real Madrid:
Barcelona: Szczesny- Eric García, Cubarsí, Iñigo Martínez, Gerard Martín- Frenkie de Jong, Pedri, Olmo- Lamine Yamal, Raphinha, Ferran Torres.
Real Madrid: Courtois- Lucas, Asencio, Tchouameni, Fran García- Ceballos, Fede Valverde, Bellingham- Güler, Vinicius, Mbappé.
Barcelona – Real Madrid, live video în etapa 35 din La Liga. Catalanii, aproape de un nou titlu în campionatul spaniol
Barcelona și Real Madrid s-au contrat în acest sezon de mai multe ori, catalanii fiind cei care au obținut victoria de fiecare dată. Trupa lui Hansi Flick s-a impus, pe rând, cu următoarele scoruri: 2-1 (turneu amical), 4-0 (campionat), 5-2 (Supercupă), 3-2 (Finala Cupei Regelui).
Proaspăt eliminată din semifinalele UEFA Champions League, Barcelona speră că va pune mâna pe prestigiosul trofeu din La Liga. Catalanii au un avantaj de 4 puncte în fruntea ierarhiei.
De partea opusă, Real Madrid speră să spele rușinea din acest sezon în fața rivalei. La Liga este ultima competiție în care este angrenată formația pregătită de Carlo Ancelotti, iar acum madrilenii își joacă cărțile pentru a obține măcar un trofeu în actuala stagiune.
Barcelona nu va putea conta pe serviciile lui Balde, Kounde, Bernal și Casado. De cealaltă parte, Real Madrid nu va putea miza pe Alaba, Camavinga, Carvajal, Mendy și Rudiger, care sunt indisponibili, cel din urmă având un derapaj în finala Cupei.
Cine transmite la TV Barcelona – Real Madrid
Un meci de asemenea calibru nu poate lipsi de la TV. Meciul din etapa 35 din La Liga, dintre Barcelona și Real Madrid, va fi transmis de posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
De asemenea, împătimiții fotbalului vor putea fi la curent cu tot ce se întâmplă în acest meci grație site-ului FANATIK.ro, care va transmite fiecare fază sub format LIVE TEXT.
Cât de important este duelul Barcelona – Real Madrid
Barcelona a reușit să câștige Cupa Regelui în acest sezon și se apropie cu pași repezi de titlu în La Liga. Catalanii au un avantaj de 4 puncte față de următoarea contracandidată, anume Real Madrid, și în cazul unui succes în „El Clasico” și-ar asigura în mare parte campionatul.
De cealaltă parte, sezonul parcurs de elevii lui Carlo Ancelotti a fost sub așteptări. Eliminată încă din faza sferturilor în UEFA Champions League, „galacticii” vor da tot ce au mai bun ca să se impună în fața Barcelonei și să se apropie de marea rivală la doar un punct.
Clasamentul din La Liga înainte de Barcelona – Real Madrid
Cote la pariuri pentru meciul Barcelona – Real Madrid
Favorită în acest derby este văzută formația gazdă, Barcelona. Victoria „catalanilor” este cotată cu 1,98, în timp ce un succes al lui Real Madrid are cota 3,50 la casele de pariuri.
Un eventual rezultat de egalitate între cele două echipe este cotat cu 4,05. Pentru cei care mizează pe goluri, varianta “ambele echipe marchează” (GG) are o cotă de 1,33.
Vezi live video Barcelona – Real Madrid, în etapa 35 din La Liga. Meciul fază cu fază, declarații și reacții după fluierul final
Pe site-ul FANATIK ai parte de ai acces la toate informațiile despre meciul Barcelona – Real Madrid din etapa 35 din La Liga. Aici găsești echipele de start, desfășurarea fază cu fază a partidei și tot de aici afli când și cine înscrie.
După fluierul final, îți oferim toate reacțiile și alte evenimente notabile desfășurate pe teren sau în afara lui. Rămâi pe site-ul FANATIK și fii primul care află ce se întâmplă în Spania.
Care este reacția ta?






