Bătaie generală după victoria lui Reghecampf din Liga Campionilor! Suporterii au invadat terenul după ce echipa românului a câștigat în 10 oameni. Update

Laurențiu Reghecampf a debutat cu dreptul în Liga Campionilor Africii! Al Hilal Omdurman a câștigat cu 2-1 meciul cu MC Alger, deși a jucat minute bune cu un om în minus.

Nov 22, 2025 - 12:00
 0  1
Bătaie generală după victoria lui Reghecampf din Liga Campionilor! Suporterii au invadat terenul după ce echipa românului a câștigat în 10 oameni. Update

Al Hilal Omdurman, echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf, a debutat cu dreptul în Liga Campionilor Africii. Formația pregătită de tehnicianul român s-a impus cu 2-1 în fața celor de la MC Alger.

UPDATE: Bătaie generală după victoria dramatică a echipei lui Reghecampf

Laurențiu Reghecampf a obținut un succes important în Liga Campionilor Africii, însă spiritele au degenerat după fluierul final. Jucătorii celor două echipe s-au luat la bătaie, iar suporterii au încercat să invadeze terenul pentru a se implica în altercație.

În cele din urmă, oamenii legii au intervenit și au calmat situația. Totul a pornit în minutul 75, după golul de 2-1 al celor de la Al-Hilal Omdurman.

Concret, Abdelrahman s-a bucurat în fața băncii de rezerve adverse, moment în care staff-ul și jucătorii celor de la MC Alger au izbucnit nervos.

Laurențiu Reghecampf, victorie la debutul în Liga Campionilor Africii

Laurențiu Reghecampf și-a dus echipa în Liga Campionilor Africii și vrea să rămână cât mai mult timp în competiție. Al Hilal Omdurman, formația din Sudan, a câștigat meciul din prima rundă cu 2-1 în fața celor de la MC Alger, deși pe final a jucat în inferioritate numerică.

Omer a deschis scorul pentru sudanezi în prima repriză, însă Karshom și-a trimis mingea în propria poartă la câteva minute după reluarea jocului. Până la urmă însă, Abdelrahman a marcat pe final, iar Al Hilal Omdurman s-a impus cu 2-1 și trece pe primul loc în grupă.

Echipa lui Laurențiu Reghecampf se bate pentru un loc în rundele eliminatorii cu Mamelodi (Africa de Sud), St Eloi Lupopo (Congo) și MC Alger (Algeria). Primele două din grupă merg mai departe, iar partidele se joacă în sistem tur retur.

Probleme mari de tot pentru echipa lui Laurențiu Reghecampf. Antrenorul s-a plâns de condiții

Laurențiu Reghecampf a vorbit înainte de meciul din Liga Campionilor despre situația dificilă cu care se confruntă echipa sa. Al Hilal nu își poate juca meciurile de pe teren propriu acasă din cauza războiului din Sudan și e nevoită să evolueze în Rwanda.

„Situația jucătorilor noștri s-a schimbat complet. De ani buni evoluează în afara țării, iar atmosfera și trăirile nu mai sunt aceleași. Nu știm când vom mai juca acasă, cu suporterii alături de noi. Dar, în acest moment, nu avem altă opțiune decât să ne adaptăm acestei realități”, spunea Reghe la conferința de presă.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow