Băutura care îți poate prelungi viața. Menține sănătatea inimii și poate reduce stresul

Aceasta este băutura care îți poate prelungi viața. Consumată în mod regulat, menține sănătatea inimii și poate reduce stresul.

May 17, 2025 - 07:00
 0  0
Băutura care îți poate prelungi viața. Menține sănătatea inimii și poate reduce stresul

Băutura care ți-ar putea prelungi viața dacă este consumată în mod regulat. Contribuie la menținerea sănătății inimii, precum și la reducerea stresului.

Băutura care poate prelungi viața. Ce beneficii are pentru sănătate

Este vorba despre ceaiul negru, care se numără printre cele mai consumate băuturi din lume. În afară de aroma puternică, are mai multe beneficii pentru sănătate datorită conținutului de antioxidanți puternici.

Potrivit unor cercetări recente, ceaiul negru consumat în mod regulat poate contribui la prelungirea duratei de viață. Unul dintre beneficiile acestei băuturi este faptul că poate susține sănătatea cardiovasculară.

Conform studiilor, consumul de ceai negru ar putea reduce considerabil riscul de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare și accidente vasculare cerebrale, care se află printre principalele cauze de deces prematur.

Un studiu amplu a fost realizat în Regatul Unit și a urmărit obiceiurile de consum de ceai a 500.000 de adulți, timp de 11 ani. În cazul celor care au consumat minimum două cești de ceai negru zilnic, riscul de a muri prematur, din orice cauză, a fost cu 9% până la 13% mai mic.

De asemenea, beneficiile acestei băuturi, după adăugarea de zahăr sau lapte în ceaiul negru, au rămas aceleași. Studiul a demonstrat, astfel, că băutura rămâne benefică pentru susținerea sănătății inimii, chiar și prin aceste adaosuri.

Ceaiul negru are un conținut ridicat de flavonoide, care sunt compuși vegetali cu proprietăți antioxidante, ce contribuie la protejarea celulelor organismului de daunele pe care le cauzează radicalii liberi dăunători.

În ceaiul negru, acești antioxidanți se găsesc din abundență. Se crede că aceștia sunt mai eficienți, comparativ cu cei găsiți în alte alimente și băuturi comune, precum fructele și ceaiul verde, notează dcmedical.ro.

Consumul regulat de flavomoide contribuie la îmbunătățirea sănătății inimii, precum și la scăderea nivelului de colesterol și pierderea în greutate. Mai mult, consumul a trei cești din acest ceai, în fiecare zi, poate îmbunătăți și nivelurile de antioxidanți din organism, după cum arată un studiu.

Alte beneficii importante ale ceaiului negru

În plus, ceaiul negru poate proteja și împotriva calcifierii arteriale datorită flavinoidelor pe care le conține băutura. Acest proces poate duce la probleme cardiovasculare și la creșterea riscului de a dezvolta boli de inimă.

A fost realizat un studiu care a implicat femei în vârstă, iar cele care au avut o dietă bogată în flavonoide, mai ales provenite din ceaiul negru, au avut o șansă cu 36% până la 39% de a dezvolta calcificare aortică abdominală severă.

Ceaiul negru are beneficii inclusiv pentru bunăstarea mintală. Consumul acestei băuturi poate contribui la reducerea stresului și anxietății. Acest lucru se datorează combinației unice de aminoacizi, cum ar fi GABA și L-teanină, care acționează pentru reglarea nivelurilor de stres, dar și pentru îmbunătățirea stării de spirit.

În timpul sarcinilor solicitante din punct de vedere mintal, chiar și inhalarea aromei de ceai negru preparat poate reduce nivelul de stres. În același timp, acest efect calmant poate fi benefic și atunci când vine vorba despre tulburările de somn. L-teanina favorizează relaxarea, precum și odihna profundă.

Un avantaj al ceaiului negru este faptul că poate fi încorporat cu ușurință în viața de zi cu zi. Cei mai mulți îl consumă deja în mod regulat datorită conținutului de cofeină, dar și pentru că asociază prepararea acestuia cu un ritual calmant.

Persoanele care nu obișnuiesc să bea ceai trebuie să știe că flavonoidele se regăsesc și în alte alimente. Printre acestea se numără merele, citricele și fructele de pădure. Ceaiul este, însă, una dintre cele mai puternice surse.

Cantitatea recomandată de ceai negru

Deși are beneficii pentru sănătate, ceaiul negru ar trebui consumat cu moderație. Cantitatea recomandată este de 3 – 5 cești pe zi, pentru a profita de beneficiile acestei băuturi fără a consuma prea multă cofeină.

Spre deosebire de cafea, ceaiul negru are un conținut mai redus de cofeină. Astfel, o ceașcă de ceai conține aproximativ 47 mg de cofeină. Pe de altă parte, o ceașcă obișnuită de cafea conține 95 mg de cofeină.

Multe persoane preferă să bea ceaiul negru cu lapte. Cu toate acestea, potrivit unor studii, proteinele din lapte s-ar putea lega de polifenolii din ceai, iar eficacitatea lor ar putea fi redusă. Specialiștii recomandă consumul acestui ceai fără lapte pentru a spori beneficiile pentru sănătate.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow