Bogdan Andone, dezvăluiri după „bijuteria” de gol din FC Argeș – CFR Cluj 3-0: „A recidivat!”

Ce a declarat Bogdan Andone, antrenorul celor de la FC Argeș, după ce echipa sa a bătut CFR Cluj la scor de neprezentare. Cum a comentat golul superb marcat de Borța.

Nov 30, 2025 - 00:30
 0  1
Bogdan Andone, dezvăluiri după „bijuteria” de gol din FC Argeș – CFR Cluj 3-0: „A recidivat!”

FC Argeș a produs surpriza etapei în Superliga României. Echipa piteșteană s-a impus cu 3-0 în fața celor de la CFR Cluj și rămâne 100% pe loc de playoff până la finalul rundei. Bogdan Andone a avut doar cuvinte de laudă la adresa elevilor săi.

FC Argeș a făcut instrucție cu CFR Cluj

Partida a început mai bine pentru CFR Cluj, însă parcă din senin jocul ardelenilor s-a rupt total. FC Argeș a primit o lovitură de departajare, iar apoi a mai înscris de două ori.

Ardelenii au părut neputincioși în fața celor de la FC Argeș. Piteștenii au făcut un joc excelent pe faza de atac și s-au apărat aproape impecabil. După acest succes ajung la cota 30 în Superligă și se anunță o candidată serioasă la play-off.

Bogdan Andone, prima reacție după victoria la scor obținută de FC Argeș în meciul cu CFR Cluj

Antrenorul celor de la FC Argeș și-a lăudat jucătorii pentru determinarea pe care au arătat-o în meciul cu vicecampioana en-titre CFR Cluj. Acesta a dat de înțeles că încă nu se gândește la play-off, întrucât mai sunt multe meciuri de jucat până se va trage linie. Tehnicianul a comentat și golul fantastic marcat de Borța din afara careului.

„E greu de vorbit despre scor. 3-0 e un rezultat mare împotriva unei echipe foarte valoroase. Vreau să-i felicit pe jucători pentru determinare, atitudine. Vreau să le mulțumesc din inimă suporterilor, care au venit să ne susțină pe o astfel de vreme. Mă bucur că au plecat fericiți acasă.

Matos s-a schimbat în ultimele săptămâni. Fotbal știe, a făcut academia la Benfica, deci nu se pune problema. Borța a marcat același gol cu CFR în Cupă anul trecut. A recidivat. Chiar am vorbit cu el și cu Oancea. Părerea mea e că Borța ar trebui să joace în stânga, iar Oancea în dreapta, dar dacă nu se simt confortabili, e în regulă. E important că ei își asumă și au responsabilitate.

E departe play-off-ul. Mai sunt multe puncte. Fiecare joc contează. Indiferent de scor, noi suntem o echipă nou-promovată, avem mult de muncă. Mă bucură atitudinea băieților. Și-au dorit mult victoria, la fel și cu Universitatea Craiova, doar că nu am luat atunci cele mai bune decizii în atac. Rapid e echipă foarte bună, liderul din acest campionat și va fi cu siguranță un meci interesant”, a declarat Andone după meciul cu CFR Cluj, conform Digi Sport.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow