Bogdan Baratky, analiză la sânge și „înțepături” la adresa unui oficial după Rapid – Oțelul 0-2: „Doamnelor și domnilor, am câștigat vara!”

Doamnelor și domnilor, am câștigat vara! Asta anunța triumfalist un oficial al Rapidului (al cărui nume voi sfârși prin a mi-l aminti) cândva prin Septembrie. Ei bine, efectele acelei victorii se văd acum, în Decembrie. Nimic surprinzător pentru cei care au reușit să privească realist și echilibrat parcursul Rapidului din acest sezon. Acea “vară câștigată” se traduce printr-un singur transfer util – Kramer, fundaș central și un lot care nu oferă nici o soluție de revenire unei echipe consumate, fără suflu de vreo 4 meciuri. Gata! Mi-am amintit! Pirus se numește oficialul cu pricina (n.r. Daniel Sandu). Să revenim la meci.

Victorie fără dubii. Cum s-a impus Oțelul contra Rapidului

Subiectiv fiind, mi s-a părut important să încep materialul de astăzi cu rememorarea delirului grandorii, dar sunt perfect conștient că prin asta știrbesc meritele Galațiului. Care a câștigat 3 puncte în Giulești absolut meritat și fără dubii. Chiar împotriva legilor nescrise ale fotbalului, care spuneau că Gyuszi Balint nu știe să câștige în fața Rapidului indiferent de ligă.

Galațiul a câștigat nu doar pentru că este o echipă bine pregătită, ci și pentru că a pus în teren mijlocași mai buni decât cei ai Rapidului. Joao Paulo, Lameira și Nuno Pedro au fost evident peste omologii lor Keita, Christensen și Gojkovic. Prin siguranță, tehnică și abilitatea de a pasa (pe scurt, valoare fotbalistică), au oferit echipei liniște și încredere.

Gâlcă a ales un 11 logic; atât de logic încât nu putea surprinde pe nimeni: Aioani – Manea, Kramer, Ciobotariu, Bădescu – Keita, Christensen – Dobre, Gojkovic, Petrila – Koljic

Dacă sunteți surprinși de poziția lui Christensen, permiteți-mi să vă ofer o explicație. Forma slabă a norvegianului nu e o noutate, sper, pentru nimeni. Conștient de asta, Gâlcă l-a tras în spate, sperând că norvegianul vă reuși măcar să lege și să împingă jocul, oferindu-i lui Gojkovic rolul de mijlocaș ofensiv. Gâlcă e realist în privința ambilor (atât Christensen, cât și Xavi al Serbiei), însă lipsa soluțiilor obligă la astfel de scamatorii.

Ironic e faptul că nouă, rapidiștilor, nu ne mai plăcea Ioniță; îl consideram sub nivelul la care Rapidul, acest fost viitor Red Bull Salzburg de România ajunsese. Ei bine, ingratitudinea nu rămâne niciodată nepedepsita: doi ani și sute de mii de euro mai târziu, în locul Bulgarului îl admirăm pe Gojkovic, fotbalist care ne face pe noi, cei trecuți de prima tinerețe, să-l reevaluam pe Nivaldo – singurul brazilian din fotbalul profesionist care nu știa să dribleze.

A câștigat… valoarea

Atât de simplă e explicația. Uzura competiției a consumat lotul Rapidului și a scos în evidență lipsurile atât de bine ascunse (doar pentru cine nu dorea să le vadă, totuși) ale unui lot croit pentru orice altceva, numai pentru performanță nu. NA – se scrie croit, se citește cârpit.

Cu Keita, Christensen, Dobre și Petrila pe curbă accentuat descendentă Rapidul se expune unor comparații post pe post care nu o avantajează. Manea, egal cu sine însuși în evoluțiile din sezon, nu a pierdut, dar nici nu câștigat duelul la distanță cu omologul său Rus. În ciuda diferenței de palmares și cotă. Înfrângerea nu se contabilizează în dreptul fundașilor centrali, dar contribuția ofensivă a lui Iacob înclină balanța pentru oaspeți. În stânga, Conrado nu îi da nici o șansă lui Bădescu. Atenție – Conrado e a doua opțiune a Oțelului, după accidentatul Kazu.

Galațiul, care nu își pune problema să câștige vreun anotimp, identifică așadar 2 fundași stânga, ambii brazilieni. Asta în timp ce Rapidul, cu resurse net superioare și import de know how din top 5 ligi europene începe sezonul cu un singur fundaș stânga și 3 dreapta. Și desi voci autorizate ne invitau să număram underii de valoare din lotul Rapidului după accidentarea lui Borza, Gâlcă a fost practic nevoit să aleagă underii prin tragere la sorti după mesajul la deget primit de Andrei la națională de la fizioterapeut.

Dacă despre trio-ul de la mijloc am discutat, mai sus a fost liniște. Paulinho a câștigat clar duelul cu Koljic și nu doar la capitolul ocazii mari ratate (2-1 pentru portughez). Mult mai puternic și activ, vârful oaspeților a dat tonul pressingului, în timp ce Koljic nu a reușit să-i incomodeze prea mult pe fundașii centrali din fața sa.

Premieră la Rapid – Oțelul 0-2

Avem și o premieră în această seară. Rapidul ne-a obișnuit cu reprize diferite. Una mai buna, alta mai rea. Ca să rupă monotonia, alternanța era pur aleatorie. În seara asta am avut două reprize identice. Niciuna bună, din păcate. Singura veste bună a serii este că nu am avut o problemă de atitudine. Ceea ce, pe fond, e o veste rea, pentru că problema e mai profundă; se numește valoare.

Rapid a început bine, deși Aioani a semnalizat seara problematică la mingea oferită adversarilor în primele 10 minute. Prima ocazie e a lui Petrila, șut la lung puțin pe lângă. După care cei trei mijlocași ai Otelului – Joao Paulo, Lameira și Nuno Pedro intră în meci și își impun punctul de vedere.

Primul gol e mult mai mult al nostru decât al lor (și jur că nu încerc să diminuez cu nimic meritele incontestabile ale adversarului). Aut pentru Galați în stânga lor, la linia de șaisprezece metri a propriului careu. Cu Rapidul așezat, așteptând construcția adversarului. Nu contră, nu recuperare într-o zonă periculoasă – mingea în tușă, la marginea careului advers, la 80 de metri de propria poartă. În aproximativ 12 secunde de la aruncarea de la margine, mingea scutură plasa. Pressing inexistent la fundașii adverși, care construiesc nestingheriți, pasă în spatele lui Bădescu, centrare întoarsă (cu șansă) în centrul careului de unde Nuno Pedro reia liber, întrucât Kader al nostru se plimba pe teren cu scopul de a realiza obiectivul zilnic de 15.000 de pași.

Speranțe după ocaziile Oțelului

Wapp poate depune oricând mărturie (scrisă!) că am spus din minutul 35 “Bădescu și Gojkovic nu au voie să mai iasă de la cabine”. Nu pentru că m-aș pricepe eu la fotbal, ci pentru că era de domeniul evidenței. Dacă ar fi să îi reproșez ceva lui Gâlcă este întârzierea cu care a operat această schimbare, care urla să fie făcută după maxim 30 de minute.

În disperare de cauză, Gâlcă folosește 2 underi după pauză. Vulturar la închidere lângă Keita și Borza, revenit după interacțiunea cu cel mai fotbalist dintre fizioterapeuți. Și îl urcă pe Christensen pe poziția lui Gojkovic. Mutare care nu face decât să reconfirme forma teribilă a norvegianului. Și polivalența adjectivului „teribil”, care poate exprima, iată, atât măreție, cât și decădere.

După un început bun al Rapidului și o ocazie uriașa ratată de Koljic la (probabil) singura centrare reușită a lui Manea, urmează în mai puțin de 5 minute 3 ocazii uriașe ale oaspeților (2 Paulinho, inclusiv o bară). După a treia recunosc că m-am gândit că am putea obține un punct chinuit pe bafta lui Balint din meciurile cu noi. Jocul îmi dă și el speranțe după intrarea lui Grameni (în locul lui Christensen), dar Aioani decide să închidă meciul în minutul 80, confirmând că gafa din meciul cu CFR nu e un accident izolat. Ci unul dintr-o serie. Serie pe care doar Gâlcă o poate opri. Sau pauza de iarnă.

Domnul Moldoveanu, „centralul” meciului Rapid – Oțelul

Orice suporter cu experiență verifică înainte de meci și numele din brigada de arbitri. Daca asistenții VAR nu mi-au înșelat așteptările, contribuind cu generozitate la stabilirea unui record greu de egalat – 20 de etape fără penalty – centralul a fost pentru mine surpriza serii. Pentru că cea mai bună veste pentru domnia sa ar fi aceea că este un arbitru slab, fără valoare.

Din nefericire pentru noi, suporterii, o astfel de prestație a unui central pe Giulești, coroborată cu liniștea totală dinspre cabina VAR, confirmă faptul că Rapidul este doar competitor (și) în acest campionat. Competitor, în limbaj fotbalistic însemnând, desigur, carne de tun.

Da la magicianul Iosif, la magicianul Gâlcă

În condițiile astea, cu astfel de judecători în teren și cu câștigători de veri în birouri, îi confer (cu de la mine putere) lui Constantin Gâlcă titlul de erou al Giuleștiului. Pentru că e magie pură să te lupți cu soarta, să faci din lot bici care pocnește și să scoți în afara regulamentului (timp de trei anotimpuri, pentru că pe al patrulea l-am câștigat, sper că vă amintiți) noțiunea de penalty. Și totuși…nu e prea mult?