Bogdan Baratky, analiză tăioasă după Hermannstadt – Rapid 2-1 și eliminarea din Cupa României: „E evident că antrenorul a pierdut vestiarul”

Lucrurile sunt atât de teribile, situația este atât de precară, încât nu ne rămâne decât să râdem isteric, convulsiv chiar, într-o încercare disperată de a rămâne cât de cât pe linia de plutire, cu toate țiglele pe casă. Ca atunci când auzi un banc atât de prost, încât pufnești în râs jenat de rușinea interlocutorului și de penibilul situației.

“Proiectul” Rapid

Rapid, această firmă de construcții care practică agricultura cu zugravi fără calificare. Deznodământul meciului de astăzi (și al sezonului) este surprinzător doar pentru observatorii superficiali ai fenomenului, sau pentru naivii seduși (și abandonați) de exerciții de imagine.

Realist, Șumudică nu a căzut în această capcană, el explicându-ne încă dinainte de meci că Rapid pornește cu șansă a doua în semifinala de Cupă cu Hermannstadt, un club de tradiție al fotbalului românesc (cu tot respectul, nu despre sibieni e remarca aceasta caustică).

Ceea ce cu toții am văzut astăzi (și nu mă refer doar la rezultat), reprezintă încununarea eforturilor din ultimii 3 ani. Evident, ca să mă întorc la conferință lui Șumudică, o echipă care a adus 3 autocare de jucători în 3 ani nu poate concura la capitolul omogenitate cu Sibiul. Mă opresc însă aici, pentru că risc să fiu luat în serios.

Șansa a doua

Desigur că nimic din cele întâmplate nu are legătură cu omogenitatea, cu șansa a doua, a patra, sau a noua. Și nici cu încăperea din casă sau apartament în care noi, suporterii Rapidului, de profesie plătitori, privitori și donatori de sentimente și emoții ne-am fi petrecut Paștele, urmare a unui rezultat întâmplat în noaptea de Înviere.

Rezultat pentru care nu ne facem în nici un fel vinovați și pentru care cu siguranță nu suntem salarizați. Ar putea avea însă o legătură directă cu zbuciumul și zbaterea unei entități autointitulate club de fotbal, care nu reușește însă să și prezinte simptomele unei organizații cu acest obiect de activitate.

Entitate care a crezut cu religiozitate că poate substitui competența și experiența cu bani, fără a înțelege diferența dintre cheltuială și investiție. Cu bani poate cumpără oricine, spune înțelepciunea populara, dar se vede treaba că nu poți cumpără orice.

Cu cel mai mare buget de salarii din Superliga în 2024, entitatea Rapid a cumpărat (pentru al treilea sezon consecutiv) salvarea timpurie de la retrogradare. Adică o piscină olimpică de mediocritate în care ne bălăcim cu toții, de-a valma, de trei ani.

Realist vorbind, e foarte posibil ca rezultatul din seara asta să fie unul de bun augur. Altfel, o calificare în finală și un eventual trofeu la final de sezon ne-ar fi putut face să credem că realmente ne aflăm pe un drum bun.

Autosugestia funcționează de multe ori și în cele mai năstrușnice moduri; riscul era major. Poate că, în combinație cu urme fine de luciditate, acest rezultat (se scrie rezultat, dar se citește dezastru) ne va face să ne gândim că e posibil să facem ceva greșit. Că e posibil că eșecurile legate timp de 3 ani să nu reprezinte chiar o întâmplare nefericită, sau o expresie a ghinionului.

Teoria haosului. Și practica

„Un fenomen care pare a se desfășura la întâmplare, are de fapt un element de regularitate ce ar putea fi descris matematic.” Așa definea Lorenz Teoria haosului, iar entitatea Rapid este o strălucită reprezentare a acestei teorii.

Nu e nimic întâmplător în haosul de la Rapid. Cine are încă îndoieli în legătură cu asta, e invitat să rememoreze evenimentele petrecute în Giulești după acel 4-0 cu FCSB. Play-off, Bergodi, Lobonț, Sandu, 7 transferuri, Lennon, Moldovan, încă 4 transferuri, trotineta, Șumudică, încă 6 transferuri, Dubai, Ankeye.

Iată bornele (nu am pretenția că mi le-am amintit pe toate) unui traseu parcurs apăsat și cu hotărâre între niciunde și nicăieri, pigmentat cu conflicte interne și frământări.

Iar daca tot nu mă credeți, încercați să (vă) răspundeți la câteva întrebări. Cum ar fi: Pe acest final de sezon, de când nu mai știm nimic despre Președintele unui club care a jucat un meci crucial, nu-i așa, în seara aceasta?

Sau…cine gestionează, cu sau fără antrenorul Șumudică, strategia de lot pentru sezonul viitor? Cine se gândește în această seară la lista scurtă de nume pentru banca tehnică a Rapidului în sezonul viitor?

Concluzia acestei (prea) lungi polologhii e una singură: înainte de a se gândi la performanța sportivă, proprietarii Rapidului trebuie să își propună să transforme entitatea cu același nume într-un club de fotbal.

Altfel, performanța sportivă se va încăpățâna să rămână o extrem de scumpă Fata Morgana. Iar exercițiul este mult mai dificil astăzi decât acum 3 ani, pentru că între timp bani inutil irosiți timp de 3 sezoane atârnă ca un balast. Probabil vă așteptați să discutăm și despre fotbal. Împotrivă voinței mele (să se noteze asta!), mă conformez.

Schimbarea din minutul 86…

Dacă ar fi să rezum în vreun fel meciul, așa aș face-o… Minutul 85 – Rapid egalează nesperat. Minutul 86 – în meciul sezonului, Koljic (accidentat) este înlocuit cu Ignat. Over and out.

Am crezut că am văzut cea mai slabă repriză a Rapidului în sezonul de primăvară în noaptea de Înviere. Vezi’ de treabă! Prima repriză a meciului sezonului a fost de departe cea mai hâdă reprezentație oferită de Rapid.

Trei prime reprize teribile (CFR, U Cluj, meciul sezonului) consecutive nu reprezintă o întâmplare. Sau un fenomen inexplicabil. Și nu le poți analiza fără a privi critic spre banca tehnică. Mai ales când primele 45 de minute din meciul sezonului par desprinse dintr-un film de groază. Pentru cine înțelege fotbalul, e evident că antrenorul a pierdut vestiarul.

Și nu mă refer sub nici o formă la intenție, ci la simplul fapt că probabil atmosfera din vestiar diluează și acoperă mesajele transmise dinspre antrenor spre fotbaliști.

Da, Hermannstadt e o trupă antrenată și omogenă, merită felicitați sibienii pentru prestație, dar meciul a fost pierdut de Rapid din motivele sus-menționate. Jocul Rapidului din seara asta este o oglindă fidelă a realităților din club și, probabil, din vestiar. În multe locuri Șumudică a ajuns să piardă vestiarul, dar sigur niciodată într-un moment atât de prost.

Ș-o fi așteptat Măldărășanu la schimbarea asta?

Măldărășanu a lăsat mingea Rapidului cu premeditare, știind cât de dificil e pentru noi atacul pozițional. Din nefericire, Rapid a arătat nu doar că nu știe să atace, ci și că nu se poate apăra. Bara din debutul meciului și golul marcat în minutul 16 au arătat că faza primului gol din meciul cu U Cluj nu reprezintă o întâmplare.

Repet: jocul Sibiului a arătat bine pentru că băieții lui Măldărășanu au boxat cu umbra. Cu umbra unei echipe ce se pretinde candidată la…pretendentă la…aspirantă la… Șumudică a schimbat la pauză, exact ca în Gruia, exact ca în Giulești cu U. S-o fi așteptat Măldărășanu la schimbarea asta?

Mai ales că în ciuda evoluției și scorului din ultima etapă, Rapidul a patentat o nouă vorbă de duh în fotbal – echipa care pierde nu se schimbă. Deși problemele la construcție sunt evidente, iar mijlocașii într-o evidentă scădere de forma, Ademo nu reușește să prindă nici echipa, nici schimbările.

Rapidul egalează în minutul 85 pentru că jucătorii au orgoliu pe persoană fizică și valoare individuală, în ciuda faptului că jocul colectiv nu ne ajuta. În minutul următor plusăm cu un stoper, iar asta aduce peste noi un adversar în teorie bulversat de egalarea târzie. Iar ceea ce trebuia să se întâmple, se întâmplă în prelungiri, dintr-un careu populat parcă de mai multe tricouri albe decât vișinii.

Serios…Vouă chiar nu vă e rușine de Adrian?

Atât despre fotbal. Aș putea încheia în multe moduri, dar prefer să o fac astfel. Poate părea melodramatic, dar nu e. E pur și simplu realitatea unor oameni pe care entitatea Rapid efectiv nu îi merită. Adrian e fratele nostru de suferință, abonat în sectorul 204. Vecin de sector și de scaun. A plecat de aproape 2 ani la muncă în Germania. Este acolo cu familia, dar își cumpără în continuare abonament, chiar daca prinde doar 2-3 meciuri pe an. Dacă cineva are vreo îndoială, vă asigur că Adrian NU e un personaj fictiv.

De Paște nu a venit în țară să-și vadă rudele; a amânat vizita pentru săptămâna cu Finala Cupei.