Boupendza pleacă în China și Rapid ia 700.000 de euro! Viorel Moldovan a anunțat când va debuta David Ankeye în tricoul Rapidului. Exclusiv

Viorel Moldovan a dezvăluit la FANATIK SUPERLIGA că Rapid se va despărți de Aaron Boupenda, jucătorul urmând să fie transferat în China.

Jan 26, 2025 - 14:00
 0  2
Boupendza pleacă în China și Rapid ia 700.000 de euro! Viorel Moldovan a anunțat când va debuta David Ankeye în tricoul Rapidului. Exclusiv

Intrat în conflict cu conducerea clubului Rapid în finalul cantonamentului din Dubai, Aaron Boupendza a fost exclus din lot și urmează ca în perioada următoare să fie cedat în China.

Rapid îl vinde pe Aaron Boupendza în China

Intrat prin telefon la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Viorel Moldovan, președintele grupări giuleștene, a anunțat că atacantul gabonez va fi cedat la o formație din China pentru o sumă cuprinsă între 600.000 și 700.000 de euro.

”În proporție de 100%, Boupendza este ca și plecat. Există anumite discuții, chiar avansate, și sper să se închidă cât mai repede. În China. (n.r. – Este adevărat că 500.000 de euro cereți pe el?) Poate un pic mai mult. (n.r. – Undeva 600-700.000?) Să zicem.

Nu e rău, nu ieșim în pierdere, este echilibrat. Dacă scădem anumite cheltuieli, atât spre el, cât și spre agenți, rămânem undeva bine, chiar un mic profit. Să vedem zilele acestea, el și-a dat acordul să plece în China. Lucrurile se așază întotdeauna, trebuie răbdare”, a declarat Moldovan.

Ce se întâmplă cu Ankeye

Președintele clubului din Giulești a explicat faptul că în ceea ce-l privește pe atacantul David Ankeye, adus sub formă de împrumut de la Genoa, se așteaptă încă ieșirea actelor pentru a putea fi folosit de Marius Șumudică.

”Cu Ankeye mai durează, sperăm să o rezolvăm în cel mai scurt timp posibil. Din păcate aceasta este procedura, s-au aplicat actele, dar nu avem ce face. Este foarte mare aglomerație la aceste centre care eliberează actele respective.

Sunt foarte mulți străini care vin, există o listă, programare, trebuie să prinzi lista respectivă. Dacă ai șansa să se elibereze un loc și să ocupi acel loc cu atât mai bine. Se fac demersuri, suntem aplicați cu actele.

(n.r. – Poate să dureze și mai mult de o săptămâna procedura?) Noi am aplicat când eram chiar în perioada de pregătire, pentru că actele au venit, dar trebuie să așteptăm. Nu știu dacă se va rezolva săptămâna viitoare, sper. Avem nevoie de el, pentru că opțiunile sunt destul de reduse în compartimentul ofensiv”, a spus Viorel Moldovan, la FANATIK SUPERLIGA.

Atacantul nigerian David Ankeye a explicat într-un interviu după ce a fost prezentat oficial la Rapid că cel care l-a convins să vină în Giulești a fost acționarul majoritar Dan Șucu, cel care deține și Genoa.

Rapid se departe de Boupendza

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow