BRD şi Banca de Investiţii şi Dezvoltare lansează două programe de garantare pentru autorităţi locale şi IMM-uri
BRD Groupe Societe Generale, în parteneriat cu Banca de Investiţii şi Dezvoltare a României (BID), a semnat două convenţii de garantare menite să susţină tranziţia către o economie durabilă, în linie cu obiectivele asumate de România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit unui comunicat transmis redacţiei.