Campioană la US Open, vacanță în județul Vâlcea: „Printre munți, sate și liniște”
Câștigătoare a Grand Slamului de la New York, sportiva de 25 de ani, își petrece vacanța de final de an în România, fiind impresionată de peisajele din Vâlcea
Bianca Andreescu se află în România. Sportiva canadiancă, câștigătoare a turneului de la US Open, ediția 2019, a revenit pe meleagurile natale ale părinților ei. Nu este pentru prima dată când Bianca merge în județul Vâlcea, de unde provin aceștia.
Bianca Andreescu este la Văideni, în județul Vâlcea
„Printre munți, sate și liniște”, a caracterizat Bianca peisajul superb, din satul Văideni. în care se află. Andreescu a ajuns pe locul 228 mondial și e departe de rezultatele de acum șase ani, când părea să devină noul star al tenisului mondial.
În 2019, în finala de la US Open, ea a trecut de Serena Williams. În același an, ea a câștigat turneul de la Indian Wells, unde a învins-o pe Angelique Kerber. Pe 21 octombrie 2019, Bianca a urcat pe locul 4 mondial, cel mai bun din cariera ei.
În 2025 a câștigat un turneu la dublu
Lucrurile nu au mers așa cum spera ea și Andreescu s-a pierdut în circuitul WTA, din cauza numeroaselor accidentări și a inconstanței în joc. În 2025, ea a jucat doar 25 de meciuri, câștigând 13 și pierzând 12.
Ea pare a se îndreptat spre proba de dublu, acolo unde are o clasare mai bună decât la simplu. Bianca e pe locul 157 la dublu și a câștigat anul acesta un trofeu, la un turneu Challenger, disputat în Spania, la Vic.
Îi plac sarmalele și gogoșile românești
Deși e născută în Canada, Bianca se simte apropiată de România, țara părinților ei. „Mă bucur foarte mult să văd românii peste tot pe unde mă duc. În America, în Asia, în Europa. Pentru mine, asta înseamnă foarte mult. Părinții mei sunt români, eu am început tenisul în România, chiar în Pitești. Părinții s-au născut în Vâlcea și pentru mine este foarte minunat.
Acasă pentru mine este Monaco, dar în sufletul meu este România, pentru că părinții mei sunt aici. Am făcut școala aici, de la 7 la 9 ani. A fost greu, pentru că eu m-am născut în Canada, acolo m-am născut.
Când vin în România sunt foarte fericită, pentru că îmi văd familia, îmi văd cățeii. Îmi place și mâncarea românească sarmale, mămălingă cu brânză, gogoși”, a spus Bianca Andreescu, într-un interviu pentru Digi24, acum doi ani.
Bianca a scris o carte pentru copii
Ea a vizitat atunci România, pentru a-și lansa cartea pentru copii intitulată „Bibi joacă tare”. Este vorba despre o carte ilustrată pentru copii, în care vorbește despre tenis, meditație și câinele ei, Coco.
În aceasta ea povestește amănunte din perioada copilăriei pe care a petrecut-o parțial în România, la Pitești, unde a început să facă tenis, la vârsta de 6 ani. Pentru ca sportiva să poată face performanță, părinții ei au considerat că trebuie să se întoarcă în Canada.
Care este reacția ta?