Campionatul Mondial al Cluburilor, live video sferturi de finală. S-a stabilit prima semifinală a competiției – ciocnire între continente

Campionatul Mondial al Cluburilor a ajuns până în faza sferturilor de finală. Pe Fanatik.ro găsiți toate informațiile despre echipele rămase în competiție.

Jul 5, 2025 - 11:00
 0  0
Campionatul Mondial al Cluburilor, live video sferturi de finală. S-a stabilit prima semifinală a competiției – ciocnire între continente

Campionatul Mondial al Cluburilor, competiție organizată de FIFA, a reunit la start 32 de echipe de pe toate continentele și pune la bătaie premii record de un miliard de dolari. După faza optimilor au rămas 8 formații în joc, iar PSG este în continuare favorită la a pune mâna pe marele trofeu.

Chelsea – Fluminense este prima semifinală de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Partida va avea loc pe 8 iulie, în New Jersey. A doua semifinală va fi decisă după meciurile de sâmbătă: PSG – Bayern Munchen (ora 19.00) și Real Madrid – Borussia Dortumund (ora 23).

UPDATE Chelsea – Palmeiras 2-1 (Cole Palmer 16, Weverton 83 (autogol) / Estevao 53)

Chelsea n-a avut un meci ușor cu brazilienii de la Palmeiras. Chiar dacă a dominat clar prima repriză, echipa londoneză a intrat la pauză doar cu 1-0. Gol Palmer, în minutul 16. Același Cole Palmer ratase o ocazie bună în minutul 4, când șutul său a fost blocat de Weverton.

Palmeiras a revenit după pauză. Ironia sorții a făcut ca golul să fie marcat chiar de Estevao, care va juca din sezonul viitor la Chelsea. Acesta a punctat cu un șut superb sub bară. Estevao este o afacere care o costă pe Chelsea, cu bonusuri cu tot, 53 de milioane de lire sterline.

Scorul final a fost stabilit după o deviere nefericită a lui Agustin Giay, mingea atingându-l  și pe Weverton înainte de a intra în poartă. Chelsea putea face chiar 3-1, dar șutul lui Madueke a lovit bara.

La londonezi a debutat și Joao Pedro, transfer de 55 de milioane de lire sterline, care a venit de la Brighton în urmă cu doar două zile. Atât Liam Delap, cât și Levi Colwill au primit cartonașe galbene și sunt suspendați pentru semifinală. Căpitanul Reece James s-a accidentat la încălzire, fiind înlocuit cu Andrey Santos.

CHELSEA:  Robert Sanchez – Marc Cucurella, Levi Colwill, Trevoh Chalobah, Malo Gusto – Enzo Fernandez, Andrey Santos -Pedro Neto, Christopher Nkunku, Cole Palmer – Liam Delap Au mai intrat: Dario Essugo, Joan Pedro, Noni Madueke și Kierman Dewsbury – Hall. Antrenor: Enzo Maresca

Fotbaliștii lui Chelsea se vor întâlni în semifinale cu Tiago Silva. Fundașul central brazilian a jucat la londonezi între 2020 și 2024. El este acum căpitanul lui Chelsea și a avut un discurs emoționant, în vestiar, înaintea meciului cu Inter Milano. 

UPDATE: Fluminense – Al Hilal 2-1 (M. Martinelli 40, Hercules 70 / M. Leonardo 51)

Min. 90+9: Final de meci la Orlando, Fluminense o învinge pe Al Hilal cu 2-1 și avansează în faza semifinalelor, unde va întâlni câștigătoarea din partida Palmeiras – Chelsea, care va începe la ora 04:00.

Min. 90+7: Koulibaly care în careu și solicită un penalty, însă primește un cartonaș galben pentru simulare.

Min. 90: Repriza secundă va fi prelungită cu șapte minute.

Min. 70: GOOOL FLUMINENSE! Hercules recuperează mingea în jumătatea adversă și încearcă un șut, care este blocat, însă brazilianul reprimește apoi mingea de la Xavier, preia excelent și avansează în careu, de unde nu îi dă nicio șansă lui Bono. Fluminense este din nou în avantaj pe tabelă.

Min. 55: Renan Lodi comite o eroare imensă și îi pasează lui Cano, care scapă singur cu Bono. Argentinianul încearcă un dribling, însă goalkeeperul marocan intervine excelent și înlătură pericolul.

Min. 51: GOOOL AL HILAL! Ruben Neves centrează dintr-o lovitură de colț, Koulibaly deviază mingea către poartă, iar Marcos Leonardo îndeplinește o simplă formalitate și egalează situația pe tabelă.

Min. 46: A început partea secundă.

Min. 45+8: S-a încheiat prima repriză a meciului, Fluminense este în avantaj la pauză după reușita lui Martinelli.

Min. 45+3: Penalty anulat! Marcos Leonardo cade în careu după un duel cu Xavier, iar „centralul” Danny Makkelie arată punctul cu var. Arbitrul este chemat la marginea terenului pentru a revedea faza și își modifică decizia, considerănd că nu a existat un fault.

Min. 45+2: Ocazie mare pentru Al Hilal! Ruben Neves centrează dintr-o lovitură liberă, iar Koulibaly trimite o lovitură de cap excelent plasată, însă Fabio reușește să intervină.

Min. 40: GOOOL FLUMINENSE! La prima fază importantă a meciului, brazilienii deschid scorul. Joao Cancelo dorește să evite un corner, însă trimite mingea greșit, până la Fuentes, care îi pasează în centru lui Martinelli, iar acesta înscrie cu un șut excelent.

Min. 1: A început partida de la Orlando. Înainte de startul duelului s-a ținut un minut de reculegere în memoria lui Diogo Jota și a fratelui său, Andre Silva, care au decedat joi într-un accident de mașină. Foștii coechipieri ai lui Jota, Ruben Neves și Joao Cancelo, au fost extrem de emoționați și au început chiar să plângă.

UPDATE: Echipele de start la primul sfert de finală, Fluminense – Al Hilal

  • Fluminense: Fabio – Ignacio, T. Silva, Freytes – S. Xavier, Martinelli, Bernal, Nonato, Fuentes – Arias, Cano. Rezerve: Eudes – Canobbio, Everaldo, Guga, Hercules, Keno, Lavega, Lezcano, Lima, Manoel, P. Baya, Ganso, Serna, Soteldo, T. Santos. Antrenor: Renato Gaucho
  • Al Hilal: Bono – Koulibaly, R. Neves, Lodi – Cancelo, Milinkovic-Savic, Kanno, N. Al Dawsari, Al Harbi – Malcom, M. Leonardo. Rezerve: Abu Rasen, Al Rubaie – Al Bulayhi, K. Al Dawsari, Al Ghannam, Al Hadhood, Al Juwayr, Al Qahtani, Al Shahrani, Al Yami, Hamdallah, Kaio Cesar, Lajami. Antrenor: Simone Inzaghi

Update: Jucătorii de la Al Hilal, premiați după ce au eliminat-o pe Manchester City

Al Hilal a produs o surpriză de proporții la Campionatul Mondial al Cluburilor. Saudiții i-au eliminat în optimi pe cei de la Manchester City, după un meci de poveste câștigat cu 4-3, iar jucătorii echipei din zona Golfului vor primi o primă colosală pentru calificarea în sferturi.

Jurnalistul Ahmed Al-Qarni a dat de înțeles că fiecare fotbalist va fi recompensat cu nu mai puțin de 450.000 de euro. Inițial, s-a vorbit despre o sumă de 10 ori mai mare, însă informația s-a dovedit a fi falsă.

UPDATE: FC Porto l-a demis pe antrenorul Martin Anselmi

FC Porto a fost una dintre marile dezamăgiri la Campionatul Mondial al cluburilor părăsind competiția încă din faza grupelor, iar acest lucru a dus la demisia antrenorului argentinian Martin Anselmi.

Conform beinsports.com, tehnicianul în vârstă de 39 de ani a fost dat afară după ce Porto a obținut doar 2 puncte în grupa de la CM al cluburilor și s-a clasat pe locul 3, după formațiile Palmeiras și Inter Miami. A fost cea mai slabă prestație a unei formații europene la competiția organizată de FIFA.

Principalul favorit să-i ia locul lui Anselmi este italianul Francesco Farioli, care a pierdut dramatic cu Ajax titlul în Olanda, după o serie de rezultate negative în finalul de sezon.

Campionatul Mondial al Cluburilor, live video sferturi de finală. PSG, marea favorită la trofeu

Pentru prima oară în istorie, 32 de echipe din întreaga lume au obținut calificarea la Campionatul Mondial al Cluburilor. Dintre acestea, 12 provin din Europa, 6 din America de Sud, câte 4 din America de Nord și Centrală, Asia și Africa, una din Oceania, iar un loc suplimentar a fost alocat gazdei competiției.

Faza grupelor a oferit un adevărat spectacol, iar primele două locuri din fiecare urnă au reușit să se califice până în faza optimilor de finală. Meciurile se anunță din ce în ce mai interesante, miza crescând de la o fază a competiției la alta.

Nici optimile de finală nu au lăsat de dorit. Manchester City, văzută drept una dintre favorite, a fost eliminată de Al Hilal. Totodată, Inter, cu Cristi Chivu pe bancă, a cedat în fața lui Flamengo. În competiție au rămas 8 echipe și doar o formație va pune mâna pe marele trofeu.

Cum au arătat grupele de la Campionatul Mondial al Cluburilor și ce echipe au trecut mai departe

A&B
Grupele A&B de la Campionatul Mondial al Cluburilor.
C&D
Grupele C&D de la Campionatul Mondial al Cluburilor.
E&F
Grupele E&F de la Campionatul Mondial al Cluburilor.
G&H
Grupele G&H de la Campionatul Mondial al Cluburilor.

Cum au arătat optimile de la Campionatul Mondial al Cluburilor și ce echipe au trecut mai departe

Primul traseu din optimi

Al doilea traseu din optimi

Al treilea traseu din optimi

Al patrulea traseu din optimi

Cele 48 de meciuri din faza grupelor au fost programate în intervalul 15-27 iunie. Partida de deschidere a fost Al Ahly – Inter Miami, pe 15 iunie, de la 03:00, ora României. Meciurile din grupe au fost programate, în general, câte 4 în fiecare zi, cu ore de start 19:00, 22:00, 01:00 și 04:00, ora României.

Optimile de finală s-au jucat între 28 iunie și 2 iulie. Sferturile de finală vor avea loc în intervalul 4-5 iulie, urmând apoi semifinalele (8-9 iulie) și marea finală, de pe 13 iulie. FANATIK te ține la curent cu toate detaliile legate de această competiție.

Cum arată împerecherea din sferturile de finală

Palmeiras, care a terminat pe prima treaptă în grupa A, peste Inter Miami, s-a duelat cu o rivală clasică în optimi, anume Botafogo. În sferturi lucrurile se complică, brazilienii urmând să dea peste Chelsea. Londonezii au defilat la CM al Cluburilor și sunt printre favoriți la câștigarea trofeului.

PSG a trecut lejer de Inter Miami în optimile de finală și o va întâlni pe Bayern Munchen în faza sferturilor. Duelul se anunță a fi unul extrem de spectaculos, iar echipa ce va trece va departe are șanse reale la titlul de campioană mondială.

Un sfert mai inedit este cel dintre Fluminense și Al Hilal. Brazilienii au trecut de Inter Milano în faza optimilor, pe când saudiții au produs o surpriză și au trimis-o acasă pe Manchester City.

Ultimul, dar nu cel din urmă sfert este cel dintre Real Madrid și Borussia Dortmund. „Galacticii” au trimis-o acasă pe Juventus, pe când nemții nu au avut prea mari probleme cu Monterrey în faza optimilor.

Care este programul sferturilor de finală ale CM

Vineri, 4 iulie

  • Ora 22:00: Fluminense – Al Hilal (Camping World Stadium, Orlando)

Sâmbătă, 5 iulie

  • Ora 04:00: Palmeiras – Chelsea (Lincoln Financial Field, Philadelphia)
  • Ora 19:00: PSG – Bayern (Mercedes‑Benz Stadium, Atlanta)
  • Ora 23:00: Real Madrid – Borussia Dortmund (MetLife Stadium, New Jersey)

Cine transmite la TV Campionatul Mondial al Cluburilor

Drepturile de televizare pentru partidele de la Campionatul Mondial al Cluburilor au fost achiziționate de Pro TV. Astfel, partidele din SUA vor putea fi urmărite pe canalele Pro TV și Pro Arena, dar și online, prin platforma de streaming VOYO.

Totodată, cele mai importante meciuri de la CM al Cluburilor sunt la FANATIK, în format live text. Pe Fanatik.ro veți avea cele mai importante informații înainte, în timpul și după meciurile care contează!

Istvan Kovacs, doar un meci arbitrat la Campionatul Mondial al Cluburilor

România mai este reprezentată la Campionatul Mondial al Cluburilor de un singur sportiv. Dacă Cristi Chivu nu mai este în competiție, Istvan Kovacs a rămas singurul român care face spectacol pe teren.

Istvan Kovacs, care a arbitrat finala Champions League dintre PSG și Inter, face parte din lotul de arbitri selectați pentru CM al Cluburilor. Alături de el, se vor afla tușierii Mihai Marius Marica și Ferencz Tunyogi. Oficialul român a fost delegat doar la un meci la această competiție, la PSG – Atletico Madrid, iar de atunci nu s-a mai aflat la centru. Rămâne de văzut dacă va mai fi pe teren la vreo partidă.

Premii de un miliard de dolari la această ediție

Ediția din acest an a Campionatului Mondial al Cluburilor stabilește noi recorduri nu doar prin numărul echipelor participante, ci și în ceea ce privește valoarea premiilor oferite. În total, cele 32 de formații vor împărți un miliard de dolari, dintre care 525 de milioane sunt alocate pentru participare, iar restul de 475 de milioane vor fi acordate sub formă de bonusuri de performanță.

FIFA a confirmat că cele 525 de milioane de dolari destinate participării la Campionatul Mondial al Cluburilor vor fi împărțite între cele 32 de echipe calificate, însă nu în mod egal. De exemplu, cluburi precum Real Madrid vor încasa sume semnificativ mai mari comparativ cu Auckland City.

Distribuția sumelor se face în funcție de confederația din care provine fiecare echipă. Cluburile din Europa beneficiază de cele mai consistente premii, în timp ce reprezentanta Oceaniei va primi „doar” 3,58 milioane de dolari. Mai jos este prezentată repartiția premiilor de participare per club, în funcție de federația continentală:

  • UEFA (Europa): între 12,81 și 38,19 milioane (sumele exact pentru fiecare club se stabilesc în urma unor criterii sportive și comerciale);
  • CONMEBOL (America de Sud): 15,21 milioane de dolari;
  • CONCACAF (America de Nord și Centrală) 9,55 milioane dolari;
  • AFC (Asia): 9,55 milioane dolari;
  • CAF (Africa): 9,55 milioane dolari;
  • OFC (Oceania): 3,58 milioane dolari.

Bonusurile de performanță la Campionatul Mondial al Cluburilor

Cei 475 de milioane de dolari rămași vor fi acordați sub formă de bonusuri de performanță. Pentru fiecare victorie obținută în faza grupelor, o echipă va primi 2 milioane de dolari, în timp ce un rezultat de egalitate va fi recompensat cu 1 milion de dolari pentru fiecare formație implicată.

Pe lângă aceste sume, calificarea în etapele eliminatorii aduce bonusuri suplimentare din partea FIFA, fiecare rundă avansată garantând un premiu mai mare, în funcție de progresul echipei în competiție:

  • Optimi: 7,5 milioane de dolari
  • Sferturi: 13,125 milioane de dolari
  • Semifinale: 21 de milioane de dolari
  • Finală: 40 de milioane pentru câștigătoare și 30 de milioane pentru învinsă.

Cote și ponturi la pariuri pentru sferturile de finală

Cele mai interesante cote pentru sferturile de finală vin de la meciurile PSG – Bayern și Real Madrid – Borussia Dortmund. Campioana Champions League en-titre are o cotă de 2,22 la victorie împotriva câștigătoarei din Bundesliga. Ceva mai mică e cota de 1,60 pe care o au „galacticii” ca să treacă de Borussia Dortmund.

După parcursul impresionant al lui PSG din competiție, casele de pariuri o dau drept favorită, „parizienii” având o cotă de 3,00 de a ridica trofeul. Pe locul 2 se află Real Madrid, cu o cotă de 4,00, iar podiumul este completat de Chelsea, care are o cotă de 5,25 pentru a ieși campioană la Campionatul Mondial al Cluburilor.

Vezi live video optimile Campionatului Mondial al Cluburilor. Update-uri live și rezumat

Prin intermediul FANATIK.ro poți să afli toate amănuntele esențiale despre sferturile de finală ale Campionatului Mondial al Cluburilor. Aici vei găsi echipele oficiale de start, imediat ce acestea sunt anunțate, precum și amănunte în timp real despre desfășurarea partidelor.

La final, te așteptăm cu reacții la cald din partea antrenorilor și a celor mai importanți jucători ai partidei. Tot cu ajutorul nostru vei putea să găsești și rezumatul partidelor.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow