Canada, fără un jucător important la meciul cu România! Selecționerul Jesse Marsch, uluit de Mircea Lucescu

Jesse Marsch, selecționerul Canadei, a oferit un interviu după sosirea la București, în care a vorbit despre mai multe aspecte legate de amicalul contra României.

Sep 4, 2025 - 10:30
 0  2
Canada, fără un jucător important la meciul cu România! Selecționerul Jesse Marsch, uluit de Mircea Lucescu

Delegația Canadei a sosit la București înainte de amicalul pe care echipa națională îl va disputa vineri seară, de la ora 21:00, contra României. Selecționerul Jesse Marsch a prefațat partida contra „tricolorilor” și a dezvăluit că un jucător important nu va lua parte la această acțiune.

Selecționerul Canadei a anunțat o absență importantă pentru meciul cu România

Jesse Marsch a anunțat că atacantul Cyle Larin, prezent în lotul anunțat inițial de canadieni, nu va lua parte la acțiunea din această lună, deoarece soția lui a născut recent. De asemenea, fotbalistul a fost ocupat și din punct de vedere profesional, deoarece împrumutul său de la Mallorca la Feyenoord a fost oficializat pe 2 septembrie. În locul lui Larin a fost convocat Theo Bair, fotbalist care a semnat recent cu Lausanne.

Cât despre meciul împotriva „tricolorilor”, Marsch a afirmat că echipa sa își dorește o victorie, pentru a întrerupe o serie nefastă pe tărâm european. „Va fi cald, dar jucăm târziu vineri seara, credem că se mai răcori. Vor avea un meci foarte important marți, așadar este o necunoscută pentru noi ce vor face cu primul 11 vineri, dar știm oricum că vor alinia o echipă bună.

Nu va fi ușor, au foarte mulți jucători buni care joacă la cluburi importante. Am vorbit deja despre calitățile lor, va fi o provocare importantă. Canada nu a mai câștigat pe terenul unei echipe din Europa din 2009, în Cipru. Ne dorim să obținem două victorii bune (n.r. cu România și Țara Galilor). a afirmat tehnicianul, conform OneSoccer.

Jesse Marsch, reacție fabuloasă când a aflat ce vârstă are Mircea Lucescu

Marsch îl va avea ca adversar vineri seară pe Mircea Lucescu, un nume uriaș în fotbalul european. Când a aflat că actualul selecționer al României a împlinit recent 80 de ani, tehnicianul a fost șocat: „Wow. Eu nu vreau să mai antrenez când voi avea 80 de ani (n.r. râde). Iubesc să antrenez, dar ai nevoie de multă energie”.

Jesse Marsch se află la a doua vizită în România, prima fiind în 2018, pentru un meci oficial. Tehnicianul era în acel moment antrenorul secund al lui Ralf Rangnick la RB Leipzig, care a jucat împotriva Universității Craiova în turul 3 preliminar al Europa League. După o victorie cu 3-1 în Germania, echipa unde activa Marsch a remizat la Craiova (1-1) și a obținut calificarea.

Tehnicianul a vorbit în termeni pozitivi despre România. „Am mai fost în România, când antrenam la Leipzig am avut un meci în preliminariile Europa League la Craiova. Bucureștiul este un oraș frumos, foarte modern, diferit de ce credeam. Oamenii au fost foarte primitori. Primul lucru pe care îl vezi după ce aterizezi e un magazin uriaș în aeroport, cu echipamentele naționalei. Când ajungi în astfel de locuri, îți dai seama că fotbalul are o cu totul altă importanță”, a declarat Jesse Marsch.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow