Carlos Alcaraz, peste Federer, Djokovic și Nadal. Spaniolul a reușit o performanță istorică în tenisul mondial
Jucătorul spaniol s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor și rescrie istoria tenisului mondial, cu o performanță care a mai fost atinsă o singură dată până acum
Carlos Alcaraz va încheia, pentru a doua oară în carieră, pe locul 1 în clasamentul mondial al sfârșitului de an, după ce a făcut același lucru în 2024. Spaniolul a reușit să-l detroneze pe italianul Jannik Sinner, după ce l-a învins pe Lorenzo Musetti la Turneul Campionilor.
Carlos Alcaraz termină al doilea an consecutiv pe locul 1 ATP
Coroana de lider ATP vine și o performanță pentru Alcaraz. El este abia al doilea jucător din istorie, care termină pe primul loc ATP, în doi ani consecutivi, înainte de a împlini 23 de ani. Primul a fost australianul Lleyton Hewitt (2001 și 2002).
Asta înseamnă că Alcaraz realizează o performanță pe care nu au reușit-o nici măcar Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic, considerați cei mai mari jucători de tenis din epoca modernă a sportului alb.
Alcaraz a devenit favorit pentru a termina anul pe locul 1 ATP, după victoria sa categorică împotriva lui Sinner, în finala US Open din septembrie. Lupta s-a strâns însă după ce Sinner a câștigat China Open, Vienna Open și titlul ATP 1000 la Paris.
Sinner a redevenit lider, iar Alcaraz trebuia să câștige toate cele trei meciuri din faza grupelor de la Turneul Campionilor, programat la Torino, pentru a reveni pe locul 1 mondial.
Locul 1 mondial a fost un obiectiv asumat
Ceea ce s-a și întâmplat, în ultima reprezentație, Alcaraz zdrobindu-l pe Lorenzo Musetti, cu un sec 6-4, 6-1. „Meciul a fost foarte important pentru mine, deoarece am jucat pentru locul 1 la sfârșitul anului”, a spus Alcaraz.
„Sincer, înseamnă foarte mult pentru mine. Locul 1 la sfârșitul anului este întotdeauna un obiectiv. La începutul anului, vedeam locul 1 foarte, foarte departe. Jannik Sinner câștigând aproape toate turneele la care participa. Dar, de la jumătatea sezonului și până acum, mi-am propus să ajung numărul 1, pentru că am crezut că este posibil.
Am avut șansa să joc un tenis excelent în multe turnee consecutive, ceea ce mi-a oferit șansa de a mă apropia de Jannik în clasamentul pentru locul 1. Apoi, în ultimele trei, patru turnee ale anului, am luptat cot la cot cu el pentru acest loc și, în cele din urmă, l-am obținut. Pentru mine, înseamnă totul în acest moment”, a mai spus spaniolul, care are în palmares șase titluri de Grand Slam.
Alcaraz – Sinner, probabila finală la Turneul Campionilor
Rivalul său, Janick Sinner s-a calificat și el în semifinelele Turneului Campionilor. Italianul a făcut acest lucru fără să fi pierdut vreun set. Favorit al tribunelor, Sinner ar fi putut fi mult mai aproape de locul 1 mondial dacă nu ar fi fost suspendat trei luni pentru dopaj, timp în care Alcaraz a jucat tenis.
Semifinalele Turneului Campionilor – azi
Janick Sinner – Alex de Minaur, ora 15.30
Carlos Alcaraz – Felix Auger Aliassime, ora 21.30
Rafa Nadal l-a ajutat mereu pe Alcaraz
Alcaraz privește deja spre viitor cu dorința de a continua să scrie istorie, așa cum a arătat într-un interviu pentru El Partidazo de Cope.
„Pot sta la masa lui Nadal, Federer și Djokovic. Dacă nu m-aș gândi la asta, nu aș avea obiective, nu aș avea ambiție, nu aș avea nimic. Acesta este un obiectiv la sfârșitul carierei mele: să pot sta la masa lor la sfârșitul carierei mele. Cred că pot să o fac. Este important să ai ambiție, să ai obiective și cred că pot ajunge acolo”, a spus starul iberic.
Alcaraz și-a mărturisit și admirația pentru Rafa Nadal, cel care l-a ajutat la începutul carierei sale. „L-am admirat întotdeauna pe Nadal și el mi-a dat întotdeauna o mână de ajutor și m-a susținut. Să pot vorbi acum cu el, unu-la-unu, ca și cum aș fi un prieten, este enorm pentru mine. I-am cerut sfaturi cu privire la anumite probleme și a fost mereu acolo”
Carlitos vrea titlul mondial pentru Spania
Provocarea lui pentru anul următor este să câștige singurul Grand Slam care-o lipsește din carieră: „În 2026 prefer să câștig Australian Open, în loc de două turnee de Grand Slam repetate. Semnez pentru 23 de Grand Slam-uri fără să mă gândesc la asta, chiar acum. Da, vreau să fiu cel care câștigă cel mai mult, vreau să-l înving pe Djokovic, vreau 23… Nu este o glumă”
Carlos Alcaraz a recunoscut că este mare fan Real Madrid, dar înainte de toate e spaniol. Întrebat pe cine preferă, Mbappé sau Lamine Yamal, el a răspuns sec: „Mbappé”. Dar între a 16-a Ligă a Campionilor pentru Real și a doua Cupă Mondială pentru Spania? „A doua Cupă Mondială. Sunt madridista, dar mai mult sunt spaniol decât fan Real Madrid”.
Care este reacția ta?