Cât de legitim este un atac al Israelului asupra Iranului. Cele două țări, la un pas de Armaghedon. Cine ar putea apăsa butonul nuclear

Lumea s-a împărţit în două încă de la prima rachetă israeliană care a lovit Teheranul, săptămâna trecută. Dincolo de reacţiile emoţionale, bazate pe simpatii sau frica izbucnirii unei conflagraţii globale, se ridică o întrebare care l-ar pune în dificultate chiar şi pe un cunoscător fin al situaţiei din Orientul Mijlociu. Asta pentru că, dat fiind istoricul şi evoluţia complexă a regiunii, răspunsul nu se regăseşte în actualele capitole de drept internaţional.

Israelul a lovit preventiv şi în 1967

Israelul justifică declanşarea atacurilor asupra Iranului drept acţiuni de autoapărare, deoarece Teheranul era aproape de a atinge așa-numitul „punct fără întoarcere” în programul său nuclear. Criticii, însă, resping cu vehemenţă această justificare şi spun că nu există termenul de autoapărare preventivă în dreptul internațional. Articolul 51 din Carta ONU justifică un atac doar ca răspuns la agresiunea deja începută de cealaltă parte. Prin urmare, aceştia acuză Israelul că se face vinovat de un război ilegal de agresiune.

Dincolo de această retorică, situația juridică privind atacurile preventive ale Israelului nu este atât de clară pe cât sugerează mulți critici. Un exemplu excelent în acest sens este Războiul de Șase Zile. În 1967, statele arabe Egipt, Iordania și Siria și-au mobilizat trupele și le-au trimis la granița cu Israelul, cu scopul declarat de a ataca statul israelian și de a-l șterge de pe harta lumii. Cu toate acestea, Israelul a anticipat atacul statelor arabe şi a declanşat un atac surpriză, provoacându-le o înfrângere devastatoare forțelor inamice. Interpretarea juridică obișnuită este că atacul preventiv israelian a fost justificat deoarece statele inamice își declaraseră public intenția de a purta un război ilegal de agresiune împotriva statului evreu și erau, de asemenea, în curs de desfășurare al acestui război.

Prin urmare, Israelul se confruntă cu un pericol clar, copleșitor și iminent. Într-un astfel de caz, o țară dispusă să respecte dreptul internațional nu este obligată să aștepte în mod oficial atacul celeilalte părți înainte de a lansa un contraatac. Respectarea regulilor formale ale dreptului internațional ar plasa-o într-un dezavantaj militar serios față de agresorii ilegali. Întrebarea care se pune acum este dacă acest raționament poate fi aplicat și atacului împotriva Iranului. Răspunsul este cu atât mai dificil cu cât este clar că programul nuclear militar al Iranului încalcă fundamental dreptul internațional, iar Teheranul nu își respectă obligațiile asumate în temeiul Tratatului de neproliferare nucleară, așa cum tocmai a comunicat oficial Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

„Iranul duce de zeci de ani un război de acoperire împotriva statului evreu”

De asemenea, este binecunoscută retorica violentă a Iranulului, care cere de ani de zile distrugerea statului evreu, iar bomba atomică chiar i-ar permite să facă acest lucru. Rămâne în discuție cât de aproape de acel „punct fără întoarcere” se aflau ayatollahii, dar o dată aflat pe acest drum, exista riscul ca Iranul să-şi poată implementa planurile sale oficiale de distrugere, proclamate insistent de liderii religioși și politici de la Teheran. Problema majoră care se ridică este dacă obiectivul declarat al Iranului de distrugere a Israelului, coroborat cu programul său nuclear avansat, reprezenta o amenințare iminentă la care Israelul era justificat să răspundă militar. Răspunsul la această întrebare depinde, în cele din urmă, de cât de urgentă este considerată amenințarea și, prin urmare, de necesitatea de acțiune.

Sub impulsul emoţiei şi al situaţiei din teren, aceste obiecții juridice sunt însă irelevante. „Criticii statului evreu se comportă ca și cum atacul Israelului ar fi survenit din senin și ar fi pus capăt unei stări de pace existente anterior. Și acest lucru este pur și simplu greșit. La urma urmei, ambele părți se aflau de mult timp într-o stare de război.

De fapt, Iranul duce de zeci de ani un război sub acoperire împotriva statului evreu, comitând atacuri teroriste împotriva țintelor israeliene din străinătate și, cu ajutorul aliaţilor săi teroriști, precum Hamas, Hezbollah și houthii din Yemen, chiar împotriva Israelului. Aceste miliții au fost antrenate, finanțate și înarmate de Iran. Iranul a aprobat, de asemenea, preventiv atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, care a dus la un masacru fără precedent al civililor israelieni, și apoi a participat din culise la războiul ulterior din Orientul Mijlociu al aliaților săi, coordonându-i și sprijinindu-i”, remarcă analistul Clemens Wergin, șeful secției de politică externă de la Die Welt.

Disensiuni în UE cu privire la legitimitatea Israelului de a ataca Iranul

În aprilie 2024, Iranul a intrat în mod deschis și oficial în războiul aliaţilor săi din Orientul Mijlociu, lansând un atac masiv cu rachete asupra teritoriului israelian, atac care s-a repetat în octombrie 2024. De atunci, nu au existat nici negocieri de încetare a focului, nici un tratat de pace între cele două țări. Prin urmare, formal, Iranul și Israelul au rămas în război, astfel că, având în vedere acest istoric, atacul de vinerea trecută, care a declanşat războiul, poate cu greu clasificat ca fiind legal sau ilegal.

Într-o opinie publicată săptămâna aceasta pe site-ul academiei militare americane West Point, Michael Schmitt, profesor american de drept public, susține că gravitatea amenințării nucleare iraniene înseamnă că ideea de autoapărare ar putea fi interpretată într-un mod mai liberal. Însă Schmitt recunoaște că acesta este un caz dificil, deoarece existau și alte opțiuni în afară de forță. Nici la nivelul UE nu este un consens legat de legitimitatea sau nu a Israelului de a ataca Iranul. Aproximativ 15 state membre, inclusiv Austria, Cehia, Franța, Germania, Ungaria, Italia și Olanda ar fi de acord cu dreptul Israelului la autoapărare, în timp ce restul ţărilor consideră că nu există suficiente dovezi că Israelul ar fi avut dreptul, în temeiul dreptului internațional, de a lansa ofensiva împotriva Iranului.