Cât de periculoase sunt, în realitate, antenele 5G? E sigură amplasarea lor în preajma școlilor sau spitalelor? Răspunsul șefului ANCOM
Precizări ANCOM despre antenele 5G. Un deputat USR l-a întrebat pe Valeriu Zgonea cât de periculoasă e tehnologia pentru sănătate. Ce explicații a dat președintele instituției
Deputatul Allen Coliban, fost primar al municipiului Brașov, l-a întrebat pe Valeriu Zgonea, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), cât de periculoasele sunt antenele 5G și dacă acestea pot fi amplasate lângă școli sau spitale.
Deputatul USR Allen Coliban l-a întrebat pe șeful ANCOM dacă sunt periculoase antenele 5G
Isteria antenelor 5G a ajuns și în Parlamentul României, unde un deputat USR a cerut lămuriri suplimentare de la ANCOM referitoare la acest subiect. Allen Coliban, fost primar al municipiului Brașov spune că ”interesul public și preocupările în spațiul public” referitor la impactul asupra sănătății populației este unul crescut, așa că dorește precizări referitoare la cadrul legal și responsabilitățile instituționale aferente.
Implementarea tehnologiei 5G reprezintă una dintre temele care au stârnit cele mai vehemente reacții, mai ales în mediul online. Există voci care susțin că radiațiile produse de antenele 5G pot provoca cancer sau chiar COVID-19, alții spun că tehnologia este folosită de guverne și corporații pentru controlul minții și supravegherea maselor. În fine, alte teorii susțin că 5G reprezintă o veritabilă armă secretă care provoacă dureri sau chiar moarte.
Cum clasifică OMS undele radio emise de antenele 5G
Majoritatea teoriilor apar online și se răspândesc prin social media, dar nu sunt susținute de dovezi științifice. În realitate, nu există dovezi clare că expunerea la radiațiile 5G (sau 4G, Wi-Fi), care nu depășesc limitele normale stabilite prin reglementări internaționale, ar fi dăunătoare sănătății.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) clasifică undele radio drept ”posibil cancerigene” (grup 2B), la același nivel de incertitudine precum cafeaua sau munca pe timp de noapte. Și asta nu pentru că s-ar fi demonstrat un risc, ci pentru că nu se poate exclude complet o astfel de ipoteză.
Cât de periculoase sunt radiațiile 5G față de cele emise de tehnologia 4G
În România, teoriile conspiraționiste referitoare la pericolul 5G au cunoscut o amploare deosebită în ultimii ani. Îngrijorări au apărut și în Parlamentul României, care a cerut informații suplimentare de la ANCOM. Potrivit unui răspuns al președintelui instituției, Valeriu Zgonea, la interpelarea deputatului USR Allen Coliban, în România nu au fost raportate valori ale radiațiilor 5G peste limitele maxime stabilite legal.
”În prezent, expunerea la un câmp electromagnetic generată de infrastructura 5G este similară celei generate de stațiile de bază utilizate de tehnologia 3G sau 4G. Atât în România, cât și în celelalte state de pe glob, dezvoltarea infrastructurii 5G se va face numai cu respectarea limitelor legale în vigoare privind la câmpul electromagnetic.
Rezultatele măsurătorilor efectuate până în prezent de ANCOM sunt raportate la nivelurile maxim admise de legislația în vigoare și arată că nu există depășiri ale acestora. Toate rezultatele măsurătorilor sunt publice aici: https://monitor-emf.ro/map”, arată Valeriu Zgonea în răspunsul consultat de FANATIK.
Cum funcționează antenele 5G
Antenele 5G emit unde radio numite și radiații electromagnetice neionizate. Este vorba despre același tip de radiații precum în cazul sistemelor Wi-Fi, 4G, radio FM sau televizor. Spre deosebire de razele X sau radiațiile nucleare, acestea nu pot ioniza atomii și nu pot afecta structura ADN.
Specialiștii arată faptul că puterea semnalului scade foarte repede cu distanța, după legea pătratului invers. Astfel, la doar câțiva metri de o antenă, intensitatea radiațiilor este deja mult mai mică. Până în prezent, singurul efect dovedit referitor la emisiile antenelor 5G este unul termic (încălzirea țesuturilor), însă nivelurile radiațiilor ar trebui să fie de sute de ori mai ridicate decât cele reglementate pentru ca o astfel de problemă să se facă simțită.
Cum se măsoară intensitatea câmpului electromagnetic emis de antenele 5G
Nivelul intensității câmpului electromagnetic în România este reglementat prin Ordinul ministrului sănătății publice 1193/2006, care preia restricțiile prevăzute de legislația europeană – Recomandarea 1999/519/CE privind limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice (de la 0 până la 300 GHz).
Recomandarea a fost avizată de ICNIRP (Comisia internațională de protecție la radiații neionizate), acesta devenind un document de referință la nivelul Uniunii Europene.
Interpretarea buletinelor de măsurări ale câmpului electromagnetic revin instituțiilor din subordinea Ministerului Sănătății: Institutul Național de Sănătate Publică și Direcțiile de Sănătate Publică prin Laboratoarele de Igiena Radiațiilor Ionizate.
Instituțiile care evaluează riscurile pentru sănătate
”Recomandările Institutului Național de Sănătate Publică privind protecția publicului larg la câmpuri electromagnetice se bazează inclusiv pe concluziile unor organizații sau comitete științifice internaționale (ICNIRP, Comitetul Științific al Uniunii Europene pentru Riscuri Noi sau Emergente privind Sănătate și Mediul Înconjurător – Scheer, Organizația Mondială a Sănătătții – OMS, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului – IARC).
Limitele radiațiilor EMF sunt aceleași, indiferent de tehnologiile utilizate. Durata mare de viață a limitelor în vigoare a permis monitorizarea efectelor respectării lor pe o perioadă lungă de timp”, se mai arată în răspunsul oferit de președintele ANCOM.
Pot fi amplasate antene 5G lângă școli sau spitale? Răspunsul lui Valeriu Zgonea
În acest context, Valeriu Zgonea spune că nu există restricții legale în ceea ce privește amplasarea antenelor 5G în incinta zonelor rezidențiale sau limite de distanță față de anumite obiective precum școli, grădinițe, etc.
”Stabilirea unei distanțe minime între stațiile de bază și diverse obiective nu ar avea temei legal în legislația Uniunii Europene ori în cea națională”, spune Zgonea. Din contră, instituirea unor astfel de limite ar putea afecta accesul la comunicații mobile precum și a comunicațiilor de urgență.
”Fără a mai încerca să subliniem importanța socială, economică, etc. a serviciilor de comunicații electronice mobile, considerăm că nicio autoritate a administrației publice din România nu-și poate asuma ca măsurile pe care le-ar adopta să aibă drept consecință punerea în pericol a acoperirii cu servicii de comunicații mobile a teritoriului național, precum și scăderea drastică a calității acestora”, a mai explicat Valeriu Zgonea.
Ce spun românii despre tehnologia 5G
Românii sunt încă reticenți atunci când vine vorba de tehnologia 5G. Un studiu realizat de ANCOM în 2021 indica faptul că 48% dintre respondenți consideră că rețelele 5G radiază semnificativ mai mult decât cele 4G. De asemenea 63% dintre români spuneau că telefoanele care folosesc tehnologia 5G radiază mai mult, iar 53% că numărul mai mare de antene și necesitatea unor viteze mai mari de internet implică radiații mai mari.
Pe de altă parte, doar 18% dintre români s-au declarat preocupați de efectele pe care tehnologia 5G le-ar putea avea asupra sănătății, 60% nu se protejează deloc de radiații, 16% țin aparatele mai departe de cap atunci când le folosesc iar 11% le opresc în timpul nopții. De asemenea, 54% dintre respondenți spuneau că își culeg informațiile referitoare la 5G din mediul online.
Călin Georgescu, printre adepții teoriei că undele 5G sunt periculoase
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a afirmat într-un interviu pentru Antena 1 că tehnologia 5G este ”extrem de periculoasă pentru viața omului”. Fostul director al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu susține că a văzut o evaluare din Statele Unite care indică riscuri semnificative asociate acestei tehnologii.
Cu toate acestea, Georgescu a recunoscut că folosește un telefon compatibil cu rețeaua 5G, dar că îl utilizează foarte puțin și preferă să folosească căști cu fir pentru a se proteja de posibile efecte ale radiațiilor.
Declarațiile lui Călin Georgescu au fost criticate de analiști și jurnaliști, care le consideră nefondate și potențial alarmiste. De-a lungul timpului, Georgescu a fost asociat cu diverse teorii ale conspirației, inclusiv negarea schimbărilor climatice și a pandemiei de COVID-19, precum și cu afirmații despre întâlniri cu ”ființe non-umane” la sediul ONU.
Ce spun studiile internaționale despre riscurile asociate expunerii la radiațiile 5G
În 2025, cercetătorii de la Constructor University din Germania au realizat un experiment în care au expus celule umane de piele la unde electromagnetice 5G de intensitate mare, dar nu au observat modificări la nivel genetic. Ei au concluzionat că semnalul 5G este sigur pentru utilizare, cel puțin în limitele de siguranță standard.
Scientific Reports a publicat, tot în acest an, un studiu în care au fost investigate efectele unui câmp electromagnetic 5G de 26,6Ghz asupra celulelor umane. Rezultatele nu au indicat efecte semnificative asupra punctelor cheie celulare. Aceleași concluzii au fost puse și de autoritățile suedeze, în 2023, care au emis un raport referitor la riscurile pentru sănătate ale expunerii la câmpuri electromagnetice.
Care este reacția ta?