Câți copii are, de fapt, Ilie Dumitrescu. Toto nu e singurul copil al fostului mare internațional
Tu știi câți urmași are, în realitate, Ilie Dumitrescu? Toto nu este unicul copil al fostului mare jucător de fotbal român.
Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, a ajuns în vizorul oamenilor din cauza unui accident produs în cartierul Primăverii. Iată câți copii are, de fapt, fostul mare internațional. Tânărul actor nu este singurul copil al fostului sportiv.
Câți copii are Ilie Dumitrescu
Ilie Dumitrescu se află în atenția publicului după ce băiatul său, Toto, a provocat un accident în urmă cu câteva zile. O femeie de 23 de ani a fost rănită grav și a fost transportată de urgență la spital pentru mai multe investigații.
Actorul de 27 de ani nu este singurul copil al fostului mare internațional. Puțini oameni știu că fostul sportiv, în vârstă de 56 de ani, a fost căsătorit de două ori până acum. Din fiecare mariaj au rezultat câte doi copii.
Prima soție, Nela, i-a dăruit doi băieți: Dani (36 de ani) şi Sică (31). După divorțul pronunțat în anul 1993 vedeta a cunoscut-o pe a doua soție, alături de care fostul fotbalist a avut o căsnicie de aproximativ 7 ani.
S-au întâlnit în 1994 și s-au separat în anul 2007. Ilie Dumitrescu și a doua parteneră de viață, Letiţia Badea, au împreună doi copii. Unul dintre aceștia este Toto (27 de ani), fostul sportiv având și o fiică, Mayra Daria (19 ani).
Băieții lui Ilie Dumitrescu și problemele cu legea
Toto Dumitrescu nu este singurul care se confruntă cu neplăceri. Sică, fiul cel mare al lui Ilie Dumitrescu, a fost condamnat pentru trafic de droguri, fiind trimis în judecată la începutul anului 2021. Acesta a vândut substanțe interzise chiar în barul deținut de tatăl său.
A fost prins în cadrul unui flagrant pus la cale de autorități, în urma unei sesizări făcute de o femeie. La momentul respectiv, Sică a fost surprins în incinta barului situat în sectorul 3, în timp ce vindea 2,05 grame de pulbere care conţinea cocaină.
Oamenii legii au decis că trebuie să fie pedepsit. Magistrații l-au condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. De asemenea, asupra sa a fost emis un termen de supraveghere de doi ani.
În această perioadă fiul lui Ilie Dumitrescu a trebuit să se prezinte periodic la un program de reintegrare socială. Mai mult decât atât, Sică Dumitrescu a fost obligat să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii.
Toto Dumitrescu, anchetat de poliție
Toto Dumitrescu are deschis pe numele său un dosar penal pentru părăsirea locului unui accident. Tânărul a plecat de la fața incidentului în care a fost implicat pe 14 septembrie, fiind găsit două zile mai târziu de polițiști.
Acesta se afla într-un apartament de lux din Voluntari, județul Ilfov, unde se ascunsese pentru a nu fi descoperit de oamenii legii. Fiul cel mic al lui Ilie Dumitrescu s-ar fi aflat sub influența drogurile.
Primele probe arată că acesta consumase cocaină, acesta fiind cel mai probabil motivul pentru care și-a abandonat mașina pe străzile din București. Fiul fostului mare internațional român a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști și apoi arestat pentru 30 de zile.
În aceeași notă, în anul 2020 Toto Dumitrescu a fost prins în timp ce conducea sub influența substanțelor interzise. A fost depistat la un control de rutină, aflându-se că consumase cocaină și cannabis.
La momentul respectiv, actorul a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare. În plus, a fost pus să presteze muncă în folosul comunității.
Informații despre Toto Dumitrescu
Toto Dumitrescu, fiul cel mic al lui Ilie Dumitrescu, s-a născut în capitala Mexicului, Mexico City, acolo unde tatăl său evolua la o echipă de prima ligă mexicană. Tânărul de 27 de ani a absolvit Facultatea de Teatru și Film din Londra.
În 2019 a primit o diplomă datorită specializării pe care a urmat-o, și anume Teatru și Interpretare. De-a lungul timpului a jucat în mai multe filme și seriale de succes, cum ar fi Hackerville și Un pas în urma serafimilor.
Printre cele mai recente proiecte se numără Norocoșii: Scapă cine poate (2025) și Retreat Vama Veche (2024). O perioadă bună a cochetat și cu industria modei, fiind prezent pe podium pentru creatori consacrați din industria vestimentară.
Ilie Dumitrescu, aprecieri pentru fiul său, Toto
Ilie Dumitrescu are numai cuvinte de laudă pentru copiii din mariajul cu Letiția Badea. Fostul fotbalist consideră că Toto a moștenit talentul de la mama sa, precizând că a cheltuit mulți bani pentru educația sa și a surorii lui.
„Cred că latura artistică a moștenit-o de la maică-sa, cel mai probabil. Am investit mult în el, în educația lui, a mers la grădiniță britanică. Este un tânăr frumos, și ceilalți copii ai mei sunt frumoși, dar el strălucește.
Și-a ales drumul acesta și mă bucur că a găsit o zonă în care este foarte bun, dă cel mai bun randament, ca să folosesc o expresie din sport. Mayra muncește foarte mult, are rezultate foarte bune la școală.
Este foarte serioasă. Îmi seamănă cel mai mult din familie. Muncește mult, vrea să performeze în zona în care se implică și are o mentalitate de învingător. Este slăbiciunea mea.
Este protejată de toți bărbații din familie, eu și frații ei”, a mărturisit în urmă cu ceva vreme Ilie Dumitrescu, într-un interviu pentru revista okmagazine.ro.
Care este reacția ta?