Câți musulmani trăiesc, de fapt, în Franța? De ce au ales tocmai această țară
Câți musulmani sunt, în realitate, în Franța? Motivele pentru care au migrat aici și care sunt diferențele dintre ei și islamism?
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/musulmani-franta.jpg?#)
Câți musulmani sunt în Franța, dar care și care este diferența dintre musulmani și islamiști? Sunt două întrebări pe care mulți și le pun, mai ales după ce vizitează țara. De ce au ales tocmai această țară.
Care este diferența dintre musulmani și islamism?
Pentru a răspunde la întrebarea câți musulmani și câți islamiști trăiesc în Franța, este important să fie cunoscute diferențele dintre acestea. Astfel, musulmanii reprezintă persoanele care urmează religia islamică.
Însă islamist este un termen politic ce face referire la o persoană sau un grup care militează pentru impunerea legii islamice -Sharia- în viața publică sau politică. Câteodată cuvântul este asociat cu extremismul sau radicalismul.
Astfel, nu toți musulmanii sunt islamiști. Iar când vine vorba despre câți locuiesc în Franța, de menționat este faptul că autoritățile nu adună date oficiale despre religia cetățenilor. Însă estimările academice și sondajele de opinie estimează că este vorba despre 5-8 milioane de persoane, ceea ce înseamnă 8-12% din populația totală a țării.
Pe de altă parte, numărul islamiștilor este mai greu de estimat, fiind un termen ambiguu și des politizat. Prin urmare, estimările se fac în funcție de context. În Franța, serviciile de securitate țin sub observație între 5.000 și 10.000 de persoane considerate vulnerabile la radicalizare sau implicate în mișcări islamiste radicale.
Această categorie reprezintă doar o fracțiune foarte mică din comunitatea musulmană din țară. Astfel, majoritatea musulmanilor din Franța nu au legături cu islamismul și sunt departe de a fi extremiști.
De ce mulți musulmani au migrat în Franța
De ce sunt atât de mulți musulmani în Franța? Răspunsul este unul complex și ține de istoria colonială, migrație și economie. Franța a colonizat mai multe țări musulmane, printre care Algeria, Maroc, Tunisia, Mali și Siria, iar după câștigarea independenței, milioane de oameni au venit aici în căutarea unei vieți mai bune.
După Al Doilea Război Mondial, Franța a avut nevoie de muncitori și a început să primească oameni din Africa de Nord, mai ales pentru joburi în industrie și construcții. După venirea bărbaților, familiile i-au urmat.
În ultimele decenii, Franța a primit refugiați din țări musulmane aflate în conflict, precum Siria, Irak, Afganistan sau Sudan. Comunitatea musulmană din Franța a avut un rol semnificativ în plan economic, cultural și social. Cu toate acestea, au apărut și dificultăți privind integrarea, excluziunea socială și, în anumite situații, riscul radicalizării, notează shtiu.ro.
Care este reacția ta?






