Ce a spus Elias Charalambous despre Alexandru Stoian, puștiul care a salvat-o pe FCSB cu Hermannstadt

Elias Charalambous a vorbit despre performanța lui Alexandru Stoian din FCSB - Hermannstadt 1-1. Atacantul de 17 ani emite pretenții la titularizare

Jul 13, 2025 - 04:00
 0  1
Ce a spus Elias Charalambous despre Alexandru Stoian, puștiul care a salvat-o pe FCSB cu Hermannstadt

Elias Charalambous (44 de ani) a mutat inspirat când l-a introdus pe Alexandru Stoian (17 ani) în minutul 83 al meciului FCSB – Hermannstadt 1-1. Puștiul-minune a marcat golul egalizator al campioanei.

Elias Charalambous, despre Alexandru Stoian: „E un băiat minunat”

FCSB a salvat un punct în prima etapă din SuperLiga și și-a menținut recordul de invincibilitate. Campioana en-titre n-a mai pierdut un meci în competițiile interne din noiembrie 2024.

Roș-albaștrii au fost aproape să piardă cu Hermannstadt, dar au fost salvați de golul reușit de Alex Stoian în al treilea minut de prelungiri. A fost al doilea gol marcat de atacant în trei meciuri jucate la FCSB.

„Sperăm că vom avea viteză și ritm curând. Știu că avem calitate, jucătorii noștri sunt plini de calitate. Se mai întâmplă, așa e în fotbal. E important ca jucătorii tineri care intră pe teren să demonstreze. Mă bucur pentru Stoian, este un băiat minunat.

Ne-au lipsit atacanții, dar asta este, trebuie să facem orice pentru a avea soluții. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem e să găsim spațiile, iar de la meci la meci să fim din ce în ce mai buni”, a declarat Elias Charalambous la flash-interviu.

După remiza cu Hermannstadt, pentru FCSB urmează manșa a doua din primul tur preliminar al Ligii Campionilor. Duelul din Andorra, cu Inter Club de Escaldes, va începe de la 3-1 pentru campioana României, și va avea loc marți, 15 iulie, de la ora 21:30.

„Nu am știut că e atât de bun!”

Alexandru Stoian a fost lăudat atât de colegi, cât și de patron după reușita din meciul cu Hermannstadt. Gigi Becali i-a avertizat pe fotbaliștii cu experiență că puștiul de doar 17 ani are toate șansele să fie titular de acum înainte. 

„Stai să vedem, eu nu am știut că Stoian ăsta e așa de bun. Acum am văzut. David Miculescu și cu Politic o să-l aibă concurent pe Stoian. Unul din ei o să sară, ca să joace ăsta atacant”, a transmis Gigi Becali.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow