Ce mesaj i-a transmis Regele Charles lui Nicușor Dan după învestirea în funcția de președinte. Cei doi s-au întâlnit în 2022, în București

Regele Charles al III-lea i-a transmis un mesaj lui Nicușor Dan. Suveranul britanic i-a amintit despre provocările cu impact global.

May 27, 2025 - 01:30
 0  1
Ce mesaj i-a transmis Regele Charles lui Nicușor Dan după învestirea în funcția de președinte. Cei doi s-au întâlnit în 2022, în București

Regele Charles al III-lea i-a transmis un mesaj impresionant un Nicușor Dan după învestirea în funcția de președinte. Monarhul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-a întâlnit cu noul lider al României în 2022.

Regele Charles, mesaj pentru Nicușor Dan după învestirea în funcția de președinte

Suveranul britanic l-a felicitat pe Nicușor Dan odată cu începerea mandatului de președinte al României. Regele Charles al III-lea a amintit că întreaga lume se află „într-un moment de mari incertitudini”, dar și-a exprimat convingerea că relațiile dintre România și Marea Britanie „vor înflori” în timpul mandatului președintelui Dan.

Mesajul a fost înmânat, luni, 26 mai, de ambasadorul Regatului Unit la București, Giles Portman, arată Agerpres. Regele Charles al III-lea a vorbit despre provocările cu impact global, începând de la combaterea schimbărilor climatice, protejarea naturii, până la războiul dintre Rusia și Ucraina.

De asemenea, a evocat o întâlnire cu Nicușor Dan, din 2022, care la momentul respectiv era primarul Capitalei. „Îmi amintesc foarte bine vizita mea din 2022 la Centrul Romexpo din București, unde ne-am întâlnit când erați primar.

Știu că, sub conducerea dumneavoastră, nu numai că relațiile dintre țările noastre vor înflori, dar vom rămâne uniți în activitatea noastră comună, inclusiv în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina şi stabilitatea regiunii”, i-a transmis suveranul britanic lui Nicușor Dan.

„În Marea Britanie, România are unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri”

În următoarele rânduri, Regele Charles al III-lea a adus în discuție perioadele pe care le-a petrecut în România, precizând că îi apreciază pe oamenii întâlniți aici. Suveranul a punctat că Marea Britanie va continua să fie „unul dintre cei mai apropiați prieteni și parteneri” ai României.

„Mă gândesc cu plăcere la timpul petrecut în România în ultimii douăzeci şi şapte de ani, după ce am călătorit prin ţară şi am ajuns să cunosc şi să preţuiesc arta, cultura şi patrimoniul arhitectural al ţării dumneavoastră, precum şi toţi oamenii din România pe care mă consider atât de norocos că i-am întâlnit.

Ştiu că, în Marea Britanie, România are unul dintre cei mai apropiaţi prieteni şi parteneri, o relaţie cu atât mai strânsă şi vibrantă cu cât aici există o diasporă românească înfloritoare, care contribuie atât de mult la ţara noastră”, a adăugat Regele Charles.

Încă din perioada în care era Prinț de Wales, suveranul britanic și-a manifestat interesul și afecțiunea pentru țara noastră, spunând că „a ajuns să iubească arta, cultura, istoria și patrimoniul”. A vizitat frecvent România, iar de-a lungul timpului a cumpărat mai multe proprietăți tradiționale în localități precum Viscri și Valea Zălanului.

 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow