Ce nu spune PSD-ul când își anunță liniile roșii în negocierile de la Cotroceni. „Mesajele nu sunt nici pentru PNL, nici pentru Nicușor Dan”

Deși negocierile de la Cotroceni pentru reducerea deficitului bugetar durează de mai bine de o săptămână, PSD pare să respingă orice reformă fiscală

Jun 11, 2025 - 22:00
 0  1
Ce nu spune PSD-ul când își anunță liniile roșii în negocierile de la Cotroceni. „Mesajele nu sunt nici pentru PNL, nici pentru Nicușor Dan”

Aproape toată lumea a înțeles că negocierile de la Cotroceni se poartă atât tehnic, la masa tratativelor, cât și la nivel politic, prin mesajele pe care liderii partidelor le transmit opiniei publice. Dacă despre primele știm foarte puțin în mod oficial, pe cele din urmă le vedem tot mai des în pozițiile asumate de liderii partidelor. Marea necunoscută rămâne încă PSD-ul, care, cel puțin public, și-a reiterat în ultimele zile liniile roșii.

Ce nu spune PSD-ul în negocierile politice de la Cotroceni

Miercuri, prezent la deschiderea unui nou lot din autostrada București-Sibiu, președintele interimar al PSD a subliniat că negocierile de la Cotroceni privind măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar „nu sunt în impas”. Sorin Grindeanu a ținut însă să sublinieze că partidul pe care-l conduce are mai multe linii roșii peste care nu va trece în aceste negocieri.

„Nu o trec niciodată şi nu o să fim de acord noi, ca partid, să tăiem veniturile pentru pensionari sau pentru salariaţi, pentru oamenii care au venituri mici şi mijlocii. PSD-ul nu poate să facă lucrul ăsta şi nu va face acest lucru. 

Nu vom putea să fim de acord să punem CASS, de exemplu, la pensiile mici sau mijlocii, să impozităm mai mult pe cei care au venituri, de asemenea, mici sau mijlocii, să tăiem diverse lucruri care nu aduc un mare plus la buget. Astea sunt lucruri pe care nu putem să le acceptăm”, a spus liderul social-democrat.

Cu o zi înainte, purtătorul de cuvânt al partidului, Florin Manole, reitera liniile roșii ale social-democraților, subliniind, de exemplu, că nu sunt de acord cu majorarea TVA, „care ar produce inflație”, cum de altfel nu sunt de acord „cu niciuna dinte măsurile propuse care poate avea ca și consecință stagnarea economică sau recesiunea”.

Cu toate aceste linii roșii nu e clar ce reforme fiscale sunt pregătiți să accepte social-democrații, și dacă își doresc cu adevărat un acord pentru a face parte dintr-un nou guvern. Până acum PSD pare deschis la ideea reorganizării unor instituții publice și susține introducerea unei taxe de solidaritate, care ulterior să se transforme într-o politică de impozitare progresivă. Niciuna din aceste măsuri însă, cu impact discutabil, nu este pe termen scurt ( o reformă administrativă ar dura ani, iar impozitarea progresivă necesită reformarea ANAF).

Își protejează clientela de partid

Profesorul Cătălin Avramescu, de la Facultatea de Științe Politice a Universității București, este de părere că PSD se opune „tăierii investițiilor” – adică fondurilor din programe PNDL pentru că de aceste fonduri depind aleșii locali ai partidului. Este practic o linie roșie ce vizează baronii locali.

„PSD nu este atât un partid politic, cât mai degrabă un grup de interese care parazitează statul. Ei aici sunt, pentru că orice reformă presupune tăierea măcar a unora dintre aceste canale prin care parazitează statul, și ei de fapt asta nu vor. Ei se opun oricăror măsuri care le afectează baronatul – aleșii locali. La Salrom acolo cine sunt șefi, nu prietenii lor?

Acum vor să transfere toate aceste costuri, cer ceea ce n-au obținut nici pe timpul lui Dragnea, adică renunțarea la cota unică și impozitare progresivă. Adică centru-dreapta să-și distrugă electoratul pentru ca primarii lor să prospere în continuare vâslind prin banii de la buget”, a declarat, pentru FANATIK, Cătălin Avramescu.

PSD, fără căință pentru dezastrul bugetar

Problema deficitului bugetar cu care se confruntă România astăzi nu este o problemă venită din senin, asemenea unui dezastru natural care ne-a luat prin surprindere. Încă de acum trei ani, ministrul PSD al finanțelor, Adrian Câciu, anunța surprins „gaura de 20 de miliarde de la buget”.

Au urmat apoi măsuri pentru echilibrarea bugetului, atât Ciucă cât și Ciolacu au introdus taxe noi și au promis reducerea cheltuielilor, dar mai ales măsuri care au explodat acest deficit. Cu siguranță un impact major l-a avut recalcularea pensiilor de anul trecut, doar această lege venind cu un plus de peste 50 de miliarde, la care se adaugă creșterea dobânzilor la care se împrumută statul român.

Profesorul Cătălin Avramescu este de părere că, în ciuda dorinței exprimate de noul președinte de a avea o majoritate cu toate cele patru partide pro-europene, este ciudat ca aceste negocieri să fie purtate chiar de către autorii dezastrului fiscal în care se găsește țara.

„Nu spun nimic de asumarea răspunderii. Nimic. Ei vin la masă cu aceeași oameni care au produs dezastrul. Cu Tudose, cu Câciu, cu Grindeanu… e ca și noi trebuie să facem o echipă de chirurgi să operăm pacientul pe cord și o avem, între noi, în halat, pe Baba Vanga. Adică să intrăm la guvernare cu aceeași oameni care ne-au dus aici și care acum insistă să strângă șurubul și mai tare”, a declarat acesta, pentru FANATIK.

Politologul Stelian Tănase este de părere că ar fi fost normal ca PSD-ul să arate o anumită căință pentru situația în care se află astăzi România și să înceapă din acest punct negocierile, așa cum a făcut-o liderul PNL, Ilie Bolojan.

„Eu mă așteptam să privească bărbătește situația în față, mă așteptam să exprime o anumită căință, un anumit regret pentru situația în care a ajuns țara, la care au fost părtași și ei și PNL și de aici, plecând cu această atitudine de cu totul alt ton, să pornească la refacerea situației în care ne-au băgat pe toți. Au băgat țara în șanț.

Văd că a venit Grindeanu și a spus că nu mai vrea să audă „PSD vinovat”, „PSD criză”. E exact atitudinea inversă pe care o așteaptă lumea de la ei. Să spună măcar „am greșit, ne pare rău”. Cum a spus Bolojan, ne asumăm responsabilitatea… Ori cu atitudinea asta de a fugi de la locul faptei nu ajung departe”, a declarat acesta, pentru FANATIK, susținând că social-democrații ar trebui să aibă „o atitudine ispășită față de electorat”.

„La ei este o mare bătălie pe plan intern”

Profesorul Stelian Tănase este de părere că mesajele publice ale social-democraților arată de fapt că în PSD „este o mare bătălie pe plan intern” în condițiile în care la toamnă partidul va avea un congres pentru alegerea noii conduceri. Politologul este de părere că mesajele publice cu care ies diverși lideri sunt de fapt semnele acestei lupte interne unde diverse grupări se bat pentru putere.

„PSD nu este angajat în negocieri în mod real. Face joc de glezne ca să câștige timp, să amâne. Ei sunt sub groaza congresului pe care-l au în curând, și toate mesajele pe care le citiți nu sunt nici pentru PNL, nici pentru Nicușor Dan, ci pentru diverse găști, grupări, lideri din partid pentru congres, în vederea congresului. Acolo fiecare are un alt scenariu, fiecare vrea altceva, însă ce vedem noi în acest moment este doar jocul lui Grindeanu.

Altfel, ei nu transmit mesaje pentru cei cu care negociază, pentru presă, pentru opinia publică. Ei își transmit mingea peste fileu, dar între ei. Adică gașca fetei de la Craiova (Olguța Vasilescu), gașca lui Grindeanu, dar mai e și gașca lui Romașcanu care susține întoarcerea lui Ciolacu. Mai sunt și alții, Victor Negrescu, steaua lor în ascensiune, care iese în fiecare zi la tv și dă câte-o declarație pro-occidentală, ca și cum n-ar fi în PSD”, a mai declarat Stelian Tănase, pentru FANATIK.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow