Ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun 2024. Este o greșeala banală pe care o fac mai toți românii
Tradițiile și superstițiile de Crăciun pe care trebuie să le respecți chiar și în anul 2024. S-au transmis din moși-strămoși până în prezent.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/12/craciun-2024.jpg?#)
Pe 25 decembrie, oamenii se vor strânge în jurul mesei de Crăciun, prilej cu care vor putea rememora amintirile din 2024. Românii, însă, păstrează o mulțime de tradiții și superstiții, iar acestea vor fi, de asemenea, prezente în ziua de sărbătoare.
Tradiții și superstiții de Crăciun
Chiar dacă suntem în 2024, tradițiile de Crăciun sunt păstrate cu sfințenie. Fiind o legătură profundă între trecut și prezent, obiceiurile de sărbători au rămas o constantă în viețile noastre, aducând familia în același loc.
În ciuda ritmului rapid în care lumea se dezvoltă, magia Crăciunului scoate la iveală valori precum iubirea, generozitatea și unitatea. Iar fiecare detaliu care ține de această zi, contribuie la menținerea unei atmosfere autentice, pline de căldură și speranță.
Unul dintre cele mai îndrăgite obiceiuri este colindatul. Tinerii și copiii merg din casă în casă pentru a duce mai departe vestea Nașterii lui Iisus Hristos. În schimb, primesc daruri: dulciuri, nuci, mere sau chiar și bani.
De altfel, oamenii din popor, cu frică de Dumnezeu, spun că este un semn rău dacă gazda refuză să primească colindătorii sau dacă ușa casei este încuiată, iar acest gest va fi pedepsit în viitorul apropiat.
De Ignat, pe 20 decembrie, se taie porcul, iar în Ajun, gospodinele pregătesc bucate alese și curăță casa. Pe de altă parte, superstițiile de Crăciun îi împiedică pe români să greșească, chiar și în 2024.
În Bucovina, de pildă, oamenii evită să împrumute lucruri, iar Crăciunul reprezintă momentul în care își înapoiază sau recuperează obiectele împrumutate pe parcursul anului. Tot aici umblă vorba că dacă nu ar exista colindătorii, care ar avea puteri magice, diavolii ar invada Pământul.
În Moldova nu se aruncă din casă nici măcar gunoiul. În același timp, se spune că este bine ca în dimineața de 25 decembrie să ne spălam fața cu apă curată, în care a fost pusă o monedă de argint, pentru ca tot anul să fim feriți de boli, notează protv.ro.
Ce să nu îți lipsească de pe masa de Crăciun
Pentru a avea parte de belșug și noroc, în 2024, de pe masa de Crăciun nu trebui să lipsească anumite alimente. În timp ce în vogă devin tot felul de preparate sofisticate, mulți români uită de tradiții, făcând o mare greșeală.
Mămăliga nu trebuie uitată, căci se crede că aceasta va aduce noroc. Și totodată, merge numai bine cu carnea de porc, care simbolizează progresul, pentru că acest animal nu merge niciodată cu spatele.
Pentru a avea un an plin de reușite, este important ca fasolea și mazărea să fie prezente pe masa de Crăciun. Aceste alimente, văzute ca semne ale norocului și abundenței, sunt printre cele mai îndrăgite preparate ale poporului nostru, fiind adesea gătite în moduri variate și savuroase, scrie mamaperfectă.md.
Ce nu ai voie să faci în Ajunul Crăciunului
Nici în Ajunul Crăciunului nu este permis chiar orice gest. Supărarea, certurile și loviturile și chiar rachiul trebuie evitate cu orice preț. Se spune că cine pune în gură această băutură, va fi batjocorit de diavol.
O tradiție spune că aduce ghinion să dai cu mătura, să speli rufe și să dai bani sau obiecte cu împrumut. Iar cei care vor să atragă tot norocul de partea lor, nu trebuie să mănânce nimic pe 24 decembrie, conform mediafax.ro.
Care este reacția ta?






