Ce s-a ales de Uzinele Faur, cu care Nicolae Ceaușescu se mândrea. Cum arată astăzi locul unde s-a produs primul tanc românesc

Uzinele Faur, fostele Malaxa și, apoi, 23 August, au o istorie destul de zbuciumată. Au fost, multă vreme, motiv de fală pentru regimul comunist, ajungând, în cele mai bune perioade la 20.000 de angajați. Astăzi, fabricile mai funcționează doar parțial, în unele hale rămas făcându-și loc firme cu activități diverse.

Ce s-a ales de Uzinele Faur (fostele Malaxa și 23 August), cu care Nicolae Ceaușescu se mândrea

Pentru generații întregi, Uzinele 23 August, actualmente Faur, au reprezentat un simbol al industriei românești cu care fostul dictator Nicolae Ceaușescu se lăuda. A fost, cândva, un oraș în sine, gândit pentru muncitori, în care se produceau locomotive, vagoane, motoare diesel, iar în 1970 România construia în această bucată de țară primul tanc autohton.

Complexul se întindea pe 90 de hectare, cu fabrici, laboratoare, hale și ateliere, Ceaușescu fiind aclamat deseori în ziarele de propagandă ale PCR (Partidul Comunist Român) cu planurile sale ambițioase, cu proiectele care aveau să fie implementat la Faur sau cele deja realizate. Fostul lider autoritar dicta producerea a peste 10.000 de motoare diesel anual și extinderea continuă a capacității de producție. La momentul Revoluției din decembrie 1989, spațiul încă era, teoretic, într-un plin proces de dezvoltare. Căderea regimului ceaușist a schimbat radical viitorul uzinelor Faur. Tranziția haotică a grupării FSN, în fruntea căreia se afla Ion Iliescu, după moartea soților Ceaușescu, privatizările controversate realizate ulterior și dezinteresul general pentru toate lucrurile moștenite de la comuniști au pus, treptat, pe butuci o industrie care, în opinia nostalgicilor, putea fi de folos și după 1989.

Faur SA, cifră de afaceri de 22 de milioane de lei

Din fostul gigant industrial, a supraviețuit doar o parte. FANATIK a fost la fața locului pentru a afla ce mai funcționează și ce se întâmplă în halele imense golite după Revoluție. Nu e totul pierdut: încă există câteva firme private care mai produc, pe ici, pe colo, accesorii de mobilă sau plăci din pal nelaminat, printre altele. Societatea comercială care poartă denumirea Faur SA raportase, anul trecut, un profit net de 7.125.000 de lei și o cifră de afaceri de 22 de milioane de lei.

Fostele fabrici, transformate în spații de depozitare și reparații de mașini, printre altele

Ce se află, azi, în halele Faur? Clădirile din estul Capitalei, aflate între bulevardele 1 Decembrie 1918 și Basarabiei, sunt folosite de câteva companii private, mai mult sau mai puțin cunoscute. La Faur există și un grill-bar, dar și o cantină, o firmă organizatoare de evenimente (nunți, botezuri zile de naștere) la 50 de metri de intrarea în perimetru, dinspre 1 Decembrie.

Pe teren, FANATIK a descoperit câteva depozite logistice, precum cel al firmei Knauf (unul din principalii producători de materiale de construcție din Europa), un parc auto, o vulcanizare și un centru de reparații de mașini, un outlet de gresie și faianță, dar și un magazin de accesorii de mobilă. În parcul industrial există și un element de modernitate, la intrarea dinspre Bulevardul Basarbiei, și anume un centru de încărcare pentru mașinile electrice, semn că zona este, cât de cât, adaptată cerințelor lumii actuale. Zona mai este împânzită, așa cum sunt multe locuri din Capitală părăsite de gloriile de altădată, cu farmacii, frizerii, covrigării și șaormerii.

Povestea zbuciumată a uzinelor Faur: De la Nicolae Malaxa la realitatea actuală

Povestea uzinelor Faur nu a început, însă, odată cu instalarea lui Nicolae Ceaușescu în scaunul de președinte. După Primul Război Mondial, România era o țară cu multe răni, aproape la pământ, și avea nevoie de reconstrucție. Atunci s-a făcut remarcat unul din cei mai cunoscuți industriași, Nicolae Malaxa, care a avut fler, intuind noile nevoie ale producției industriale. Malaxa cumpărase un teren aflat la marginea Bucureștiului și a înființat, în august 1921, un atelier de reparații de locomotive și producție de șine de tren. În acele timpuri, țara noastră nu avea fontă de calitate, saboții de frână pentru trenuri fiind aduși din afară. Întârzierea mărfurilor din import au fost mană cerească pentru Malaxa, care a găsit imediat o oportunitate de afacere și a început să producă saboți de frână în România.

Ideea sa a început să prindă contur, să devină profitabilă, afaceristul ajungând, pe măsură ce puterea sa financiară creștea, în cercurile din vârful statului. În criza dintre cele două războaie globale, Uzina Malaxa produce suficiente locomotive care asigurau tot necesarul de transport pe teritoriul țării noastre. În 1930, toate componentele locomotivelor erau produse la noi, așa că nu mai depindeam de importuri. Istoria a avut, însă, un alt plan cu marele industriaș Acuzat de simpatii legionare, persecutat de regimul Antonescu, iar apoi apropiat de sovieticii care au tăbărât la noi în țară, Malaxa și-a pierdut toate fabricile din cauza naționalizării care a avut loc în 1948. Atunci uzinele au devenit „23 August”, transformate, până în zilele noastre, în Faur SA.