Ce trebuie să faci dacă te îneci cu mâncare. Manevra care te poate salva
Care este primul lucru pe care trebuie să îl faci în cazul în care te îneci cu mâncare. Gestul banal care îți poate salva viața.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/04/te-ineci-cu-mancare.jpg?#)
Ce este recomandat să faci dacă te îneci cu mâncare. Manevra simplă care, de cele mai multe ori, face diferența între viață și moarte.
Ce se întâmplă, de fapt, când te îneci cu mâncare
Există numeroase cazuri în care oamenii se îneacă cu mâncare și nu știu cum să procedeze. De obicei, primul instinct al multora este să se panicheze, ceea ce nu ajută deloc. Tocmai de aceea, este important să știi ce trebuie să faci în astfel de situații, astfel încât să nu fii în pericol.
Atunci când te îneci cu mâncare, are loc un blocaj parțial sau total al căilor respiratorii. Acest blocaj este cauzat de alimentele care ”merg pe trahee”, în loc să meargă pe esofag. Alimentele pot ajunge pe trahee din varii motive, iar asta se poate întâmpla atunci când râzi sau vorbești în timp ce mănânci.
În momentul în care te îneci cu mâncare, organismul tău reacționează imediat, iar primul instinct este acela de a tuși, în încercarea de a elimina alimentul blocat. De asemenea, în astfel de situații, ochii care lăcrimează sau senzația de sufocare sunt alte reflexe ale organismului.
Ce metode trebuie să aplici dacă te îneci cu mâncare
În cazul în care o persoană se îneacă cu mâncare, primul lucru care trebuie făcut este aplicarea metodei compresiei. Cel care salvează victima se plasează în spatele ei și o apucă de mijloc. Cu ajutorul unui pumn va apăsa pieptul, iar cu o palma va apăsa diafragma.
Mișcarea se va repeta de mai multe ori, până când victima dă semne că se simte mai bine și că a scăpat de alimentul blocat în gât. Acest procedeu este eficient atât dacă victima este în picioare, cât și dacă este așezată.
O altă metoda care funcționează atunci când cineva se îneacă cu mâncare este metoda lovituri în spate. Aceasta se aplică doar între omoplați, iar dacă victima este căzută, trebuie neapărat întoarsă pe o parte.
Specialiștii susțin că aceste metode funcționează cel mai bine dacă sunt combinate. În cazul copiilor, cel mai eficient este să fie ridicați de picioare, cu capul în jos și să li se aplice lovituri între omoplați, pentru a debloca traheea.
Care este reacția ta?






